Univers de copil

A+ R A-


Prohodul Domnului starea a doua versuri

 

Prohodul Domnului se cânta la denia din Vinerea Mare în bisericile ortodoxe. Are trei stări şi între acestea preotul face câte o scurtă slujbă. Iată versurile de la starea a doua din Prohodul Domnului.

 

Prohodul Domnului - Starea a doua - versuri

1. Cuvine-se, dar,
Săcădem Ia Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.


2. Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.

3. Soarele-a apus
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,
Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6. Sus văzându-Te,
De Părinte nedespărţit, Doamne,
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
Serafimii s-au înfricoşat acum.

7. Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn
A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule!

9. Sub pământ apui
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu puterea Ta atotputernică.

10. Veniţi să cântăm
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă!”

11. Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti
Cedin Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,
Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea zdrobită,
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui,
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi:
Dătătorul de viaţă, astăzi,
În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;
Răsărind El iar, lumea va bucura.

17. S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum
Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:
„Înviază, Fiule, precum ai spus!”

19. losif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe cruce,
De amară întristare, sufletul ei
S-a pătruns de cuie şi de sabie.

21. Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ţi închid
Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,
Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa?”,
losif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări
Iosif şi cu Nicodim cântă
Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

25. Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,
De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit
Dătătorule de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

27. Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne;
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28. Ziditorule,
Primindu-Te în sân pământul
S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu!
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te!”

30. Doamne, ai apus
Şi cu Tine-a soarelui lumină;
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
Înfioară-te, de-acum, pământule!

32. „Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule!”,
A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

34. Nici chip ai avut,
Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

35. Ai apus în trup,
Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
Şi aceasta neputând vedea soarele,
În amiază-zi el s-a întunecat.

36. Luna, soarele
Se întunecă-mpreună, Doamne,
Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

37. „Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,
Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

38. A dormit Adam
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

39. Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

40. De ai şi murit,
Dar ai dat vinul de mântuire,
Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;
Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.

41. Cum au suferit
Cereştile cete îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
Când Te văd gol, sângerat şi osândit?

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna!
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit?

43. În batjocură
Tu îmbraci pe Împodobitorul,
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit
Tot pământul, într-un chip preaminunat.

44. Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii.

45. Oarecând Navi,
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

46. Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

47. Tins fiind pe lemn,
Cel ce spânzuri pământul pe ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori;
Care lucru nerăbdându-l, tremură.

48. „Vai, o, Fiul meu!”,
Preacurata jeleşte şi zice
Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe cruce îl privesc!”

49. „Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu
Este o împărăţie veşnică.”

50. „Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocie
Căprin inima mea sabie a trecut;
O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi!”

51. O, iudeilor!
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat
Şi lumina soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;
Nevăzuta mea lumină, Bunule!

53. Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;
Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu!

54. Maica Precista
Omorârea Ta văzând, Hristoase,
Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi!”

55. Iadul celcumplit
Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,
Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.

56. Ce privelişte
Mare şi grozav-acum se vede;
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
Voind El să dea viaţă tuturor!

57. Coasta Ţi-au împuns,
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

58. Oarecând jelea
Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

59. Palme şi loviri
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

61. Cel făr’ de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea ’mpăraţilor
Împotriva duşmanilor, caun bun.

62. Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, cao bună, tuturor.

63. Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Te-ar putea interesa:

Prohodul Domnului versuri

Prohodul Domnului starea întâi versuri

Prohodul Domnului starea a treia versuri

 

Addthis

Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Nume de copii cu litera O si s…

Nume de copii cu litera O si semnificatie

Nume de copii cu litera O si semnificatie   Ce nume va purta copilul tau atunci cand va veni pe lume? Noi iti propunem o lista cu unele dintre cele mai populare...

Peisaje toamna planse de color…

Peisaje toamna planse de colorat

Peisaje toamna - planşe de colorat   Frunze ruginii în zbor agale pe umerii pământului. Miros de fructe coapte şi de ploaie răcoroasă. Toamna e un anotimp al miracolelor şi al culorilor....

Casa de poveste poezie pentru …

Casa de poveste poezie pentru copii

Casa de poveste poezie pentru copii   Va oferim spre lectura poezia pentru copii “Casa” scrisa de Dan Faur.   Ai cladit din lut o casa, Casa-nalta, luminoasa, Cu ferestre Ca-n poveste

Rolul ereditatii si al vointei…

Rolul ereditatii si al vointei asupra longevitatii

Rolul ereditatii si al vointei asupra longevitatii Printre factorii interni ai longevitatii, ereditatea joaca un rol primordial. Ereditatea permite transmiterea insusirilor de longevitate peste multe generatii la rand. Centenarii si...

Spalarea corecta a parului

Spalarea corecta a parului

Spalarea corecta a parului   Fie ca suntem femei, barbati sau copii un par sanatos si frumos este esential. Pentru acest lucru este foarte important sa stim cum sa ne spalam corect....