Univers de copil

Poezii de dragoste - poeţi străini

Poezii de dragoste ale marilor poeţi străini Serghei Esenin, Heinrich Heine, Paul Verlaine, Johann Wolfgang Goethe, Pablo Naruda. Opera lor a făcut înconjurul lumii şi a îmbogăţit literatura universală. Vă puteţi inspira din ele pentru compunerea un mesaj de iubire pe care să-l trimiteţi iubitei/iubitului în ocazii speciale ca Valentine’s day, Dragobete, ziua de naştere sau ziua onomastică.

Serghei Esenin – Poartă-n ochi seninul

Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.

M-a-ntrebat: “Afară viscolu-i buimac?
Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?”

Am răspuns iubitei: “Azi, prin vînt şi ger,
Cineva flori albe leapădă din cer.

Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,
Eu şi fără tine sunt de viscol plin”

(traducere George Lesnea)

Heinrich Heine – Am plâns prin somn

Am plâns prin somn. Visasem
Că tu ai fi murit.
Şi m-am trezit, şi iară
Am plans şi m-am mâhnit.

Am plâns prin somn. Visasem
Din viaţa-mi că dispari,
Şi m-am trezit în noapte,
Şi-am plâns cu lacrimi mari.

Am plâns prin somn. Visasem
Că iar la piept îmi cazi,
Şi m-am trezit în bocet,
Şi zău că plâng şi azi…

(traducere Petru Cărare)

Paul Verlaine – Visul meu obisnuit

Un vis adânc şi straniu adeseori revine:
E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată,
Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată,
Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine.

Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine
Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată
Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată
Doar ea mi-o răcoreşte, când plânge lângă mine.

Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată?
Şi numele-i? Sonor e şi dulce totodată,
Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume.

Privirea-i, o privire de statuie îmi pare,
Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anume
A vocilor iubite, tăcute-n depărtare.

(traducere George Pruteanu)

Pablo Neruda – Poemul V

Ca tu să mă auzi,
cuvintele mele
se îngustează câteodată
precum urmele pescăruşilor pe plaje.

Colier, clopot ameţit
pentru mâinile tale gingaşe ca strugurii.

Şi îmi privesc cuvintele din depărtare.
Ele găsesc un adăpost mai cald în tine decât în mine.
Ca iedera se înalţă pe vechile-mi dureri.

La fel suie ziduri ceţoase.
Tu eşti vinovată pentru o astfel de trudă.
Ele zboară din bârlogul meu întunecat.
Totul se umple de tine, şi tu umpli totul.

Înaintea ta, au populat golul pe care tu l-ai cucerit,
şi îmi sunt mai vecine în tristeţe decât tine.

Acum vreau ca ele să spună ce-am vrut eu să-ţi spun
şi să te facă să auzi aşa cum eu aş vrea să mă auzi.

Vânturile obidei încă le mai mângâie, ca întotdeauna.
Câteodată, uraganele viselor le zdrobeşte.
Poţi asculta şi alte voci în vocea mea îndurerată.

Bocetul bătrânelor guri, sângele vechilor rugi.
Iubeşte-mă, pereche. Nu mă abandona. Urmează-mă.
Urmează-mă, pereche, pe acest val de obidire.

Şi cuvintele mele prind culoare în iubirea ta.
Totul se umple de tine, şi tu umpli totul.

Voi preface cuvintele într-un colier infinit
pentru mâna ta albă, gingaşă ca strugurii.

(traducere de Ionuţ Popa)

Pablo Neruda – Poemul XIII

Am fost plecat să-ţi conturez
graniţele trupului cu atingeri de foc.
Gura mea te-a cuprins de-a curmezişul: un păianjen
încercând să se ascundă.
În tine, în spatele tău, timid, cuprins de sete.

Poveşti de spus pe malul înserării,
ţie, tristă şi suavă femeie, să nu mai fii atât de tristă.
O lebădă, un copac, ceva departe şi plin de fericire,
anotimpul strugurilor, desăvârşitul şi fertilul anotimp.

Eu sunt cel care te-a iubit în refugiu.
Singurătatea s-a încrucişat cu vise şi tăcere,
atârnând între mare şi tristeţe.
Tăcută, în delir, între doi gondolieri în repaus.

Între buze şi glas ceva piere,
ceva cu aripi de pasăre, ceva de chin şi uitare,
la fel ca năvodul ce nu poate ţine apa.

Păpuşa mea, doar câteva picături mai tremură.
Chiar şi-aşa, ceva cântă în aceste cuvinte curgânde.

Ceva cântă, ceva urcă spre gura mea hămesită.
O, să te pot încununa cu toate cuvintele de fericire...

Cântă, arzi, dispari, ca o clopotniţă în mainile unui nebun.
Trista mea gingăşie, ce va urma, brusc, dincolo de tine?
Când am atins cea mai grozavă şi rece culme
inima mea s-a închis ca o floare de noapte.

(traducere de Ionuţ Popa)

Citeşte mai multe poezii de dragoste de Pablo Neruda pe www.interferente.ro/poezii-de-dragoste-de-Pablo-Neruda.html.  

Johann Wolfgang Goethe – Cantec de mai

Totul serbează
Şi cântă împrejur:
Valea-nflorită,
Aprinsul azur!

Şi tremură orice
Frunză pe ram!
Stăpân pe huceaguri
E-al păsării neam!

Dorul din piept
Nu-l stăvileşti!
Să vezi! Să auzi!
Acum să trăieşti!

Iubire! viata
Îţi este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!

Tu dărui – frunză
Bătrînului nuc;
Lanului – aur,
Ramului – suc.

Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubeşti!
Cum te iubesc!

Când lăcrimioara
Răsare-n desiş,
Şi pasărea – cerul
Îl ia pieptiş!

Doar dragostea ta
Îmi trebuie mie,
Ea-mi dăruie viaţa
Şi bucurie!

Există în toate
Un dor de-a trăi -
Fi-vei ferice
De mă vei iubi!

(traducere Nicolae Dabija)

Citeşte mai multe poezii de dragoste de Johann Wolfgang Goethe pe www.interferente.ro/poezii-de-dragoste-de-Johann-Wolfgang-Goethe.html.