Somesul si Crisul - legenda

La poalele muntelui Vladeasa traia demult un craitanar si frumos, care se numea Bogdan. La putina vreme dupa ce se insura, navalira dusmanii pe hotarele lui, ii distrusera cetatea, iar pe el il omorara.

Sotia sa care scapa cu viata, isi aduna turmele care mai ramasera si se urca pe munte. Aici, pe locul care si azi se numeste Bogdaneasa, isi facu un bordei, unde nascu doi baieti gemeni.

Cand se facura mari, copiii indragira ciobania si toata vara isi purtau turmele la pasune prin poienile din apropiere, in timp ce oile pasteau, ei cantau din fluier pentru a trece timpul mai repede. Intr-o vara insa, din cauza secetei, nu mai gasira iarba prin poienile lor si se hotarara sa plece incautarea unor pasuni mai bune. Asadar, isi luara ramas bun de la mama lor si pornira la drum. 

Abia in varful muntelui gasira apa si o pasune verde. Se stabilira in acest loc, unde isi facura si o coliba. Intr-o seara, dupa ce aprinsera focul pentru a-si face de mancare, incepu sa sufle un vant ascutit si fratii simtira cum ii cuprinde, fara veste, somnul. A doua zi, cand se trezira din somn, soarele era la amiaza. Oile zbierau de foame, iar cainii abia se mai tineau pe picioare de obositi ce erau. Speriati, feciorii isi numarara oile, dar nu lipsea nici una dintre ele. Se linistira si isi scoasera repede oile la pasune. Aici incepura din nou sa cante din fluier, dar deodata le rasari inainte, ca din pamant, o fata frumoasa ca o zana.

Fata se apropie de ei si le zise:

- Rau ati facut ca ati venit aici, voinicilor, pentru ca aceasta este mosia mamei mele, care este vrajitoare si vrea sase razbune pe voi. Eu am venit sa va ajut si sa va spun cum sa va feriti de vrajile ei. Aseara ea a trimis „Somnul” la voi, pentru a va adormi pe veci. Mie mi-a fost mila de voi si am furat o parte din el. Deseara insa il va trimite din nou, insa nici atunci nu va va omori. Maine dimineata il va trimite la voi pe fratele meu si, daca il veti bate, va trimite si cerboaica. Aceasta cerboaica are in frunte un corn, in care ii sta puterea. Daca voi veti putea reteze cornul, atunci ati scapat.

Dupa aceste vorbe, fata le intinse o frunza si le spuse ca cel care se va sterge cu frunza pe frunte va ramane treaz. Daca insa se vor sterge amandoi, frunza isi va pierde puterea de vraja.

Cand se lasa seara, fratele cel mic se ruga de cel mare sa-l lase pe el sa-si incerce norocul. Deoarece vantul incepu din nou sa bata si ii cuprinse iarasi somnul, mezinul scoase frunza si se sterse cu ea pe frunte. Deodata simti ca ii creste puterea si se pregati sa actioneze. In acel moment cainii incepura sa alerge in toate partile, latrand furiosi si oile sa se framante in staul. Feciorul se ridica, striga catre oi si isi chema cainii la el, care se linistira imediat. Dupa miezul noptii cainii incepura sa latre mai tare, iar ciobanul vazu la lumina lunii un om care se apropia de staul. Cainii care latrau furiosi, imediat amutira pe veci. Flacaul ii zise strainului sa-i lase oile in pace, caci altfel va fi vai si-amar de pielea lui. Fiul vrajitoarei, caci el era, il chema sa se lupte cu el. Ciobanul nu se sperie si incepura lupta, caretinu pana la ivirea zorilor, cand pe zmeu il parasira puterile si fu omorat.

Se trezi atunci si fratele mai mare si incepura amandoi sa planga dupa cainii prapaditi de zmeu. Seara lua si el frunza, se freca cu ea pe frunte si se puse la panda.

Dupa miezul noptii auzi un racnet salbatic, apoi vazu venind in goana un cerb, care in loc de doua coame avea numai unul in frunte.

Ciobanul apuca ciomagul si lovi cornul cerboaicei, pe care il rupse. Cerboaica se sperie si o lua la fuga inapoi, de unde venise. Flacaul alerga la locul unde vazuse cazand cornul si il lua in mana sa se uite la el, dar imediat se prefacu intr-un izvor. Fata vrajitoarei uitase sa le spuna baietilor sa nu se atinga de el.

Nu peste mult timp se trezi si mezinul si incepu sa-si caute fratele. Umbland incolo si incoace, dadu cu ochii de ciomag si de corn. Il lua in mana si se prefacu si el intr-un alt izvor. Aceasta fusese razbunarea vrajitoarei.

Izvorul fratelui mai mare este Somesul, care curge lin, iar izvorul mezinului este Crisul, care curge repede, de parca alearga in cautarea fratelui pierdut. Locul unde a cazut cornul se numeste si astazi „Cornul Cerboaicei”.