Univers de copil

A+ R A-


Balada culta Moartea lui Gelu de George Cosbuc

gelu romanulVa oferim spre lectura balada istorica culta “Moartea lui Gelu scrisa de George Cosbuc, avand ca tema lupta pentru apararea fiintei nationale si afirmarea constiintei nationale. Eroul este exceptional, fiind prezentat in imprejurari exceptionale. Gelu reprezinta, de fapt, imaginea poporului roman, silit sa tina piept valurilor barbare.

Razlet din ostirea batuta,
Fugind pe campia tacuta,
Cazu de pe cal, de durere,
Pe marginea apei. Si piere.
Din rana si-ar smulge sageata
Si n-are putere.

Pierdut-a si oaste si tara.
E noapte-n vazduhuri; si rara
E zbaterea apei, cand valul
Atinge cu aripa-i malul -
Iar Gelu, prin noapte stand singur,
Vorbeste cu calul:

- "Vai, murgule, jalea ma curma!
Ma lupt cu durerea din urma,
Caci ranele-mi sapa mormantul,
Degeaba imprastii tu vantul
Din coama, piciorul tau scurma
Degeaba pamantul.

Ma chemi prin nechezuri pagane
Si parca zici: "Vino, stapane!
Vezi, picura ranele tale
Si neguri se nalta din vale,
E noapte, si ziua de maine
Ne-ajunge pe cale!"

Trei suliti facutu-si-au strunga
Prin mine! Ma zbucium pe-o dunga
Si nu-mi mai simt bratul si braul;
Tu-ti rupi cu picioarele fraul -
Las, murgule, las sa ne-ajunga
Pe-aicea pustiul.

De-acum tu ... cat va cuprinde
Mantaua, deasupra-mi o-ntinde
Si-apoi cu picioarele-mi sapa
Mormantul pe margini de apa.
Si-n urma cu dintii ma prinde
Si-arunca-ma-n groapa.

Jeleasca-ma apele Cernii!
Sa-mi bubuie crivatul iernii.
Ca-n taberi al cailor tropot;
Iar vesnicul apelor sopot
Sa-mi para ca-n ceasul vecernii.
O ruga de clopot.

Si, poate, sosi-va o vreme
Cand muntii vor fierbe, vor geme
Cu hohote mamele-n praguri,
Vor trece barbatii-n siraguri
Cand bucium suna-va sa cheme
Pe tineri sub steaguri.

Iar tu, de-i trai, fratioare,
Sa-mi vezi luptatorii-n picioare,
Atunci cand sosit va fi ceasul,
Abate-ti pe-aice tu pasul:
Necheaza-mi, si atunci eu din groapa
Cunoaste-ti-voi glasul!

Si-armat voi iesi eu afara,
Si veseli vom trece noi iara
Prin suliti si foc inainte,
Sa tie protivnicii minte
Ca-s vii, cand e vorba de tara,
Si mortii-n morminte!"

El zice, si mana si-o strange
Pe pieptul cel umed de sange -
Iar calul sta singur de paza
Lui Gelu, si trist el aseaza
La pieptul stapanului capul
Si astfel vegheaza.

Si-auzi! Ca un vant ce clateste
Padurea, cand ploaia soseste,
Asa din adancuri de zare
Un vuiet prin noapte rasare.
Iar vuietul vine, si creste,
Mai iute, mai tare.

Si iata-i, din umbrele vaii
Cu scuturi ies repezi flacaii,
Ca mortii ce-si lasa mormantul;
Ies roibii cu umblet ca vantul,
Rasar de tutindeni, de pare
Ca-i varsa pamantul.

Arcasii lui Arpad! In goana
Ei fug dup-ostirea dusmana.
Si, uzi de-alergare, se-ncura
Fugarii prin negura sura,
Cu fraul pe coama, si-arcasii

Cu spazile-n gura.

Navalnic s-apropie pasii,
Si-n goana lor canta arcasii,
Si-asa de salbatic li-e cantul -
Din piele de urs au vestmantul,
Si-n barbile lor incalcite
Se-mpiedica vantul.

Iar Gelu, auzindu-i prin zare,
De spaima si groaza tresare -
El moare! Si canta paganii!
N-au Domn si n-au tara romanii,
Si-adusii de vanturi in tara
Sunt astazi stapanii!

Si-n mainile cui e scaparea?
Nu-i piept sa le-nchida cararea?
Nu-i brat de voinic, sa-i abata?
Si nu e pe lume-o sageata
Ca-n inima gloatei lui Arpad
Adanc sa strabata?

Si Gelu le judeca toate:
Se nalta proptindu-se-n coate
Si-a calului glezn-o cuprinde,
Cu graba el arcul si-l prinde,
Si-nvarte sageata si-o scoate

Din rana, si-o-ntinde:

Si vajaie slaba sageata
Cu gemetul mortii deodata -
Arcasii trec repezi in cale,
Si-i vuiet si-i chiot prin vale:
Ce cant de-ngropare lui Gelu
Si-ostirilor sale!

Iar vuietu-n neguri patrunde
Si-n inima noptii s-ascunde
Departe, si-n valuri de valuri
Ecoul izbindu-se-n dealuri
De zece ori jalnic raspunde
Pustiilor maluri.

De zece ori, iarasi de zece,
Si scade, si piere, si trece,
De data din urma rasuna -
Tacerea-mprastiata s-aduna
Si-n neguri aluneca rece
O bolnava luna.

Iar calul, vedenie muta,
Cu coama de vanturi batuta,
Sta-n noaptea cu neguri de paza
Lui Gelu; si trist el aseaza
Pe pieptul stapanului capul
Si astfel vegheaza.

Iar apa la maluri se frange
Si cade pe spate si plange:
"Cu fierul potcoavei tu-mi sapa
Mormantul pe margini de apa,
Si-n urma cu dintii ma prinde
Si-arunca-ma-n groapa!"


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Povestea unui fluier

Povestea unui fluier

Povestea unui fluier Indemnat de copii, badita Mihai incepu a povesti cu glasul lui molcom. “Eram eu numai de vreo cativa anisori, ce, voi sunteti flacai zdraveni de-o schioapa, de ma prapadea...

Floriile Intrarea Domnului Iis…

Floriile Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim

Floriile - Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim                                                                       Sarbatoarea Floriilor se inscrie in calendarul sarbatorilor crestine de primavara si anunta sfarsitul Postului Mare si Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim....

Omul si inteligenta ca produs …

Omul si inteligenta ca produs al activitatii creierului

Omul si inteligenta ca produs al activitatii creierului Inteligenta, produs al activitatii creierului, poate fi considerata din punct de vedere al ereditatii drept fenotip intelectual. Aceasta inseamna ca exista un genotip...

Pe vaporul clasei intaia cante…

Pe vaporul clasei intaia cantec

Pe vaporul clasei intaia cantec   Va prezentam cantecul "Pe vaporul clasei intaia".   Pe vaporul clasei intaia Ne-mbarcam cu totii voiosi Si lasam noi gradinita, Celor mici si plangaciosi.  

Recorduri si curiozitati din l…

Recorduri si curiozitati din lumea plantelor

Recorduri si curiozitati din lumea plantelor   Cel mai mare arbore de pe pamant este sequoia (Sequoiadendron giganteum). Un exemplar din aceasta specie, descoperit in California, avea impresionanta inaltime de 83,06...