Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Infograficele in activitatea didactica
Scris de administrator   
Miercuri, 08 Iunie 2016 14:19

INFOGRAFICELE ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ

Profesor Bușcă Alexandru

Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu”, Năvodari

Rezumat: Articolul de față prezintă noțiunea de infografic, necesitatea utilizării acestuia în cadrul lecțiilor, precum și pașii de realizare a unui infografic cu ajutorul instrumentului Piktochart.

Cuvinte cheie: învățare, vizual, infografic, Piktochart, informație

Trăim într-o epocă în care informaţiile abundă. Oamenii de știință au descoperit că aproximativ jumătate din creier se ocupă de procesarea vizuală și de asemenea că elementele vizuale colorate cresc dorinţa de a citi și de a înțelege informațiile prezentate.

Un mijloc de comunicare vizual convingător şi eficient este infograficul. El conţine texte, imagini, diagrame şi/sau videoclip-uri, combinate astfel încât mesajul să ajungă la receptor. Infograficele sunt utile în diferite domenii de activitate cum ar fi: învăţământ, comerț, sănătate, turism, etc.

În cadrul lecțiilor, cu ajutorul infograficelor cadrele didactice pot prezenta idei valoroase, într-o formă atrăgătoare, clară, schematică, mai uşor de înţeles şi de asimilat de către elevi, trezindu-le acestora interesul.

Pentru realizarea infograficelor, utilizatorul are la dispoziție o mulțime de aplicații on-line gratuite, cum ar fi:

  1. creately.com – aflat la adresa http://creately.com/,

  2. dipity.com – aflat la adresa http://www.dipity.com/,

  3. easel.ly – aflat la adresa http://www.easel.ly/,

  4. infogr.am – aflat la adresa http://infogr.am/,

  5. piktochart.com - aflat la adresa http://piktochart.com/,

  6. visme.co – aflat la adresa http://www.visme.co/,

  7. visualize.me – aflat la adresa http://vizualize.me/, ş.a.

    În momentul în care dorim să realizăm un infografic reuşit, trebuie să ştim precis ce informaţii vom utiliza, cum le vom organiza şi cum le vom prezenta, astfel încât acestea să fie însuşite fără efort. Este important ca infograficul să fie cât mai simplu.

    O aplicaţie uşor de utilizat, cu o interfaţă intuitivă este Piktochart. Ea dispune de un număr limitat de șabloane gratuite. Pentru crearea unui infografic cu ajutorul acesteia, accesăm site-ul aflat la adresa https://piktochart.com/. Următorul pas este să ne creem un cont, alegând varianta gratuită (Start For Free). Pentru aceasta vom completa câmpurile username, email, password. Specificăm la username numele de utilizator pe care îl vom folosi, la email adresa de email pe care o vom întrebuința, iar la password parola pe care o vom utiliza în cazul contului respectiv. La sfârşit apăsăm pe butonul „Create my account”.

    După ce intrăm în contul nostru, selectăm formatul pe care dorim să îl utilizăm. Avem la dispoziție următoarele formate: Infographic (Ilustraţie), Presentation (Prezentare), Poster (Baner) şi Report (Raport). În cazul nostru vom selecta formatul Infographic. La începutul paginii apar șabloanele gratuite (Free Templates: Business Basic, Startup Basic, Education Basic, Business Etiquette, Minimalist 2, Dark 2, About Me, Infographic: Course Syllabus, Capture The Moment, World Startup Report, Coffee vs Tea, The Startup Way), urmate de cele contra cost. Din șabloanele gratuite de la infografice vom selecta un model. Pentru acesta vom vizualiza înainte modelele existente şi îl vom selecta pe acela care corespunde temei pe care o avem de prezentat elevilor la clasă. Dacă dorim putem însă să ne creăm propriul nostru infografic cu Create your own infographic (Creează-ți propria ilustrație). În momentul în care ne poziționăm pe Create your own infographic, apar două butoane: Preview (Previzualizare) și Create (Creare). După ce apăsăm butonul Create (Creare), începem să edităm conţinutul infograficului. Un infografic este alcătuit din mai multe blocuri.

    În meniul din stânga aplicației există următoarele opţiuni:

  1. Graphics – conţine elemente de grafică, cum ar fi: linii şi forme automate (Shapes & Lines), iconuri (Icons), imagini (Photos) şi ramă foto (Photo Frame).

  2. Uploads – permite încărcarea imaginilor de pe calculatorul personal.

  3. Background – permite alegerea fundalului pentru blocul curent. Fundalul poate fi o culoare sau o imagine.

  4. Text – conţine diferite moduri de scriere a textelor, titlurilor şi subtitlurilor. De asemenea, permite și utilizarea de chenare pentru texte.

  5. Tools – conţine următoarele instrumente care pot fi inserate în infografic: videoclipuri (Videos), grafice (Charts) şi hărţi (Maps).

