Strabunica - poezie

Va oferim spre lectura poezia “Strabunica” scrisa de Natalia Iosif.

Pe cer, spre crestele de munti, da soarele-n apus.

In urma-i umbrele pe vai se-ntind incet in sus …

Incet, cu carjile pasind, pe prispa te-ai lasat

Si-n fata ta se-ntinde-acum, voios, intregul sat.

In jur privirile-ti s-abat si mult privesc cu drag

Cum vesele se-ntind cu spor zorele pe harag;

Cum scinteioarele surad cu crinii la un loc,

Pe cand ti-aduce vantul, lin, miros de busuioc.

Inspre cotetul minunat ascuns sub gardul viu

Pornesc, in fruntea lor avand cocosul canepiu,

Boghetele gaini, - apoi vin puii nadoleni

Ce toata ziua ciugulesc prin cele buruieni.

De sus, un vesel ciripit iti vuie in urechi,

Din cuibul care-i tainuit sub strasinile vechi …

Golasi, la margine de cuib, se zbat lastunii-n loc,

Galagiosi cand mama lor le da muscute-n cioc …

… Dar pentru ce imi faci tu semn cu mana, spre gradini? …

De ce ti-s ochii-nlacrimati si pentru ce suspini?

Am inteles … prin plopii desi se-nalta turla-n sus …

Biserica … o vad abia … ei, ce sa faci? …. S-au dus …

Suspni, bunica mea; - la ochi duci cotul de tulpan,

Si-ti cantaresti din nou acum trecutul an cu an.

Te vezi jucandu-te si tu c-o droaie de copii,

Te vezi cand spinteca urcai cararile spre vii …

Atatia ani in urma ta sa-i numeri tu mai poti,

Cand cei batrani din satul tau iti vin acum nepoti?

Si fericita nu te simti asa cand te gandesti

Ca unei semintii intregi acum tu mama esti? …