Univers de copil

A+ R A-


Istoria luminii

Istoria luminiiLocuind in acele locuri ale globului pamantesc, unde noptile sunt mai lungi decat zilele, popoarele si omenirea s-a straduit sa lungeasca ziua prin lumina, iar aceasta sa fie cat mai perfecta si cat mai ieftina. Pana la inceputul veacului XIX, sistemul de luminat a fost cat se poate de primitiv si nimeni nu a cugetat, ca focul se poate perfectiona, ca sa dea cat mai multa lumina.

Cel mai vechi fel de lumina, desigur, a fost lemnul arzator. Mai apoi s-a dezvoltat in torta (faclie). Egiptenii vechi, dar mai ales ninivenii insa inainte cu mii de ani au cunoscut si folosit candela. In Ninive, pe strazi, la distante anumite erau asezati stalpi de piatra, gauriti, in care ardeau sute de kilograme ulei. Pe langa acest sistem de luminat, treptat, s-a descoperit lumina propriu-zisa. Timp de 1000 de ani s-a folosit lumina de ceara, mai apoi s-a descoperit lumina de sau, pana ce in zilele noastre s-a ajuns la lumina de stearina. Acest sistem de lumina a fost utilizat apoi secole de-a randul, imbunatatindu-se de pe o zi pe alta. Astfel, francezii au inlocuit fitilul simplu cu unul rasucit.

Lumina insa, chiar in forma ei perfectionata nu corespundea nevoilor multiple ale omenirii. S-a revenit la luminatul cu ulei. Lampile primitive de mai inainte au primit un arzator, care regla lumina, mai apoi francezii au aplicat sticla de lampa, care oprea fumul si dadea flacarii o lumina mai puternica. Pe la sfarsitul lui 1859 s-a descoperit petrolul in America, iar diferitele uleiuri au fost inlocuite cu petrol. Lumina si lampa insa nu erau potrivite pentru iluminarea terenurilor, fabricilor si stabilimentelor mai mari, iar dezvoltarea puternica a oraselor necesita aceasta. Mijlocul de luminare era, doar ca trebuia utilizat. Acesta a fost gazul. Inca din timpurile cele mai vechi, oamenii au cunoscut gazul care iesea din pamant. Fie din nestiinta, fie din frica, nu il utilizau. In Rusia, in jurul orasului Bacu, in Italia si in Anglia, gazul ce ardea deasupra solului era numit foc sfant si nimeni nu cuteza sa incerce utilizarea lui, pe cand in China cu mii de ani inainte gazul era condus prin tevi de bambus in locuinte, unde era utilizat la gatit si luminat. Pe la 1800, pe vremea lui Napoleon, Parisul era luminat cu lampioane de ulei, desi inginerul francez Lebon descoperise luminatul cu gaz. A trebuit sa treaca peste 100 de ani, pana ce oamenii au inceput sa aprecieze valoarea gazului.

Englezii au pretuit nespus de mult gazul. Mecanicul William Murdok a perfectionat inventia lui Lebon si sistemul lui s-a raspandit in toata tara. Mai apoi a trecut si in celelalte tari din lume.

Mintea scrutatoare a omului insa nu s-a oprit la luminatul cu gaz. Nu s-au implinit nici treizeci de ani si a aparut puternicul concurent al gazului, lumina electrica. La inceput si aceasta a fost mai primitiva ca azi. Marele inventator american, Edison a perfectionat lampa electrica, ce se foloseste azi si este raspandita in toata lumea. Azi, orasele, stabilimentele, ba chiar si unele comune mai bine situate sunt luminate cu lumina electrica.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Parada nuptiala la pasari

Parada nuptiala la pasari

Parada nuptiala la pasari Premergator actului de reproducere, anumite specii din lumea animala se manifesta diferit, in vederea atragerii partenerului. La pasari, aceste manifestari sunt numeroase si ele apartin unui sex...

Cantece de vara pentru copii

Cantece de vara pentru copii

Cântece de vară pentru copii   O colecţie de cântece pentru copii care ne vorbesc despre vară, despre acest minunat anotimp şi atât de mult aşteptat. Căldură, soare, vacanţă, mare şi munte,...

Barza de Duiliu Zamfirescu

Barza de Duiliu Zamfirescu

Barza de Duiliu Zamfirescu   Va oferim spre lectura poezia „Barza”. Versurile apartin lui Duiliu Zamfirescu.   Sus, pe Arges, pe la munti, Au ramas codrii carunti; Jos, pe vale, prin zavoi, Se cobor turme de oi, Iar...

Mesaje de la mos nicolae

Mesaje de la mos nicolae

Mesaje de la Mos Nicolae  De Mos Nicolae, daca vreti sa primiti cadouri, stiti prea bine, trebuie sa fiti cuminti si sa ascultati de parinti. Mai apoi in prag de seara,...

1 Martie Martisor

1 Martie Martisor

1 Martie - Martisor    E final de februarie, calendaristic iarna a luat sfarsit, mai intoarcem o fila din calendar … vine primavara. Romanii au un mod aparte, unic de a sarbatori prima...