Vine, vine primavara - poveste

Va oferim spre lectura povestea “Vine, vine primavara” scrisa de Eugen Jianu.

Catre gatatul iernii – coada gerurilor si vantoaselor, cum se mai zice – pamanul si pomii prind a se scutura de omaturi si de gheturi. Soarele incepea u rca si el voiniceste pe covata albastra a cerului, revarsand asupra firii lumina si caldura buna.

Iata, padurea: s-a desfacut din inclestarea mantiei de nea si, daca te uiti bine-bine, aprinsa sa umfle muguri de frunza noua. Prin poiene a dat coltul verde al ierbii. Ici-colo, ghiocei albi, toporasi albastri si branduse galbene ridica capul spre soare firave. Toate neamurile de pitigu si, de la cei mici, cu burticile lor galbene, si pana la cei mari, cu aripile lor albastre, invarstate, se dau huta; ciocanitoarele bat foindu-si cusmele lor cele rosietice, iar gaitele sporovaiesc cat e ziulica de mare, mirandu-se de toate cele si sfatuindu-se cu toti si cu toate. Iepurii si caprioarele se bucura de praznice cu verdeata proaspata; nici ca se mai uita la lastarii pa care au fost nevoiti sa-i roada pana acum. Mos Martin a si iesit de vreo cateva ori in gura barlogului mirosind indelung zarea lui soare-rasare si a lui miazazi; ba, intr-o dimineata calduta si cu lumina buna s-a incumentat sa faca, de-a lungul potecii lui celei vechi, cativa pasi. Umbla cam greu. Il dor labele cam dezvatate de mers. Ii cam atarna si cojocul lui cel mitos; de, cat a fost iarna de lunga a cam ajunat traind din osanza adunata peste vara si peste toamna. Cumatra vulpe – careia nu i-a priit iarna, negasindu-si intotdeauna cu ce sa-si astampere cea foame – s-a aratat lumii cu un bot ascutit nevoie mare. S-a pornit pe soricarit; nici cea mai mestera pisica n-o intece! Bursucii au ramas sa doarma mai departe, pana ce s-or topi toateo maturile, acolo, in strafundurile vizuinilor lor, bine captusite cu fan, primavara ajunge mai greu! Cat despre veverita, ce sa mai spun: umbla cat e padurea de mare, uite-o ici, uite-o dincolo, din varf de copac, jos la poatele lui. Cauta o scorbura in care pitea pentru vremuri grele alune si niste nuci: tare i-ar mai prinde bine acum, numai ca, vezi bine, a cam uitat de unde este aceasta scorbura. Asa ca, neavand incotro, cauta si tot cauta, luand toate scorburile la rand. Iazul s-a scuturat si el de platosa de gheata cu care l-a incotosmanat Baba Iarna; peste noapte, mai prinde el pe langa maluri pojghita subtire, alunecoasa, dar ziua arata lumii fata noua pe apa limpede. Salciile malurilor au matisori, iar prinde papura si stuf se arata verdeata noua. S-au trezit din somn crapii cei dolofani, somnii cei negri-tuci. Stiu ce le harnicesc dupa prada. Racii ies din adancurile namolurilor unde au iernat. Pe maluri s-au aratat, intr-o dimineata, primele calatoare care obisnuit fac popas in cale a lor catre miazanoapte: neamurile de rate si cele de gaste salbatice!

Iaca-sa, peste tot, fiecare in felul sau, se pregateste sa intampine primavara. Cu larma de voie buna si cu multimire ca a trecut cu bine prin asprimile iernii …