Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Continuitatea activitatii instructiv educative la clasele a IV a si a V a
Marţi, 08 Ianuarie 2013 00:00

CONTINUITATEA ACTIVITĂŢII INSTRUCTIV-EDUCATIVE

LA CLASELE A IV-A ŞI A V-A

 

Prof. Stan Cristina

Şcoala cu clasele I-VIII Bâsca Chiojdului

 

O problemă importantă în ceea ce priveşte continuitatea muncii instructiv-educative între clasa a IV-a şi a V-a este asigurarea unei legături între cunoştinţele şi deprinderile însuşite anterior şi cele noi. Ca profesoară de limba şi literatura română, voi analiza câteva aspecte ale continuităţii din perspectiva materiei pe care o predau.

Deprinderile şi cunoştinţele dobândite în primii ani de şcoală, prin lecţiile de limba română constituie baza pentru însuşirea materialului predat în clasa a V-a la toate celelalte obiecte de învăţământ. Citirea curentă corectă, conştientă şi expresivă, posibilitatea de a înţelege un text, de a scoate ideile principale, de a reda conţinutul celor citite folosind o expunere închegată, exprimarea corectă orală şi în scris, scrierea ortografică şi estetică sunt principalele deprinderi pe care ar trebui să le însuşească toţi elevi în primii patru ani de şcoală, pentru a-şi continua cu succes instruirea.

            Programa claselor I-IV cuprinde conţinutul formării acestor depărinderi, iar în clasa a V-a se continuă studiul limbii şi literaturii române, completându-se cu aspecte noi.

Din observaţiile făcute pe parcursul mai multor ani de activitate, am constatat că ceea ce provoacă dificultăţi în însuşirea cunoştinţelor de limba română la clasa a V-a este volumul sensibil îmbogăţit de cunoştinţe noi. Acestea sunt, în mare parte, accesibile elevilor, dar numărul mare al noţiunilor noi prejudiciază asimilarea lor temeinică şi favorizează formalismul. Elevii au greutăţi la gramatică, provocate de volumul mare de cunoştinţe, privind declinarea şi conjugarea. Asigurarea continuităţii procesului instructiv-educativ nu priveşte numai conţinutul învăţământului prevăzut în programa şcolară, ci modul în care acesta este expus în manualul şcolar. Deşi vizibil îmbunătăţite, manualele actuale nu corespund pe deplin cerinţelor faţă de un bun manual, menţinându-se mai ales acele deficienţe care fac manualul greu accesibil pentru elevi. Nerespectarea unei treceri fireşti sub aspectul gradării dificultăţii de la manualele pentru clasa a V-a instrumente de învăţare greu accesibile. Sunt de apreciat vocabularul, stilul, ilustraţiile şi aspectul grafic al majorităţii manualelor. În aceste condiţii, este şi normal ca elevii să se descurce mai greu, la începutul clasei a V-a. Un manual bun ar înlătura parţial această ruptură care se manifestă între conţinutul programei clasei a IV-a şi a clasei a V-a.

Sistemul de muncă al cadrelor didactice, modul în care acestea dau viaţă acestui conţinut are, de asemenea, o foarte mare importanţă pentru înlăturarea greutăţilor de adaptare a elevilor la clasa a V-a. Trecerea de la un singur învăţător la mai mulţi profesori este considerată una din cauzele importante care influenţează adaptarea elevilor la clasa a V-a. Această schimbare nu constituie însă un impediment în procesul de integrare a elevilor în activitatea clasei a V-a, urmările înlocuirii învăţătorului de către un colectiv de profesori putând fi limitate prin măsuri ca : asistenţe ale profesorilor la lecţiile predate de învăţătorul clasei a IV-a, predarea de către profesori a unor lecţii la clasa a IV-a în scopul realizării acomodării elevilor „mici” cu stilul şi cerinţele profesorilor.

Situaţia clasei a V-a este agravată de exigenţa mărită a profesorului şi prin lipsa unei apropieri faţă de clasă. Înlocuirea învăţătorului s-ar face mai puţin simţită dacă profesorii ar cunoaşte şi ar păstra anumite elemente din activitatea acestuia, cu care elevii erau deprinşi din anii anteriori, impresia plăcută sau neplăcută a elevilor la prima lecţie ţinută de profesor face ca obiectul predat de acesta să se prezinte într-o lumină atrăgătoare, favorabilă sau dimpotrivă.

