Turtucaia - ultimii ramasi

Va oferim spre lectura poezia “Turtucaia - ultimii ramasi” scrisa de Ludovic Daus.

Tre nopti si patru zile oprisera sivoiul, -

Si-acum, muti, plini de sange, eroici in puhoiul

Spaimantator al mortii, mareti si-ntunecati

Luptau ca o fantasma, ei, ultimii soldati …

O man-abia de oameni din regimentul falnic!

Si-n ploaia de obuze, in iuresul navalnic

A mii de baionete izbind in pieptul lor

Credinta ostaseasca sta zid sub tricolor.

Livid – privind cum oarda dusmana-i impresoara –

Un preot ingenunche, ii ajuta sa moara;

Si-n valmasagul groaznic ce-n valuri unduia

Crestea mereu gramada ucisilor … pierea

Si ultima nadejde, ce-n inimi se rasfrange,

Intr-un vartej de gloante, de vaiete si sange.

Atunci, vazand pe preot cazand, un voluntar,

Un copilandru inca, frumos si temerar,

Dar slab ca tineretea ce indraznet s-avanta

Si din inaltime cade cu aripa ei franta,

Plapand, cersind o raza de viata pentru el,

Isi sfasie camasa spre-a face un drapel

Si ridicandu-si bratul, misca, prins de-ngrozire

Insigna alb-a pacii! …

O clipa de uimire,

Un gemet si un strigat cumplit:

- “Nu! Sa murim!”

Si toti tresar de-odata intr-un elan sublim.

Insigna alba cade! … trufasa, disperarea

Trezeste din adancuri eroice chemarea,

Inaripat-a mortii. E ceasul cel mai sfant, -

S-avanta luptatorii stravechiului pamant

Si zeci de vieti dusmane ei le paltesc c-o viata! …

Din urma, peste lesuri, incet, prelung si trist

Rasuna “rugaciunea” cantata de-un gornist.