    În partea din stânga a blocului curent se găsesc următoarele șase butoane:

  1. Add Block (Adaugă bloc) – adaugă un bloc gol după cel curent.

  2. Clone Block (Copiază blocul) – permite crearea unei copii a blocului curent.

  3. Delete Block (Șterge blocul) – șterge blocul curent.

  4. Move Down (Deplasează în jos) – modifică ordinea blocurilor, prin deplasarea în jos a blocului curent.

  5. Move Up (Deplasează în sus) – deplasează în sus blocul curent.

  6. Settings (Setări) – permite modificarea dimensiunilor (înălțimea și lățimea) blocului curent.

    După ce am realizat infograficul, îl vom salva pe calculatorul nostru utilizând butonul „Download”, în format png, pdf sau jpeg. Apoi putem să îl salvăm şi pe Internet, în cadrul aplicaţiei Piktochart, apăsând butonul „Saved”. Putem să facem public infograficul realizat apăsând butonul “Share”. În momentul în care am finalizat lucrul cu această aplicaţie, apăsăm butonul „Logout”. În urma acestei operaţii revenim la fereastra în care se realizează logarea pe site.

    Un exemplu de infografic realizat cu ajutorul aplicației Piktochart este prezentat la adresa https://magic.piktochart.com/output/13974766-untitled-infographic. Infograficul conține: texte, imagini, diagrame și hărți. El este alcătuit din şapte blocuri.

    Pentru prezentarea infograficelor la clasă, profesorul poate utiliza un videoproiector sau o tablă interactivă.

    Acasă elevii pot accesa link-urile infograficelor realizate de către cadrul didactic, studiind ceea ce li s-a prezentat în clasă.

    Putem spune că infograficul este un instrument puternic de învăţare, atunci când este bine conceput.

    Bibliografie

  1. http://naldzgraphics.net/tips/reasons-why-infographics-are-important/ Accesat 23 mai, 2016

  2. http://whatis.techtarget.com/definition/infographics Accesat 17 mai, 2016

  3. http://www.creativebloq.com/infographic/tools-2131971 Accesat 25 mai, 2016

  4. http://www.scribblelive.com/blog/2013/02/18/11-infographics-about-infographics/ Accesat 17 mai, 2016

  5. http://www.technorms.com/11214/best-tools-for-creating-infographics Accesat 20 mai, 2016

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

mobilitati individuale de formare contin…

MOBILITĂŢI INDIVIDUALE DE FORMARE CONTINUĂ CURSUL DE FORMARE EJOURNALISM 2.0. - EDUCATIONAL COLLABORATION ACROSS BORDERS USING WEB BASED TOOLS, THE „MIDNIGHT SUN” COURSE IN LAPLAND, FINLANDA (relatarea unei participante)   Prof. limba şi...

Read more

Metodologie privind constituirea profeso…

Corpul profesorilor mentori se constituie la nivelul inspectoratelor scolare judetene/Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti si cuprinde cadrele didactice care detin functia didactica de profesor mentor si coordoneaza efectuarea stagiului practic...

Read more

Metodologia de organizare si desfasurare…

Metodologia din 31 august 2012 (Metodologia din 2012)   Afla metodologia de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate in unitatile de invatamant particular din invatamantul preuniversitar, publicat in...

Read more

Relatia lingvisticii cu stiintele antrop…

STUDIU COMPARATIV PRIVIND RELAŢIA LINGVISTICII CU ŞTIINŢELE ANTROPOLOGICE   Prof. Vira Adina Colegiu Tehnic de Transporturi, Braşov   Prezentul studiu comparativ doreşte să precizeze locul lingvisticii în raport cu alte ştiinţe umaniste ca istoria şi...

Read more

Educatia prin diversitate

EDUCATIA PENTRU DIVERSITATE     Sintagma scoala pentru diversitate este echivalenta sintagmei scoala pentru toti si reprezinta dezideratul maximei tolerante in ceea ce priveste diferentele fizice, socioculturale, lingvistice si psihologice existente intre copii/elevi,...

Read more

Prevenirea esecului scolar

PREVENIREA EŞECULUI ŞCOLAR   Prof. Comănescu Marghioala Colegiul Agricol ,,Dr. C. Angelescu’’ Buzău   Una dintre marile primejdii ale învăţământului constă în resemnarea profesorilor în ceea ce priveşte rezultatele instruirii, deoarece îmbunătăţirea calităţii pregătirii elevilor...

Read more

Mecanisme de asigurare a calitatii la ni…

MECANISME DE ASIGURARE A CALITATII LA NIVELUL SCOLII   La nivelul fiecarei organizatii furnizoare de educatie din Romania se infiinteaza Comisia pentru evaluarea si asigurarea calitatii.  Organizatia furnizoare de educatie elaboreaza si adopta...

Read more

Tehnici de explorare a textului in cadru…

TEHNICI  DE EXPLORARE A TEXTULUI  ÎN CADRUL  SISTEMELOR DE ÎNVĂŢARE   Profesor  ANASIA  SIMONA, GRUPUL  ŞCOLAR  INDUSTRIAL  de  MARINĂ,  GALAŢI     The article depicts the way computers and humans work together in order to analyze different...

Read more