Lecţiile introductive de la începutul fiecărui an şcolar au o mare importanţă, prin acestea prezentându-li-se elevilor manualul, importanţa cunoştinţelor ce urmeză a fi acumulate, principalele forme de muncă. Recapitularea cunoştinţelor din ciclul primar trebuie realizată în deplină cunoaştere a conţinutului parcurs, pentru a nu li se pretinde copiilor cunoştinţe şi deprinderi care depăşeesc prevederile programei claselor I-IV. Acesă atitudine i-ar putea demobiliza.

Am constatat că uneori învăţătorii sunt indulgenţi în notare şi că-i obişnuiesc pe copii să primească, fără efort, numai calificative mari. Uneori mulţi absolvenţi ai clasei a IV-a au calificativul F.B. la toate obiectele, deşi pregătirea unora dintre ei este mai slabă. În clasa a V-a aceşti elevi sunt foarte contrariaţi vazând că nu izbutesc să obţină decât note considerate necorespunzătoare şi sunt tentaţi să vadă în aceste note o dovadă a „persecuţiei” din partea profesorului. Acest lucru s-ar elimina dacă elevii ar fi deprinşi cu autocontrolul şi aprecierea justă a muncii lor. De asemenea, exigenţa crescută a profesorului faţă de elevii clasei a V-a poate influenţa negativ interesul lor pentru obiectul predat. Notarea judicioasă a elevilor atât în clasele primare, cât şi în clasa a V-a evită astfel de situaţii.

Am prezentat doar câteva aspecte şi măsuri prin care se poate asigura continuitatea activităţii instructiv-educative între clasa a IV-a şi a V-a, fără a avea pretenţia epuizării lor. Aceste măsuri se aplică în mod curent şi cu succes în şcoala noastră, dar condiţiile concrete de muncă din fiecare şcoală determină stabilirea unor măsuri corespunzătoare care să faciliteze procese de adaptare a absolvenţilor ciclului primar la activitatea clasei a V-a.

 

 

Revista cu ISSN

Dezvoltarea limbajului la copilul presco…

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA COPILUL PREŞCOLAR   Prof. psihopedagog Martinconi Noemi, Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională "Speranţa" Timişoara   Lucrarea de faţă îsi propune sã prezinte importanta limbajului, atenţionându-ne asupra rolului limbajului asupra personalităţii copilului, limbajul...

Read more

Elemente ale organizarii instruirii in g…

Elemente ale organizării instruirii în gimnaziu        Modificarea principală propusă de forma actuală a curriculum-ului o reprezintă:             -         trecerea de la centrarea învăţării pe obiective la centrarea învăţării pe dobândirea de competenţe;             -        ...

Read more

Notes sur la possession - appatenance

NOTES SUR LA POSSESSION/APPARTENANCE    Prof. Ilie Minescu  Universitatea de Vest, Timişoara     La relation d’interdépendance exprimée par le possessif a une structure variable selon le type de combinaison syntagmatique qui relie les deux éléments....

Read more

Studiu asupra dramaturgiei contemporane …

STUDIU ASUPRA DRAMATURGIEI CONTEMPORANE. TEATRUL POETIC. TEATRUL MODERN. REVENIREA DRAMATURGIEI.   Prof. Adăscăliței Elena-Daniela Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță” Șendriceni               Dramaturgia, ca fenomen al literaturii contemporane, este un teritoriu străbătut cu precauție. Aici nu...

Read more

Platoul carstic Vascau

PLATOUL CARSTIC VAȘCĂU   Prof. Mihaela Marian, Colegiul Tehnic ‘‘Constantin Brâncuși’’   Rezumat: Platoul carstic Vașcău reprezintă un areal ofertant din punct de vedere al resurselor oferite de relief, atât prin numărul mare al...

Read more

Tendinte inovative in evaluarea procesul…

TENDINŢE INOVATIVE ÎN EVALUAREA PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV   Profesor Camelia Timofte Şcoala Generală George Emil Palade Buzău   Didactica tradiţională aşează la baza evaluării numai indicatori de ordin cognitiv, pedagogia contemporană considera aceşti indicatori ca fiind...

Read more

Tara lui Andrei concurs

Tara lui Andrei - concurs   Incepand cu 29 octombrie, Petrom, in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului va derula, in perioada 29 octombrie – 18 noiembrie 2012, concursul cu...

Read more

Dezvoltarea abilitatilor practice

DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR PRACTICE Prof. Cosma Camelia Veronica, Liceul de Artă Ioan Sima, jud. Sălaj Abstract: Developing student’s practical skills is an important aspect that gives them the opportunity to...

Read more