Cotoiul si casul de Anton Pann

Va oferim spre lectura poezia „Cotoiul si casul” de Anton Pann.

Doua pisici dintr-o casa, surori, frati vrei sa le zici
In camara, dupa masa, intrand ca niste pisici,
Mirosira, cotilira din taler in taleras
Si-ntre altele gasira si o felie de cas.
Sar amandoua deodata, asupra-i se gramadesc,
Pentru el vor sa se bata, fac gura, se galcevesc.
Si una si alta rele, maraia si miuia,
Sa-l imparta intre ele nicidecum nu se-nvoia,
Si ca sa nu se mai certe, merg la cotoi, cer la el
Ca, prin dreapta judecata, sa le-mpace la un fel.
Cotoiul, ca un cuminte, le-a zis: - Nu va mai certati,
Ce folos mii de cuvinte? Eu stiu cum va impacati:
Care le impaca toate e cumpana pe pamant
Si impotriva-i nu poate nimeni sa zica cuvant.
Zicand aceste, apuca si cumpenele pe loc,
Ceru casul sa-i aduca, il rupe drept in mijloc,
Pune intr-o parte s-alta, casul cel in doua frant,
Inalta, cu mana-ndata, cumpana de la pamant.
Daca vede ca-ntr-o parte atarna mai greu nitel,
Ia din cealalta parte si musca ceva din el.
Il pune iar, iar ridica, acum dincoaci greu vazand,
Musca si d-aci nitica, ca sa potriveasca vrand.
Apoi iar si iar si iara, cand aci cand colea greu,
Vrand lor rau sa nu le para, el a muscat tot mereu,
Pan-se satura pe sine si lasa partile mici,
Atunci se potrivi bine si le dete la pisici.
Ele, dar, silite fura astfel a se multumi,
Daca minte nu avura singure a-l imparti.