Noiembrie - ultima luna a toamnei

Noiembrie - brumar e ultima luna a toamnei, fiind posomorata si trista ca o poezie de Bacovia. Vine vremea ploilor reci, a brumelor si a cerului plumburiu. Natura s-a stins, soarele se sleieste, ziua se distinge cu greu de noapte.

Cu trena lunga, incalcita-n spini

Se plimba prin gradini.

Primele ingheturi

Inca de pe vremea boncanitului cerbilor, in padurile de la munte cad primele brume, care, intinse prin luminisuri, anunta venirea frigului. Primele ingheturi, sosite mereu mai devreme, ard trupurile copacilor abia golite de frunze. Intr-o buna zi, ne pomenim ca ogoarele sunt albe de promoroaca: solia iernii a sosit.

Somnul ciupercilor

Foarte apreciate pentru gustul si aroma lor, ghebele, galbiorii si celelalte ciuperci din padure se trag in culcusul de frunze din care au rasarit. Tristete mare, nu doar pentru amatorii de bunatati, ci si pentru bietele pasari ale padurii care se hranesc cu ciuperci. Ci doar in cate o scorbura adanca de veverita, pusa mai demult la pastrare, se afla cate o manatarca uscata (ciuperca comestibila cu palaria carnoasa-bruna-cenusie si piciorul alb-gros), cu piciorul in sus.

Milioane de pasari

Ogoarele ramase pustii sunt invadate toamna de ciori si mai ales de stourile de grauri, care se abat ca ploile, in rafale, peste pamant. Prin tufele pustii, pitigoii cauta seminte si fruncte uscate, puii de soim pandesc de pe stapi, in vreme ce ulii isi muta vanatorile aproape de gospodariile taranesti.

Despartirea de flori

Pe cat de trist si golas e noiembrie in paduri, pe atat de plin de culoare e in gradinile cu dalii si crizanteme, cu ochiul boului si tufanele portocalii. Chiar si ultimii trandafiri rezista la brume, murind frumos si in demnitate, cu petalele inca parfumate si vii.