Univers de copil

A+ R A-


Legenda mierlei

 

Demult, tare demult, cât de mult o fi de atunci nu se ştie, trăia undeva o văduvă săracă. Singurul ei sprijin era o fată hărnicuţă şi foarte credincioasă. Duminicile şi sărbătorile nu lipsea niciodată de la biserică, unde se ruga cu multă evlavie. Fata era veselă şi nu se arăta nemulţumită de sărăcia lor. Ca să-i treacă urâtul, fata văducei începea foarte des să-i cânte. Şi Mierliţei, că aşa se chema fata, îi plăcea mai ales să fluiere.

Într-o zi, plecă mama Mierliţei de acasă să colinde pe unde va putea în lume, ca să agonisească cele trebuincioase. A mers ea aşa mult, pe la unii şi pe la alţii, muncind din greu. De la un timp însă, într-atât a slăbit-o munca, că s-a îmbolnăvit şi Dumnezeu s-a îndurat să-i curme suferinţele şi s-o cheme la el, în lumea celor drepţi.

Biata Mierliţă a aşteptat în zadar să se întoarcă mama ei. De la o vreme sufletul i-a fost cuprins de o tristeţe şi o presimţire rea. I-a pierit toată veselia şi plăcerea de a cânta. A îmbrăcat atunci straie negre, a luat un bulgăre mare de ceară şi multe fire de tort şi a plecat în lume să-şi caute mama. Când trecea pe lângă o biserică, se oprea, rupea din bulgărul de ceară, sufla în ea până o înmuia şi îndată răsucea cu mânuţele pe un fir de tort, până făcea o lumânărică, intra apoi în biserică, aprindea lumânărica la icoana Maicii Domnului şi se ruga să-i ajute să-şi afle mama. Aşa a colindat fata prin lume, până când a terminat ceara şi firele de tort.

Când şedea în genunchi în faţa icoanei, unde aprinsese cea din urmă lumânărică, deodată, de pe icoană se desprinde chipul Sfintei Fecioare, cum era cu pruncul în braţe şi prinde a zice:
- Bună fetiţă, mama ta  a plecat demult din lumea aceasta şi este destul de fericită acolo unde este. Tu de acum înainte, ca să nu mai suferi, te vei preface în păsărică, în păsărică veselă, aşa cum erai înainte, când trăia mama ta!

Cele spuse de Maica Domnului de îndată se împliniră şi de atunci până azi mierla e cu pene negre, că negre erau straiele fetei şi cu picioarele şi ciocul galben ca de ceară, fiindcă prea mult a suflat cu gura şi a sucit ceara în mâini, pentru lumânări. Iar prin crâng şi stufiş, caută de zor mâncare şi tot fluieră, ca să n-o prindă urâtul şi tristeţea.

 

Poveste Dorinta nesocotita

Poveste Dorinta nesocotita

Poveste - Dorinta nesocotita Un taran taia un stejar mare si gros intr-o padure. De cate ori dadea cu toporul, de atatea ori ofta din greu. “Vai de mine!” zicea el, “ce...

Lupta de voinici

Lupta de voinici

Lupta de voinici Va oferim spre lectura poezia “Lupta de voinici” scrisa de Ioan Ciocarlan. Dup-atata vreme Petrecuta-n clase, Veseli ies copiii Apucand spre case.

Cand insusi glasul de Mihai Em…

Cand insusi glasul de Mihai Eminescu

Când însuşi glasul de Mihai EminescuCând însuşi glasul gândurilor tace,Mă-ngână cântul unei dulci evlavii,Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?Din neguri reci plutind te vei desface?

Planse de colorat cu pinguini

Planse de colorat cu pinguini

Planse de colorat cu pinguini   Cui nu ii plac pinguinii? Acestia traiesc in special in apropierea malurilor inghetate din insulele Antarcticii, Noii Zeelande sau in insula Galapagos, fiind aproape singurii locuitori...

Cantec de primavara de Victor …

Cantec de primavara de Victor Eftimiu

Cantec de primavara de Victor Eftimiu Va oferim spre lectura frumoasele versuri pentru “Cantec de primavara”. Acestea apartin lui Victor Eftimiu. Acesta s-a nascut in anul 1889...