Jucariile copilului mic

Copilaria este varsta uceniciei necesare formarii omului matur de maine, iar mijloacele acesteia sunt imitatia si jocurile. Jucandu-se, copiii fac, de fapt, o treaba foarte serioasa – se dezvolta, caci jocul pentru este si munca, si datoria, si idealul vietii, si placerea de a recunoaste lumea inconjuratoare. Cu cat jucaria, si mai tarziu jocul, ii aduc copilului mai multe impresii si senzatii noi, cuatat el se joaca cu mai multa placere cu ele. Alegerea lor potrivita trebuie indeplinita cu judecata, in raport cu varsta copilului si dezvoltarea treptata a interesului si preocuparilor lui, dar si in raport cu unele cerinte igienice.

Incepand cu a doua, a treia luna de viata, se atarna deasupra pieptului copilului, care sta culcat pe spate, o jucarioara de plastic sau de cauciuc, de care manutele lui se ating si cu care incepe sa se joace. Astfel se dezvolta miscarile mainilor. Apoi, treptat, jucaria se ridica ceva mai sus, ca, incercand sa o traga spre el, copilul sa-si largeasca varietatea si dificultatea miscarilor. Trebuie sa fim foarte atenti insa la obiectele pe care pune mana copilul, pentru ca la prima varsta acesta are tendinta nu numai de a pipai obiectele, ci si de a le gusta, de a le mirosi. Margelele, nasturii mici sunt de aceea obiecte periculoase, pentru ca inghitite pot da accidente prin asfixiere, ocluzii si uneori chiar perforatii intestinale.in pericol si mai mare il pot constitui diferitele pastile lasate neglijent la indemana copilului, pe care le poate inghiti. Medicamentele de orice fel, substantele toxice (soda, insecticidele, alcoolul, etc.) trebuie tinute sub cheie. Jucariile potrivite varstei lui trebuie tinute curate. Cele de cauciuc, de celuloid sau de materiale plastice trebuie spalate cu apa si sapun si bine limpezite. De asemenea, copiii trebuie feriti de jucarii cu parti ascutite, cu aschii si crapaturi, in special cele de lemn, daca se da copilului o jucarie de lemn, trebuie sa fiti atenti sa nu fie acoperita cu lacuri sau coloranti daunatori prin compozitia lor chimica. De asemenea, nu sunt recomandate jucariile de plus.

Din al doilea an de viata se aleg jucariile care permit dezvoltarea unor miscari mai fine si mai complexe, cum ar fi jucariile cu cuburi sau cu piese care s epot asambla. De la aceasta varsta, copiii se mai joaca cu placere si cu diferite jucarii care se balanseaza sau cu scaunele cu rotile, care-i ajuta sa invete sa mearga bine. De un mare interes se bucura jucariile care produc sunete: toba, clopotelul, etc,

Cu cat copilul creste, sfera preocuparilor lui e tot mai mare, odata cu dezvoltarea gandirii si afenctivitatii. Dupa trei ani, alaturi de jocurile cu cuburi si mingea, se poate adauga plastilina, iar vara nisipul, cu galetusa si lopatica, copilul incepand sa creeze forme si constructii gandite. Totul insa trebuie urmarit, supravegheat si dirijat de parinti.

Prima bataie de toba, primul sunet de trompeta, prima lovitura de minge trebuie sa o dea bineinteles taticul. Apoi, copilul, prin imitatie si ajutat, porneste experienta sa proprie de descoperire si folosire a simturilor si posibilitatilor nelimitate ale mainilor si miscarii. Prin joc, mai ales daca e dirigat, copilul ia contact cu realitatea vietii si e tentat de a participa, de a actiona si el, de a avea un rol. Pe copil il intereseaza mai putin rezultatul practic, cat actiunea in sine. Daca incepe sa se joace “de-a doctorul” cu ursuletul bolnav, nu-l intereseaza atat insanatosirea, cat actiunea de a-i lua temperatura, de a-i face injectii, etc.

Ajutorul pe care parintii il dau copiilor in joaca lor este o treaba foarte serioasa, fiindca este prima lor manifestare de raspundere asupra dezvoltarii copilului lor. Important este nu numai sa nu punem stavila cerintei naturale de joc a copilului, ci sa se participe activ la joaca lui, sa fie alese jucariile in mod gandit.