Oameni salbaticiti, oameni domesticiti …

Desi fac parte din alt “dosar” neelucidat al naturii, oamenii salbaticiti – crescuti de mici de animale – se comporta la fel de “inuman” si agresiv cand sunt capturati. Am spus ca dosarul e neelucidat pentru ca nimeni inca nu a gasit o explicatie convingatoare duioseniei pe care o manifesta animalele salbatice-mame fata de puii de om. Ce anume le face sa isi inhibe intr-atat instinctul de vanator si sa-l exhibe pe cel matern, nu doar nefacandu-i nici un rau copilului parasit, infometat si fara indoiala tipand ingrozitor de foame, ci dandu-i sa suga, luandu-i in vizuina si adoptandu-l alaturi de proprii pui? Cum de nu recunosc in puiul de om mirosul vanatorului de maine (mai ales ca in majoritatea cazurilor semnalate dusmanul lor traditional, omul matur, le-a ucis pe “mame” ca sa poata lua copilul inapoi)? In ce masura au definit psihologii resorturile instinctului matern care isi dezvaluie aici insondabila gingasie si preeminenta asupra oricaror altor porniri “animalice”? 

Faptul ca lupii, de pilda, adopta si cresc puii de om (pe care nu il accepta doar lupoaica, ci si lupul) e o lectie exemplara pe care natura o da oamenilor; ocrotirea vietii e mai presus de orice bariera creata de rasa, specie, regn, limbaj …

De la bun inceput sa spunem ca, in pofida celebritatii lui Tarzan si a rudeniei noastre cu maimutele, inca nu s-a semnalat vreun caz autentic de copil crescut de maimute, probabil din pricina traiului lor arboricol. In schimb, abunda cazurile de copii crescuti de lupi; dovada faptul ca au patruns si in mitologie si in literatura (de exemplu: Romulus si Remus, Mowgli).

In 1341 un baiat de zece ani a fost gasit printre lupii din landul Hesse, in Germania. Mergea in patru labe, sfasia carnea cruda si a murit la putin timp dupa capturare, neizbutind sa se integreze in colectivitatea umana.

In 1553, in Picardia, s-a gasit un baiat de opt ani pe care mama lui il abandonase cand avea un an. Lupii l-au adoptat (Ce inteles straniu capata, in aceasta poveste, zicala “homo homini lupus” !). El si-a recuperat usor intarzierea si a devenit pastor vestit; sensibili la trecutul lui, se spune ca lupii nu i-au atacat niciodata turmele. A fost ucis in razboi!

In octombrie 1920 reverendul J.A.L. Singh a fost alertat ca in jungla din apropiere de Midnapore (India) ar exista o creatura cu infatisare umana. Plecat in cautarea ei, a ajuns la vizuina unor lupi. “Chiar in spatele puilor – scrie Singh – venea o faptura hidoasa, cu trup, maini si picioare aparent umane, iar capul ascuns intr-o claie de par incalcit. Imediat in urma ei a iesit una mai mica, identica”. “Fapturile” mergeau in patru labe, aveau maxilare proeminente, urechi mari, brate foarte lungi si ochii, neobisnuit de stralucitori, vedeau si in intuneric; erau insensibile la caldura si la frig.

Vizuina a fost golita, lupoaica ucisa. “Cei doi pui si cele doua creaturi hidoase se inghesuisera intr-un colt. A fost teribil de complicat sa le despartim – continua Singh. Micii monstri erau mai feroce decat puii de lup; maraiau, isi aratau dintii, se repezeau la noi sa ne muste si apoi fugeau iute inapoi”. Nestiind cum sa se descurce, Singh a aruncat o patura peste “ghemul” de copii si pui si a luat el sa creasca “monstrii”. Acestia s-au dovedit a fi doua fetite, de opt si de un an si jumatate. Pe cea mica a botezat-o Amala (a murit dupa un an de nefrita), iar pe cea mare, Kamala. Aceasta a trait pana la saptesprezce ani si cand invatase deja sa se ridice si sa mearga in doua picioare si stia si sa vorbeasca.

Mame la fel de bune s-au dovedit si ursoaicele. In 1660, in Lituania a fost descoperit un baiat de vreo zece ani, botezat Joseph. Avea par alb, foarte des, degete lungi, pielea uscata si nenumarate cicatrici. Sfasia cu unghiile scoarta copacilor si le sugea seva. Dupa ce a fost “domesticit”, cea mai mare placere a lui era sa se intoarca in padure si sa se joace cu ursii; se rostogolea si mormaia ca ei. A fost dus la curtea Poloniei si daruit unui nobil printre servitorii caruia a trait pana la moarte. 

In 1767 in Ungaria s-a gasit o fata de optsprezece ani crescuta printre ursi. Era inalta, robusta, cu pielea maslinie. S-a aparat cu furie cand a fost capturata de oameni; se hranea cu carne cruda, radacini si scoarta de copac.

In 1976, in Metsovo (Grecia) a fost gasit un adolescent care fusese rapit de o ursoaica si hranit de ea ani la rand.

In 1672 s-a semnalat in Irlanda si un baiat de saisprezece ani crescut printre oile salbatice; avea pielea bronzata, membre viguroase, fruntea inalta. Behaia si mergea in patru labe. Se hranea cu iarba si fan. A fost trimis in Olanda in chip de curiozitate.

Nu foarte certa e relatarea exploratorului Jean-Claude Armen care ar fi descoperit in Sahara occidentala, in 1963, un copil-gazela, capabil sa alerge cu 50 km/ora. Avea ochi negri, genunchi deosebit de puternici, se hranea cu radacini. Armen spune ca s-ar fi lingusit pe langa el, iar gazelele care il crescura comunica prin semne. Din pacate nu a adus nicio fotografie a lui, iar cea prezentata s-a dovedit a fi a unui alt copil-gazela, prins in Siria in 1946.

Un caz extrem de neobisnuit e cel al lui Ramchandra. Acest baiat de cincisprezece ani, semnalat in India in 1973, era adaptat unui mod de viata amfibiu. Isi petrecea aproape tot timpul inotand in raul Kuano si putea ramane sub apa vreme indelungata. Fusese pierdut la un an de mama lui, care l-a recunoscut dupa un semn de pe trup. In 1980 inca traia in libertate …