Imparatul si asa zisii prieteni - poezie
O poezie scrisa de Luminita Dadalau despre prietenii falsi.
Cic-a fost odata intr-o-mparatie
Cand si-n care parte, nimeni nu mai stie
Un stapan pe cinste, drept, deloc fudul,
Bun cu toti supusii insa ... cam credul.
Intr-o zi-mparatul dete sfoara-n tara,
C-ar dori sa-si vada prietenii-ntr-o seara
Sa le multumeasca pentru prietenie
Si-i chema pe dansii la o sindrofie.
Cand veni sorocul sa se intalneasca
Se umplu de prieteni casa-mparateasca
Pana si ograda si ograzi vecine
Devenira, seara toate arhipline.
Bucuros stapanul ospata de zor
Fericit ca are prieteni un popor
Dar, trecand pe-acolo un supus batran
Spuse cu sfiala bunului stapan.
- Cine sunt acestia toti, Maria-Ta?
- Prieteni-mi, fireste, voia-i ospata
Cine-n lumina asta nu e fericit
Daca stie „sigur” cat e de iubit?
- Sa ma ierti, stapane, daca indraznesc
De a lor iubire sa ma indoiesc ...
Pune-i la-ncercare, negresit, chiar maine
Si-ai sa vezi atuncia cati vor mai ramane!
Se-ntrista-mparatul dar, dorind sa stie,
Care-i adevarul in imparatie
Asculta batranul care-ntreaga viata
Nu-i ceruse sprijin niciun cap de ata.
Astepta sa treaca timp cat se cuvine
Si-i lasa sa creada ca nu-i e prea bine
C-ar dori sa lase tot prin testament
Prietenilor, sigur, fiindc-asa e drept!
Prietenii tintira toti spre tronul gol
Care mai de care il dorira
Si, crezand stapanul un neputincios
Care nu mai poate fi de vreun folos.
Nu-i sarira iute oti in ajutor
Cum spera-mparatul de la dumnealor,
Ci-i pandira-ntruna pasnicul sfarsit
Sa-l ajute vreunul, nici ca s-au gandit!
Se facu-mparatul mort pe jumatate
Si-si vazu amicii uneltind in spate
Gata sa-l “ajute” granita s-o treaca
“Daca nu mai moare, sa-l zolim oleaca!”
Dezgustat de atata nerecunostinta
De fatarnicie si nesabuinta
Ridica-mparatul spada catre ei
- Voi imi sunteti priteni, voi, supusii mei?!
Cand avui nevoie de-un pahar cu apa
V-ati unit cu totii sa ma dati in groapa,
Cand speram sa capat sprijin si-ajutor
Nu-mi puserati unul pasul in obor!
Am trai o viata orb parca-ntre voi
V-am facut palate, v-am scos din nevoi
Cand v-am pus la masa ati venit gramada
Nu-ncapeati in casa nici chiar in ograda.
Asta-i prietenia cea devarata?
Asta vi-i credinta, inima “curata?”
Mare vi-i minciuna, suflete pitici,
Am acum dovada cat sunteti de mici!
Invata-mparatul, cam tarziu ce-i drept
Caci prin experienta devii intelept,
Prietenii sa-i numeri, sigur, e mai bine
Cand ai tu nevoie, ci nu ei, de tine.
Articole asemanatoare mai noi:
- 24/10/2015 16:31 - Noaptea de Halloween poezie
- 20/10/2015 00:55 - Poezia Dorobantul de George Cosbuc
- 16/10/2015 00:49 - Copilul poezie
- 15/10/2015 07:33 - Cantecul lenesului
- 12/10/2015 21:37 - Versuri de toamna
Articole asemanatoare mai vechi:
- 21/09/2015 07:16 - Stefan Voda pe Campia Dreptatii
- 19/09/2015 07:04 - Ploaia poezie
- 17/09/2015 00:00 - La margini de timp
- 13/09/2015 00:06 - Asediul baltii
- 12/09/2015 00:49 - Face barza clic si clac ca o oala cu capac
