Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Competentele unui profesor
Scris de mihaiela lazar   
Marţi, 08 Martie 2016 20:20

COMPETENŢELE UNUI PROFESOR

Prof. Nadia Breazu,

Colegiul Tehnic Motru, Jud. Gorj

Cuvinte cheie: psihopedagogic, psihosocial, autoinstruire

Rolul de profesor este, poate, în societatea actuală, unul dintre cele mai solicitante, provocatoare locuri de muncă. Încă nu există şcoli superioare care să pregătescă sub toate aspectele profesori care să faţă tuturor provocărilor apărute ivite încă din prima zi la catedră. Conştientizând faptul că toţi copiii sunt indivizi cu temperamente, nevoi şi personalităţi unice, putem înţelege de ce este nevoie de mult timp petrecut la catedră pentru a deveni un bun profesor: „ Când ajungi să crezi că nu mai ai nimic de învăţat şi că poţi astfel să-i educi pe alţii, eşti terminat ca dascăl şi ca om.”, spunea Victor Eftimiu.

O bună pregătire de specialitate nu este suficientă. Un profesor care îşi iubeşte prea mult doar materia predată şi ironizează neştiinţa elevilor săi, dispreţuind ignoranţa acestora, neglijând latura afectivă ce nu ar trebui să lipsească niciunui dascăl, sădeşte în sufletul acestora sentimente de neîncredere şi aversiune faţă de acel obiect de studiu . Aşadar, componenta psihopedagogică este uneori mai importantă, aceasta vizând: capacitatea de a cunoaşte elevii şi de a lua în considerare particularităţile lor de vârstă şi individuale, capacitatea de a-i pregăti pe elevi pentru autoinstruire şi autoeducare. Latura psihosocială şi managerială a profesorului se relevă în următoarele aptitudini: capacitatea de a organiza elevii în raport cu sarcinile instruirii, de a stabili responsabilităţile în cadrul unui grup,de a stabili relaţii de cooperare, un climat adecvat în cadrul grupului, capacitatea de a orienta, organiza, îndruma, motiva şi de a lua decizii în funcţie de situaţie .

După opinia altor autori (H Morine şi G. Morine ) rolurile didactice principale ale profesorului sunt, în prezent, următoarele: furnizor de informaţie, model de comportament, creator de situaţii de învăţare, consilier şi orientator, evaluator şi terapeut, organizator şi conducător.

Conform unor studii, elevii apreciază la profesori îndeosebi următoarele caracteristici: cunoaşterea materiei predate, disponibilitatea de a ajuta elevii, corectitudinea evaluării, capacitatea de a îmbina teoria cu practica, respectul faţă de elevi, claritatea exprimării, prezentarea interesantă a materiei.

Societatea în care trăim se află în continuă şi rapidă schimbare ceea ce a determinat înlociurea vastei culturi generale cu noţiuni mai puţine, dar cu valoare practică, flexibilitate în gîndire, formarea abilităţilor de adaptare permanenta la situaţii noi, adaptarea la munca în echipă.

,,Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamană cu nicio alta, o meserie care nu se părăseşte seara, odată cu hainele de lucru. O meserie aspră şi plăcută, umilă şi mîndră, exigentă şi liberă, o meserie în care mediocritatea nu e permisă, unde pregătirea excepţională este abia satisfăcătoare, o meserie care epuizează şi înviorează, ingrată şi plină de farmec.» (Victor Hugo)

Bibliografie:

1. Sanda Fătu- Metodica predării chimiei-1998

2. Gabriela Lemeni- Consiliere şi orientare-Ed. ASCR, Cluj- Napoca, 2004

3. D.Stoica- Psihopedagogie şcolară-Ed. Scrisul românesc, 1982


Articole asemanatoare mai vechi:

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Educatia religioasa dimensiune speciala …

EDUCAŢIA RELIGIOASĂ - DIMENSIUNE SPECIALĂ A EDUCAŢIEI GENERALE Prof. Pătrăşcanu Melania Emanuela, Colegiul Naţional Al.I.Cuza, Focşani "Dacă dezvoltăm numai forţele fizice ale unui copil, facem dintr-însul un atlet sau un...

Read more

Copilul in familie

  COPILUL ÎN FAMILIE Prof. înv. primar Gligor Dana Școala Gimnazială Cîmpeni Socializarea constituie procesul de continuă transformare a individului "din ființă biologică într-un subiect al unei culturi specifice" (Bernstein, Buc....

Read more

Ghid de evaluare a activitatii didactice

Ghid de evaluare a activităţii didactice I. PLANIFICARE – PROIECTARE 1. Modul de întocmire a planificărilor: - structura - esalonarea adecvată a materiei pe întregul an - concordanţa cu cerinţele programelor - integrarea în...

Read more

Obiective turistice din Salaj

Obiective turistice din Salaj

 OBIECTIVE TURISTICE DIN SǍLAJ   Cosma Camelia Veronica Liceul de Artã „Ioan Sima”, Zalãu       (In county Sãlaj there are many touristic zone such as: „Meseş-Plopiş”, ”Silvania”, „Almaş-Agrij”, „Someş” which are very interesting because contain...

Read more

Creativitatea la elevi

CREATIVITATEA LA ELEVI   Prof. Bota Maria Gabriela Liceul Teoretic “Ioan Buteanu” Șomcuta Mare   Prin creativitate se înțelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva nou, original. Actul creator este însă un proces de...

Read more

Evaluarea activitatii personalului didac…

Evaluarea activitatii personalului didactic si didactic auxiliar - ordin nr. 3597/18.06.2014 – modificari si completari Vezi Ordin nr. 3597/18.06.2014 pentru modificarea si completarea Metodologiei de evaluare anuala a activitatii personalului...

Read more

Fisa de evaluare proiecte educative extr…

FIŞĂ DE EVALUARE A PROIECTELOR EDUCATIVE  EXTRAŞCOLARE PENTRU CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR EDUCATIVE, NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE 2012     Proiect: Instituţia: Buget (total şi solicitat): Punctaj final:   Evaluator 1 (nume şi semnătură): Evaluator 2 (nume şi semnătură): Evaluator 3 (nume...

Read more

Centre universitare universitati adrese…

Centre universitare - universitati - adrese contact   Centrul Universitar Bucureşti  Academia de Studii Economice Strada Piaţa Romană nr. 6, telefon 021.319.19.00 şi 021.319.19.01, fax 021.319.18.99 www.ase.ro    Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" Aleea Privighetorilor nr. 1A,...

Read more