Poveste gasita - despre zana Natura si fratele ei Omul

Aceasta poveste am gasit-o pe cand eram copil, scrisa cu ramuri verzi si flori de primavara in poienile muntilor si in luncile raurilor ...

Povestea zana Natura ca de mult de tot, ea si cu fratele ei mai mic, Omul, au trait vreme indelungata in cea mai buna intelegere, iubindu-se si respectandu-se asa cum ar fi trebuit sa se intample peste tot in lume.

Se ajutau la nevoie si ea, ca zana si sora mai mare, de cate ori fratele cel tanae si necopt fusese la grea cumpata, il povatuise sau ii intinsese o mana, scotandu-l din nevoi.

Veacuri de-a randul au vietuit impreuna, impartindu-si atat bucuriile cat si necazurile, ba chiar trecand cu bine peste grele incercari.

Cu timpul, insa, fratele cel mic, Omul, a crescut si a ajuns un flacau zdravam si curajos care a plecat sa isi caute norocul.

A incercat zana sa il opreasca, spunandu-i ca il pasc primejdii nenumarate si ca necunoscutul e o sabie cu doua taisuri, ba a si plans, dar nu a fost chip sa se faca inteleasa.

... Si timpul a trecut, dar fratele ei, Omul, nu s-a mai intors.

Cand am dat sa plec din poienile primaverii, crezand ca visez, am mai intrezarit ca o scanteiere scrisa cu flori albe si rosii chemarea si ruga zanei.

Il astepta si poate inca il mai asteapta pe fratele ei, Omul, ca pe fiul risipitor ce nu va zaboni sa se intoarca.

Stefan Sgandar