Povestea de dragoste a Nerganei

De la miaza-noapte, de sub Piatra Goznei, din inima muntilor Semenic, se naste un fir de apa cristalina. Neajutorat si sovaielnic la inceput de drum, adunandu-si puterile bob cu bob, paraul Nearganul sau Nera, alintat de oamenii locului cu diminutivul Nerganita, se indreapta spre miaza-zi, inscriindu-si in piatra povestea de mult uitata. Undindu-se la inceput lenes si serpuitor, mai apoi napraznic si vijelios, trupul de apa al Nearganului strapunge carsiile si cleanturile muntelui sapand in piatra un defileu unic prin salbaticia lui, maret si spectaculos prin dimensiuni – Cheile Nerei. Ascunsa la sanul muntelui, zavorata in umbra peretilor verticali, povestea de dragoste a Nerganitei razbate la lumina campiei rostogolindu-se odata cu undele sprintene spre pieptul primitor al mamei Dunare.

Povestea de dragoste a Nerganei, povestea iubirii neimplinite, legenda ce se pierde in negura vremurilor, strajuieste cotloanele muntelui, legandu-se de numele locurilor, al apelor, al grotelor si stancilor banatene. De amintit si-o mai amintesc numai batranii batranilor acestor locuri, iar de povestit o fac rar si cu talc stiut numai de ei. Asa mi-a fost dat s-o ascult din gura lui Mos Andrei Morariul, pe prispa casei batranesti, la intrarea in chei, loc de inima si suflet, ce mi-a fost de multe ori salas de noapte. In faptul serii, dezlegandu-si baierele inimii si sufletului, acompaniat de susurul apei, cu vorba domoala, a inceput sa depene ghemul povestii …

« Se zice ca de mult de tot, pe atunci cand soarele se intalnea in fiece zi cu luna, iar stelele obosite de veghe cadeau pe pamant in ploi argintate, traia prin padurile de aici un mandru fecior, falnic si puternic ca bradul. Vanator iscusit cum altul nu era, el segeta uliul din zbor, in inaltul cerului, si ciuta din fuga: intr-o buna zi aflat la vanatoare se-ntalni cu o mandrete de fata cum nu mai vazuse; mult s-a mirat de indrazneala fetei de a bate codrul pe acolo pe unde numai fiarele salbatice erau la ele acasa, dar mai mult s-a speriat cand in zilele urmatoare, reintalnind-o, isi simti inima batand sa-i sparga pieptul; nu trecu multa vreme si padurea, martora iubirii lor curate, ii gazdui, tainuindu-le dragostea.

Tatal fetii, stapanul acestor locuri, puse iscoade sa-i urmareasca drumurile prin padure si afland de iubirea dintre voinic si fata, maniat, trimise iscoade si potere sa-l aduca pe flacau in lanturi. Vezi bine, singura-i copila, petita de boieri mari, cu rang inalt, sositi cu alai sa-i ceara mana, ii refuzase, indragind un flacau fara stare. Hain la suflet, stapanul locurilor celui flacaul dupa gratii crezand ca odata intemnitat, copila va uita iubirea-i curata si-si va alege un mire de neam boieresc. Nici rugamintile fierbinti, nici plansul nu-l induplecara; ferecat in lanturi flacaul fu aruncat intr-o grota din inima muntilor, hruba cu intrarea apoi zidita.

In seara nuntii o pala de vant aduse dinspre munte chemarea tanguitoare a flacaului ferecat in lanturi; cu lacrimi si jale copila se ruga la Zana cea buna s-o ajute. Vazandu-i dragostea curata, zana cea buna o transforma intr-o suvita de apa cristalina si puternica ce incepu sa se strecoare din piatra in piatra spre inima muntelui. Asa incepu fata sa-si caute voinicul ferecat si-n ajutor sa-i vina, sfredelind temnita de piatra. Trecura ani dupa ani si Nerganita cu dragoste nestinsa, strapunse muntele pana in cele mai tainice unghere cautandu-si iubitul. Cand in fata i se deschise campia larga a inteles ca drum de intoarcere nu-i; cu durere in suflet lasa sa-i rataceasca unda prin campie purtandu-si povestea de dragoste. Marturie peste vremuri au ramas cheile ce spinteca muntele, grotele ce impanzesc peretii, lacurile cristaline adunate din lacrimile varsate. Aceasta este povestea adevarata a Nerganitei. »

Pentru prima data cand pasesti in chei urmarind poteca ce se strecoara pe langa firul apei nu poate sa nu te duca gandul la legenda Nerganitei; cand ochii ametesc privind verticala peretilor de zeci de grote simti nevoia de a privi albastrul cerului incercand sa restabilesti proportiile firesti in aceasta lume de basm populata cu mistere: ajuns in Cheile Nerei ai pasit in lumea legendei imbracata in parfumul ametitor al liliacului salbatic. Pas cu pas, alaturi de firul apei, strabati drumul Nerganitei, drum de piatra sapat in inima muntelui, drum de legenda inscrisa peste veacuri din iubire pentru iubire.