Copilul - poezie

Va oferim spre lectura poezia “Copilul” scrisa de N. Radulescu-Niger.

Motto: Celui ce va sa vie ...

Copilul! ... Trei silabe ... Usor ce se rostesc!

Cuprind in ele insa tot campul sufletesc

De doruri si sperante, de griji, vegheri si lupte,

Cum nu e grai, pe lume, sa poata-a la grai,

Si cum parintii numai le pot in ei trai!

Copilul ... O faptura micuta, - oaspete vrut

Dar care nu cunoaste si e necunoscut, -

De-odata umple casa si-n jurul lui aduna

Gandire, harnicie. Cu dansul impreuna

Familia se simte, - ca pom de roade plin, -

Acum alcatuita in rostul ei deplin.

Asa, pe zi ce merge, cuprinde loc mai mult,

Incantatorul idol cu zilnicul sau cult:

De-un gemet sau de-un tipet in juru-i tot tresare,

Si toti degraba-s gata s-aduca-o dezmierdare,

O vorba dragalasa, un brat de leganat,

Sa-mpace si s-adoarma pe micul imparat ...

Pe frageda-i gurita un zambet de-a-nflorit,

Ca-n faptul diminetii lumina-n rasarit, -

Mai mult decat o raza pornita de la soare

Imprastie, in casa, caldura-nvietoare,

Si vraja fara seaman a unei multamiri,

Ca roua pe o floare lucindu-ne-n priviri ...

O! Iata-l, scumpul vietii, ca incearca, copacel,

Pe slabe picioruse a se-nalta si el ...

Si e-o poema-ntreaga asemenea trudire

Cand poate sta o clipa, cu pasu-n sovaire,

Cand pica si cand face, el singur, mare haz,

In timp ce-i infloreste bujorul in obraz ...

Acum ca-si cunoaste parintii, cu cat dor,

Cu cat indemn se cere sa stea la sanul lor!

Ce dulce lor le suna acea-nganata gama

Cand el, intaia oara, rosteste: tata! Mama! ...

Cand prinde apoi sa umble, acele nebunii

Ce face, au vre-un seaman cu alte bucurii?

Acum, ca-ntelege, iubitul ingeras,

Placerii sau tristetii incepe-a-ti fi partas ...

In ochii tai se uita destept si ia aminte

De-l vrei cumva zburdalnic, ori vrei sa stea cuminte.

Iar cand te-ntorci acasa, jignit de-mprejurari,

Ti-aduce-nseninare c-un roi de dezmierdari ...

Trec anii, iar copilul nici nu simti cand a crescut;

Simti insa ca-i de tine un ce nedesfacut ...

Intr-insul inc-odata revezi cu bucurie

Intaiele emotii , - acea copilarie

De care te desparte lung sir de ani, pierdut

In zbuciumele luptei prin care ai trecut ...

Il vezi scolar: intaiul semnal de lupta-a lui:

I se deschide campul pe care-odihna nu-i.

E ager, sarguinta-i da roade insemnate:

De munca lui desteapta simti prima vanitate.

Aproprii a lui fire de cum o stii pe-a ta:

Mandria in iubire-ti incepe-a s-arata.

Maturitatea, tie, o culme-acum ti-a dat,

Iar lui, adolescenta, un pas catre barbat ...

Iubirea e schimbata la tine, la el iarasi:

In micul de-alta data acum ai un tovaras ...

Acum e viata de drepturi, datorii,

La care el va tine, dac-ai stiut sa tii ...

Putin ... Si el va-ncepe mai mult sa fie-al lui ...

Ferice, daca-n suflet stiut-ai ca sa pui

Increderea intr-insul, pe buna temelie

De cinste, de iubire de om, de harnicie ...

De tine niciodata departe nu va fi:

Te va iubi, caci insuti scut ai a-l iubi! ...

Si iata-l om, copilul, - micutul ospe vrut

Necunsocand, odata, fiind necunoscut ...

La casa lui, incepe viata ta intreaga,

Cu-aceea, lui ursita si mai de-aproape draga, -

Pe cand, tu, sub povara ajunsei batraneti,

Iti retraiesti trecutul pe langa alte vieti:

Copilul! Tot copilul - si-acum cand sa cobori

Pe treapta cea din urma, purtat de subsuori, -

Mai face foarte-adesea sa-ti tremure-n privire

O lacrima duioasa, o vesela zambire,

Mai face sa te bucuri, sa speri si sa iubesti:

Copilul e poama vietii omenesti!