Vocile istoriei

Va oferim spre lectura povestirea „Vocile” scrisa de Romulus Rusan.

Acum patru decenii si mai bine, plimbandu-ma prin Alba Iulia, am auzit pe cineva spunand: “Pe aici, pe drumul acesta a intrat in cetate Mihai Viteazul”. Trebuie sa spun ca nu eram inca elev, nici macar in clasa intai, ca nu facusem, bineinteles, lectii de istorie, nici macar de citire, si ca nu ma gaseam in trecere prin orasul acela: chiar ma nascusem acolo, cu vreo cativa ani in urma.

Jucandu-ma, altadata, in santurile cetatii, am descoperit un tunel vechi. Traversandu-l, am ajuns in partea cealalta. Aici se inalta un deal, de fapt un fel de platou, pe care se unduia, in bataia vantului, un lan de porumb: “Aici au fost trasi pe roata Horia si Closca”, a spus din nou cineva. Trebuie sa repet ca ajunsesem in acel loc cu totul intamplator, ca nici o tablita indicatoare, nici un ghid nu ma indrumasera intr-acolo si ca acele nume, pentru prima data auzite, am putut la inceput sa cred ca erau ale unor vecini.

Altadata, purtandu-mi pasii prin cetate, m-am pomenit in fata unei cladiri albe, cu geamuri largi, luminoase, semanand cu o fregata. Privind-o curios si intrebandu-ma ce poate fi, o alta voce, atat de soptita ca parca venea din adancul meu, mi-a spus: “Aici e sala Unirii”. Altadata, hoinarind pe Platoul Romanilor, mi s-a intamplat sa aud de Gemina, de municipiul Apulum si de diferiti soldati care purtau nume foarte asemanatoare cu ale noastre. Toate aceste nume erau sapate pe pietrele de mormant asezate in pridvorul catedralei.

Asa am ajuns sa cunosc, inainte de a fi avut profesori si lectii, inainte de a fi stiut ce inseamna istoria, acest pamant. Asa am invatat, cu ochii, cu talpile si cu auzul, acest judet in forma de lacrima despre care cartile de geografie aveau sa-mi spuna apoi ca e inima Transilvaniei …

… Pamantul traversat de Muresul tacut si sever, ca de o artera de sange … In care veneau, cu alte taceri seculare, Ariesul, Tarnavele, Valea Frumoasei, Valea Tibrului si, acolo unde, mai tarziu, degetul meu avea sa se opreasca orgolios pe harta, Ampoiul, plin de maluri aduse din muntii cenusii.

… Din muntii sub care ma nascusem si care se desenau infricosator pe cer: departe, prin ceturi, Detunata; mai aproape, ca o descurajare invinsa. Cheile Intregladei; si, mai aproape, dintele singuratic al Craivei si spinarea de jurasic al Cetii; si mult mai aproape, acolo unde nu mai stiam daca vad sau visez, molohul impadurit cu goruni al Mamutului …

Cand, si mai tarziu, si mai temeinic, am invatat toate aceste lucruri la scoala, am avut impresia ca ele sunt ale mele, ca numele auzite sau vazute pana atunci apartin unor rude ale mele, ca toate aceste amintiri sunt desprinse dintr-o poveste veche soptita mereu si mereu de niste voci, pana cand unul din cei ce le ascultau a simtit impulsul sa le puna pe hartie …