Fabulă de Esop - Uliul care nechează

Având, odinioară, un glas mai ascuţit,

Se socotea un uliu profund nedreptăţit.

Dar auzind o dată un nechezat de cal,

Voi ca să-l imite pe mândrul Ducipal,

Şi începu să urle când tare, când încet,

Când ziua şi când noaptea. Da-l paşte un regret,

Că fără să înveţe temeinic, a rămas,

Tot nechezând într-una, şi fără propriul glas.

Din fabulă reiese, că cei ce nu au minte,

Invidioşii care, contrare firii lor,

Vor însuşiri măreţe şi-un trai cât mai uşor,

Le pierd şi pe acelea avute înainte.

Traducere de Gabriel Teodorescu