Din lumea celor care nu cuvanta - Castorul

Castorul este cel mai vestit constructor din lumea animala, fiind inzestrat si cu instinct natural.

Alcatuit in cete sau formatiuni, se apuca de lucru, dupa un plan bine chibzuit. Mai intai reteaza cu dintii, ca de fierastrau, un arbore potrivit ca marime si-l rastoarna de-a curmezisul unui rau. Il curata apoi de crengi, pe care le reteaza, cu aceleasi mijloace, la anumite dimensiuni (tarusi). Unii sapa gropi in fundul raului, altii infig tarusii in locul sapat, la diatante egale intre ei (un fel de piloni). Astfel, se formeaza o retea in calea raului, cu baza de rezistenta in trunchiul arborelui rasturnat. O alta ceata de constructori pregateste “betonul”, lut, ierburi si nisip, pe car eil moaie, il amesteca bine si-l bat cu coada pana intocmesc un fel de valatuci (chirpici, caramizi). Mii si mii de asemenea ghemotoace sunt fixate unele peste altele pana ce constructia se inalta, ajunge la suprafata raului si o depaseste. Peste tot domneste cea mai desavarsita ordine si disciplina. Iata, ultima “caramida” a fost pusa. Ne aflam in fata unui adevarat dig, prevazut cu ecluze si portite de siguranta.

Pe tot parcursul uriasei munci nu vom vedea un singur individ tragand chiulul, facand pe bolnavul sau eschivandu-se de la lucru in vreun fel. Dimpotriva, de la mic la mare se intrec sa puna umarul, dupa pricepere si putere, fiecare avand sarcina lui precisa si bine definita.

Dupa savarsirea digului, in spatele lui, la adapost de surprize si avalanse, in carnea malului, incepe constructia viitorului orasel, conceput pe cartiere de locuit. Fiecare “apartament” isi are magazia lui cu alimente pentru vremuri de restriste. Toti muncesc cu sarg, asa incat nimeni nu ravneste la bunul altuia. Familia nu se alcatuieste la intamplare, ci numai dua ce partenerii se apropie unul de celalalt pe temeiuri de afectiune.

Gusturile simple, traiul pasnic, destoinicia, cumpatarea fac pe aceste mici vietuitoare sa urasca jaful, cotropirea si luptele sangeroase. In schimb, confortul si curatenia sunt la ele acasa. Casutele lor sunt foarte ingrijite si comode. Pardoseala este intotdeauna acoperita cu un fel de covoras de verdeata mereu improspatata. Ferestrele, cu fata spre rau, slujesc si de balconase, unde nou-nascutii fac baie de soare.

Aceste vietati, harnice si modeste, fug de vecinatatea oamenilor. Pesemne se tem sa nu le prinda naravurile.