Univers de copil

A+ R A-


Fuziune, autonomie si iubire in viata de cuplu

Fuziune autonomie si iubire in viata de cuplu“O singura pasiune, dragostea, este capabila sa raspunda la nevoia umana de comunicare cu lumea, respectand intru totul integritatea si individualitatea fiintei” este de parere E. Fromm.

Este oare iubirea de cuplu/iubirea conjugala doar un sentiment durabil si profund care uneste barbatul cu femeia, este ea doar expresia “pura si absoluta” a comunicarii prin care sinele “isi implineste faptura printr-un altul, care trebuie sa fie in cele din urma un ale eu insumi?” (C. Mircea). Dupa opinia noastra, ingloband sensul generic al dragostei, iubirea de cuplu/iubirea conjugala reala tinde sa fie intr-o oarecare masura si altceva. Ea este creatia comuna a doua personalitati, una prin intermediu celeilalte, un mod autentic de a fi “unul cu celalalt, unul prin celalalt si unul pentru celalalt”, un mod complet de a convietui prin intercomunicare, intercunostere si intermodelare, in sensul dezvoltarii si implinirii celor doua personae angajate, in completa lor fintare biopsihosociala.

Casatoria nu apare astfel ca o experienta fundamentala de maturizare psihosociala, desfasurata la intersectia atat de nelinistitoare dintre tendintele si nevoile (contrare, dar indisociabile) de fuziune si autonomie. Interactiunea conjugala naste si renaste iubirea dintre soti, care ea insasi are forta de a metamorfoza comportamente, atitudini, motivatii, disponibilitati de rol nebanuite, aspiratii si idei, imbogatind si maturizand continuu profilul afectiv-spiritual al barbatului si femeii. Dar tot interactiunea maritala, atunci cand se structureaza astfel incat nu permite dezvoltarea si “creatia mutuala” a personalitatior consortilor, este cea care “ucide” si “alieneaza” iubirea sau nici macar nu ii permite sa se constituie.

Se confunda adesea iubirea cu mirajul indragostirii si multi se asteapta ca acesta sa sa se perpetueze la infinit, ceea ce expune cuplul, evident, deceptiei, atunci cand “devoalarea” in intimitate se produce fie brutal, fie neconform cu asteptarile mutual proiectate. Aceasta se intampla pentru ca “starea de agitatie” a indragostitlor exalta nevoile de fuziune dincolo de intelepciunea acceptarii si respectarii granitelor de autonomie ale celuilalt. Ceea ce apare intr-o casatorie sau intr-o iubire libera este o puternica tentatie de a te lasa complet absorbit de altul, de a-ti pierde orice rezerva, atat spirituala, cat si fizica. Totusi in cea mai mare parte din cazuri, acest abandon ameninta probabil serios viitorul relatiei, preciza Georg Simmel. Astfel, relatia indragostitilor ii proiecteaza intr-o lume “noua”, in car,e dincolo de tot ceea ce au simtit pana acum, experientele lor amoroase trecute, nu sunt decat palide umbre ale celei actuale. In mod miraculos fiecare simte si gandeste ca-l cunoaste pe celalalt empatic si cumva din interior, o simpla dar semnificativa privire fiind mai decisiva decat un lung dialog cu partenerul. Concomitent, fiinta iubita apare de o bogatie inepuizabila. Ea este necunoscutul, neasteptatul, surprinzatorul, cea careia este greu sa-i sesizezi totalitatea, pe masura ce timpul se scurge … Iata ca pentru o fiinta pe lume, cel iubit a devenit singular si ireductibil. Este ca si cum fiecare si-ar gasi propria indentitate in acelasi timp in care o descopera pe a celuilalt (L. Roussel). Deodata o alta fiinta mi-a spus ca pentru ea sunt nu numai agreabil, ci si necesr, gandeste indragostitul. Prin aceasta relatie unica, ce reuseste sa rupa regimul obisnuit al relatiilor fiecaruia, indragostitii se simt de-a dreptul “singuri pe lume”, incercand bucuria secreta a unei renasteri, intemeiata pe gratitudinea sentimentului iubirii. Aceasta revelatie este produsa de faptul ca acest sentiment nou apare intre doua fiinte care pana atunci nu se cunoscusera. Totul se petrece ca si cum fiecare ar fi descoperit in sine o fiinta noua pana atunci latenta si deodata trezita. In sfarsit, sentimentul iubirii – este de parere Roussel – mai inainte de orice consta in aceasta reciproca daruire de o noua identitate sau mai precis de ceea ce este perceptu de unul si de celalalt drept noua lor identitate, ieri inca secreta, astazi exaltata. Si totusi iubirea nu este “oarba”. Printr-o ciudata metamorfoza, slabiciunile si chiar defectele devin calitati, obiecte de adorare, ca si cum s-ar transfigura prin simplul fapt ca apartin fiintei iubite. Valoarea acordata celuilalt nu tine atat de meritele sale, cat de acest har al transfigurarii reciproce. “A iubi si a fi iubit nu este altceva decat perceptia vie si rapida a existentei sinelui, facandu-l sa existe pe celalalt” (R. Musil).

Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan – Elemente de psihologie a cuplului


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Bune maniere si comportament a…

Bune maniere si comportament adecvat in comunicare pe chat si messenger

Bune maniere si comportament adecvat in comunicare pe chat si messenger Traim intr-o lume tehnologizata, iar schimbul de de idei si comunicarea se realizeaza nu doar fata in fata, ci si...

De ce cad corpurile

De ce cad corpurile

De ce cad corpurile De ce cad corpurile? iata o intrebare la care multi dintre noi cred ca stiu raspunsul, iar acesta ar suna cam asa: corpurile cad pentru...

Mesaje si felicitari originale…

Mesaje si felicitari originale de Sf Valentin

Mesaje si felicitari originale de Sf Valentin   Pe 14 februarie sarbatorim iubirea si orice gest, cat de marunt, are o incarcatura emotionala ridicata. Aceasta e ziua de Sfantul Valentin, din ce...

Ursul si albinele poezie

Ursul si albinele poezie

Ursul si albinele - poezie   Va oferim spre lectura o frumoasa poezie … “Ursul si albinele”, scrisa de Constantin Scripca. E o povestire scurta despre un nazdravan urs ce a atentat...

Peisaje de vara planse de colo…

Peisaje de vara planse de colorat

Peisaje de vară - planşe de colorat     Ce poate fi mai minunat decât o zi de vară, când razele soarelui se filtrează printre crengile copacilor. Bucăţi de cer albastru, profilat în...