Povestea lui Mos Nicolae în versuri

Ce blând şi ce frumos
A început să ningă;
Cad fulgii-ncet, duios,
Ca într-un cântec. Ninge...

Şi ninge dimineaţa,

Şi ninge ziua iară,
Şi ninge peste gheaţa,

Sclipind la ceas de seară.

E-n jur miros de sfântă sărbătoare;
Copii cu ochii limpezi se uită prin fereşti,
Privesc tăcuţi, departe-n zare
S-apară moşul din poveşti.

Se ştie că el vine cu de toate:
Cu ursuleţi de pluş şi iepuraşi fricoşi
Şi turta dulce, dar şi nuieluşe,
Aşează în ghetuţe, copiilor frumoşi.

E tare bun şi blând acest moşneag
Din barba-i albă picură ninsori
Se sprijină cu greu într-un toiag
Venind de peste mări şi ţări.

Din vremi străvechi mereu tot vine,
Căci asta-a fost menirea lui:
Să fie bun, să facă numai bine,
De-aceea este sfânt numele lui.

De Sfântul Nicolae ştim de la bunici,
Bunicii ştiu de el din basme de demult,
O să-ncercăm să depănăm aici,
Povestea lui de om, dar şi de sfânt.

Părinţii lui erau blajini şi harnici,
Cu multă dragoste de Dumnezeu,
Iar puiul lor era un pui cuminte
Şi-un suflet blând şi iubitor de Dumnezeu.

Dar anii au trecut, părinţii au murit,

Iar el a devenit un preot cald şi bun
Nu şi-a dorit averi aici, pe-acest pământ
Averi în ceruri şi-a dorit.

Povestea spune, că-n oraşul lui,
Trăia în vremea-aceea un sărman
Ce-avea trei fete, dar n-avea
Să le mărite, niciun ban.

Dar într-o noapte, parcă sfântă,
Când toată firea adormise,
Un sfânt blajin, cu suflet mare
Speranţe-n inimi reaprinse.

Şi îngerii din cer s-au bucurat
Pentru bănuţii daţi de Sân’ Nicoară,
Căci fetele şi tatăl au scăpat
De umilinţă şi ocară.

Lacrimi fiebinţi, de bucurie,
Au picurat din ochii cei sărmani,
Lacrimi curate, rugi de mulţumire,
De la aceşti umili sărmani.

Şi de atunci, în fiecare an,
Pe căi de nimenea ştiute,
Soseşte-un moş, care ne pune-n ghetuţe
Cărţi cu poveşti...şi jocuri... şi jordiţe.

Nu ştim, nu am aflat de-i rudă cu Crăciun,
Dar sigur ştim că e la fel de bun,
Şi-n fiecare an, la ceas de sărbătoare,
Îl aşteptăm cu mare nerăbdare.

Volumul: Serbarile Prichindeilor 2007