Univers de copil

A+ R A-


Dreptatea lui Solomon - legenda

legenda dreptatea lui solomonRegele David a avut mai multi feciori. Unul din ei, pe nume Avesalon, a fost un copil rau. El s-a razvratit impotriva tatalui sau si a vrut sa-l scoata din domnie ca sa ajunga el rege. Dumnezeu insa l-a pedepsit. Pe cand fugea de frica tatalui sau, care aflase relele lui ganduri, a trecut calare printr-o padure cu copaci stufosi si maracinosi. Avesalor avea pe cap par groaznic de mult si foarr cret. Parul lui s-a incurcat in ramurile unui arbore, calul a fugit de sub el si Aveselon a murit spanzurat de parul lui in ramurile maracinoase.

Un alt fiu al lui David a fost Solomon. Acesta era un tanar supus is intelept. Lui i-a lasat tatal sau domnia. Solomon, ajuns rege al istraelitilor, s-a rugat lui Dumnezeu, ca sa-I dea, mai presus de toate, darul de a face tuturor dreptate. Lui Dumnezeu a placut aceasta rugaciune si atunci a dat regelui Solomon, pe langa judecata cea dreapta, marire, avutie si viata norocoasa si indelungata. Solomon a domnit 40 de ani. El a adus mesteri buni si materiale bogat din toate tarile vecine, ca sa inalte in Ierusalim un templu, adica o biserica evreiasca, care a fost vestita in toata lumea. El a scris si carti cu invataturi din cele mai intelepte, povatuind pe fiecare om, cum si ce fel trebuie sa se poarte in lume.

Intr-o zi, la Solomon s-au dus doua femei sarace, cerand sa le faca dreptate. Amandoua femeile locuiau intr-o casa si fiecare dintre ele acea cate un copil, carora le dadeau lapte la san. Copiii erau de aceeasi varsta si semanau la chip unul cu altul. Una din mame a adormit profund intr-o noapte cu copilul la san. In somn s-a intors peste copil si l-a inadusit. Cand s-a desteptat, l-a gasit mort langa ea. S-a sculat incetisor, a dus copilul si l-a pus in patul celeilalte femei, pe cand aceea dormea, iar pe copilul cel viu l-a pus in patul ei.

Cealalta mama s-a desteptat si ea mai tarziu si, cu siguranta, groaznic s-a speriat, cand a vazut langa ea copilul mort. Atunci a inceput sa planga si sa se jeleasca, dar sarutand si mangaind pe pruncul mort, s-a convins ca nu e al ei. Femeia rautacioasa s-a tanguit, zicand catre ea ca se inseala. De atunci s-a iscat cearta mare intre femei, si fiindca nu puteau sa se inteleaga, au hotarat sa ceara ajutor de la regele Somonon si sa le faca dreptate.

Dupa ce au vorbit pe rand, fiecare dorind sa aiba copilul cel viu, Solomon a poruncit unui slujbaj sa ia pruncul viu si sa-l taie cu sabia in doua, astfel incat sa dea fiecarei femei cate o jumatate din trupul copilului.

Auzind aceasta porunca, una din femei a inceput sa strige din toate puterile: “Stapane, mai bine decat sa tai copilul, lasa-l viu si da-l femeii care il cere!” Tot in acelasi timp, cealalta femeie a zis: “Bine te-ai gandit, stapane, sa imparti copilul pe din doua!”

Solomon, cand a auzit vorbele lor, fara sa mai stea la chibzuiala, a poruncit sa dea copilul femeii care a cerut sa-l lase in viata, caci numai aceea putea sa-I fie mama, care avea mila de pruncul ei. Pe cealalta femeie a alungat-o cu urgie, ca pe o inselatoare. Toata lumea s-a mirat de marea intelepciune cu care Solomon a sfarsit aceasta judecata.

Addthis

Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Traditii superstitii obiceiuri…

Traditii superstitii obiceiuri si credinte de Anul Nou si Revelion

Traditii, superstitii, obiceiuri si credinte de Anul Nou si Revelion   Traditiile, superstitiile, obiceiurile si credintele practicate de Anul Nou si Revelion sunt parte importanta a ritualului de trecere intre ani. Ca...

De o mie de ori de ce

De o mie de ori de ce

De o mie de ori de ce? De ce? O intrebare des utilizata. De ce popoarele arabe cultiva curmalul? Pe la inceputul mileniului al VIII-lea, inainte de Hristos, curmalul, unul din cei...

Inchinarea magilor

Inchinarea magilor

Inchinarea magilor Cine au fost cei care au adus primii inchinaciuni Pruncului nascut de Craciun – Iisus Hristos? Biblia (Evanghelia dupa Matei) ne spune ca acestiau au fost magii intelepti si...

Oameni salbaticiti oameni dome…

Oameni salbaticiti oameni domesticiti

Oameni salbaticiti, oameni domesticiti … Desi fac parte din alt “dosar” neelucidat al naturii, oamenii salbaticiti – crescuti de mici de animale – se comporta la fel de “inuman” si agresiv...

Revolutia din anul 1848 in Tar…

Revolutia din anul 1848 in Tara Romaneasca

Revolutia din anul 1848 in Tara Romaneasca   In Tara Romaneasca fruntasii revolutiei  aveau legaturi mult mai stranse cu orasenii si cu taranimea. Oamenii hotarati si iubitori de popor ca Nicolae Balceascu,...