Trecerea de la stilul vechi la stilul nou, de la calendarul iulian la calendarul gregorian

Daca urmarim cerul mai multe nopti senine la rand vom observa ca la miezul noptii culmineaza alte si alte stele. Si este normal sa fie asa, din moment ce Pamantul este o planeta ca oricare alta, care se misca printre stele. Cea mai perceptibila miscare a sa este cea in jurul Soarelui, cea mai apropiata stea de noi. Durata unui tur complet este anul. El are 365 de zile 5 ore 48 minute 46 secunde. Aceasta este durata exacta a aunui an astronomic. Daca am masura scurgerea timpului in astfel de ani, am sarbatori revelionul in diverse momente ale zilei in functie de timpul scurs de la cel precedent. Pentru a evita acest lucru s-a adoptat un an conventional de 365 de zile. Cele aproape 6 ore, adunate timp de aproape 4 ani, compleaza inca o zi care se adauga, tot prin conventie, dupa cele 28 de zile ale lunii februarie. Acel an se numeste bisect.

Inceputul anului pe 1 ianuarie a fost stabilit inca din anul 1.153 i.Hr. de catre consulii romani. Lunile anului au capatat fie nume inchinate zeilor: Ianuarie (in cinstea zeului Ianus care avea doua fete, una indreptata spre anul care a trecut, alta spre anul nou), Februarie (zeul Februus, stapanul imparatiei subpamantene), Martie (zeul Marte), Majus (mama zeului Mercur), fie nume avand o alta semnificatie: ca Aprilie (aperire – inseamna a se deschide, luna in care se deschid mugurii florilor), fie nume ce consfintesc ordinea din vechiul calendar care incepea la 1 martie (September, Octomber, November, December, adica a saptea, a opta, a noua, a zecea luna din vechiul calendar roman). Iunie, Iulie si August sunt nume de personalitati romane.

Calendarul iulian a fost folosit timp de mai multe secole. Cu timpul insa conventia adunarii celor 6 ore din 4 in 4 ani s-a dovedit nesatisfacatoare. Daca observati, la cele 365 zile ale anului astronomic nu se adauga exact 6 ore, ci 5 ore 48 minute 46 secunde. Or, cele cateva minute pierdute in fiecare an, dupa 128 de ani dau o eroare de o zi. Asa se face ca la jumatatea secolului al XVI-lea este initiata o noua reforma a calendarului. Noul sistem, numit calendarul gregorian, in cinstea papei Grigorie al XIII-lea, prevedea un salt in numaratoarea zilelor cu numarul de zile pierdute, ca si o noua distributie a anilor bisecti.

Anul gregorian este impartit in 12 luni.

Calendarul gregorian imbunatateste aproximatia facuta de calendarul iulian prin neluarea in calcul a trei ani bisecti iuliani la fiecare 400 de ani, rezultand un an mediu de 365,2425 zile medii solare, ceea ce duce la o eroare de 1 zi la 3300 ani prin comparatie cu anul mediu tropical de 365,2422 zile, dar mai putin de o jumatate de zi prin comparatie cu anul echinotiului de primavara de 365,2424 zile. Amandoua aprecierile sunt mult mai precise decat cea iuliana, care are o eroare de 1 zi la 128 de ani, rezultand din aproximarea anului ca avand 365,25 zile.

Pe o perioada de mai multe mii de ani, calendarul gregorian va ramane in urma anotimpurilor datorita scaderii vitezei de rotatie a Pamantului, care face ca durata zilei sa creasca in timp, in timp ce anul isi pastreaza durata constanta. Echinoctiul va aparea mai devreme. Aceasta problema este una comuna pentru oricare versiune de calendar, inclusiv pentru cel gregorian.

Aceasta corectie face ca 23 decembrie 1903 sa fie cel mai tarziu solstitiu de iarna, iar 20 decembrie 2093 sa fie cel mai matinal solstitiu – 2,25 zile de variatie comparat cu fenomenul natural.

Trecerea de la calendarul iulian si gregorian, sau de la stilul vechi la stilul nou, s-a facut in Romania abia in 1924, cand ziua de 1 octombrie a fost urmata de 14 octombrie.