Univers de copil

A+ R A-


Mica antologie de snoave

 

De-atatea si atatea ori ati intalnit, dragi copii, in povestioarele pe care le-ati citit de la parintii si bunicii vostri, pe faimosii Pacala, Tandala si Pepelea – frati buni intru haz, glume, voiosie si istetime a mintii. De cate ori n-ati ras cu lacrimi si nu v-ati bucurat din toata inima cand sugubatul Pacala sau Tandala – este drept mai incet la minte, dar numai in aparenta – au pedepsit prin pacaleli, care de care mai nastrusnice, pe cei rai si lacomi, pe cei prosti si lenesi, pe fatarnici si ipocriti, pe cei nedrepti si necinstiti?! Si nu va amintiti ce haz ati facut cand ati aflat cum e cu vestitul “cui al lui Pepelea”, personaj comic, dar plin de istetime, despre care pomeneste si marele nostru poet national Mihai Eminescu in poezia “Epigonii”, cand il numea pe autorul de snoave Anton Pann, “fiul Pepelei, cel istet ca un proverb?”.

Asemenea scurte naratiuni, cu intentii satirizante, in care apar personaje precum cele mentionate mai sus, sau alti eroi, oameni simpli, dar cu insusiri asemanatoare unui Pacala, Tandala sau Pepelea, poarta numele de snoave.

Creatie anonima, faurita de intelepciunea si umorul poporului, snoava este o sora buna cu povestea si basmul (exista si basme-snoave), dar spre deosebire de acestea, snoava este mult mai redusa ca intindere, mai concentrata, inar in desfasurarea ei predomina comicul, satira si umorul, si, asemenea, fabulei, snoava are si o functie educativa, moralizatoare. Prin marea lor forta de satirizare si tipizare, snoavele au puncte comune cu proverbele, nu de putine ori replica finala intr-o snoava fiind un proverb, dar si cu caricatura, prin comicul de situatie in care sunt surprinse personajele.

Ca una dintre speciile folclorice de cea mai mare vitalitate, snoava s-a imbogatit neincetat, atat prin crearea de noi tipuri, dar mai ales prin adaptarea vechlor motive la noile realitati sociale – specialisti in folclor au stabilit ca literatura populara romaneasca cuprinde peste 6.000 de tipuri de snoave si tot atatea variante.

Snoavele degaja optimism si ne dezvaluie conceptia sanatoasa a poporului despre lume si viata, increderea in fortele oamenilor simpli, credinta nestramutata in biruinta binelui si a dreptatii.

 

Iata cateva snoave:

Brutarul si branzarul

Pacaleala carciumarilor

Femeia lenesa 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Janus zeul luminii

Janus zeul luminii

Janus - zeul luminii Janus e zeul luminii, el deschide dimineata portile cerului si le inchide seara. Era socotit ca cel mai vechi dintre zei, ca zeu al inceputului si al...

Jucarii muzicale

Jucarii muzicale

Jucarii muzicale Repertoriul jucariilor muzicale este foarte variat, el cuprinzand de la cele mai simple constructii, care nu scot decat un sunet si care se pot confectiona de oricine...

Nutritia in timpul sarcinii

Nutritia in timpul sarcinii

Nutritia in timpul sarcinii Greutatea fatului si functia placentei depind in mare masura de felul in care mama se hraneste. In aceasta privinta sunt importante atat felul hranei cat si cantitatea....

Ratia alimentara

Ratia alimentara

Ratia alimentara Factorii nutritivi se gasesc in cantitati diferite in produsele alimentare de origine animala sau vegetala. De aceea, trebuie sa stim cum sa alcatuim meniul zilnic sau saptamanal,...

Fulgi de zapada planse de colo…

Fulgi de zapada planse de colorat

Fulgi de zapada - planse de colorat   Nu ne putem imagina iarna fara magia primului fulg de nea. Fiecare dintre noi a stat in ninsoare, incercat sa prinda pret de cateva...