Univers de copil

A+ R A-


Vincentiu Babes - mare patriot in lupta pentru unirea Ardealului

Vincentiu Babes - mare patriot in lupta pentru unirea ArdealuluiVincentiu Babes a fost un mare patriot in lupta atat de dramatica pentru unirea Ardealului, ce va ramane de-a pururi scris in cartea cea mare a istoriei neamului nostru, cu litere de aur.

De pe urma marelui razboi, nici azi, cu toata perspectiva anilor trecuti, nu ne putem da seama prin ce zguduiri profunde a trecut omenirea. Cert e insa, ca acolo unde incaierarea universala a luat caracter de dezrobire nationala, patimile au fost mai inversunate decat pretutindeni. Dezrobirea nationala este un capitol foarte rar, ce se traieste, poate, doar o data in istoria unui neam! De aceea, generatia noastra, pe urma razboiului care ne-a dat intregirea, a trecut printr-o evidenta transformare a psihologiei sale. Nu numai patriotismul nostru national s-a marit, ci s-a largit si comprehensiunea individuala, noi insine am crescut …

In acest proces de grabita marire a proportiilor noastre, legatura cu ce a fost a slabit mult, a foart aproape uitata.

Trecuta? … Trebuie sa facem o penibila sfortare ca sa ni-l reamintim. Si cu toate acestea trebuie sa pastram cultul trecutului, traditia, care face forta popoarelor straine.

Trebuie sa ne regasim trecutul, mai ales acela al pasionantelor lupte pentru unitatea nationala, care aproape un secol au framantat Ardealul.

In galeria marilor nostri luptatori, din eroicul trecut al Ardealului, ocupa loc de cinste Vincentiu Babes.  Sunt multe de spus pentru a incadra figura marelui roman, dar vom reaminti numai o pagina – de multi necunoscuta – fara insemnatate pentru unii, dar care ne situeaza in justa lui lumina la portretul moral al lui Vincentiu Babes.

Era pe vremea celei mai cumplite oropsiri a elementului romanesc in Ardeal. Ordinele de la Budapesta indreptateau si pe cel din urma jandarm sa ia masuri impotriva oricarei manifestatii nationale, oricat de inocenta, a romanilor.

In 1871, romanii ardeleni au infiintat o societate pentru strangerea fondurilor necesare crearii unui teatru romanesc. Societatea isi tinea adunarile anuale, in diferite orase din regiunile romanesti.

Pentru anul 1882, la 7, 8, 8 august, adunarea Societatii pentru crearea unui fond de teatru era fixata la Sighetu Marmatiei. La 26 iulie, prefectul unugur comunica ministerului de interne teama ca fruntasii adunati acolo vor face agitatii patriotice.

Apoi la 9 august 1882, cu adresa nr. 432, acelasi prefect da relatii asupra modului cum a decurs adunarea. Totul s-a desfasurat in ordine. Numai la banchetul pentru familiile Mihali si Tuca, preotul unit din Sigetag, Tit Bud, a spus ca nu e om cinstit cine nu urmeaza exemplul lor si nu indrazneste a se numi cu mandrie roman.

S-a ridicat atunci Vincentiu Babes si, desi se afla de fata reprezentatul Budapestei, a avut nemaipomenita indrazneala sa adauge, ca nimeni nu trebuie sa se teama de numele de daco-roman.

Dupa primirea acestui raport, ministrul Coloman Tisza scrie la 31 august, cu adresa confidentiala nr. 1140, prefectilor din Bihor si Satu Mare, sa urmareasca de aproape miscarea persoanelor, care au aprticipat la adunarea amintita. Totodata, ministerul scrie comisarului regal din Seghedin, ludovic Tisza, sa stranga dovezi impotriva lui Vincentiu Babes, caruia i se deschide actiune publica fiind condamnat apoi la sase luni inchisoare.

Nu e, desigur, aceasta cea mai insemnata fapta a lui Vincentiu Babes, dar e concludenta: nu s-a sfiit sa spuna ce avea pe inima, chiar cu riscul inchisorii care-l astepta.

 

A murit in 1907, cu 12 ani inainte de a-si vedea idealul indeplinit: Unirea Ardealului cu patria mama.

Avocado proprietati si benefic…

Avocado proprietati si beneficii ale acestui fruct magic pentru sanatate

Avocado – proprietati si beneficii ale acestui fruct magic pentru sanatate Avocado ... Unii spun ca e fruct, altii spun ca e leguma ... Ce o fi, ce mai conteaza? Important...

Tinutul Maramures comoara din …

Tinutul Maramures comoara din nord

Tinutul Maramures - comoara din nord “Maramures, tara veche / Cu oameni fara pereche …” De cate ori ne sosesc vesti din tinuturile de legenda ale nordului Romaniei, cu ele urca...

Aproape noiembrie

Aproape noiembrie

Aproape noiembrie   Va oferim spre lectura poezia “Aproape noiembrie” scrisa de Katia Nanu.   In fiecare dimineata, Drumul meu catre gradinita, Umbla printr-o piata, Unde se rasfata, Ridichi bucalate, Cepe cu verzi cozi pe spate, Fire firave de marar, Trei...

Pelicanul Yukalele

Pelicanul Yukalele

Pelicanul Yukalele   Iata poezia “Pelicanul Yukalele” scrisa de Aurora Contescu.   Pelicanul Yukalae Se tinea numai de rele: Ghicea fara sa se-nsele Cand trec bancuri de sardele Si dadea iama-ntre ele,

Poezia Pui de lei de Ioan Neni…

Poezia Pui de lei de Ioan Nenitescu

Poezia Pui de lei - de Ioan Nenitescu   Vezi poezia “Pui de lei”, versuri apartinand autorului Ioan Nenitescu.   Eroi au fost, eroi sunt inca,Si-or fi, in neamul romanesc,Caci rupti sunt ca din...