Univers de copil

A+ R A-


Elefănţelul curios

 

elefant si crocodilA fost odată, demult, un elefanţel foarte curios. Într-o zi s-a trezit cu o nouă întrebare: "Ce mănâncă crocodilul seara?"

Aşa că a plecat prin pădure să întrebe animalele şi s-a întâlnit cu ursuleţul şi-l întreabă:

- Ursuleţule, ce mănâncă crocodilul seara?

- Nu ştiu, a răspuns ursuleţul, dar du-te la lac şi vei afla.

Şi a plecat mai departe elefanţelul să caute lacul. Pe drum s-a întâlnit cu o broscuţă:

- Broscuţo, ce mănâncă crocodilul seara?

- Nu ştiu, a răspuns broscuţa, dar du-te la lac şi vei afla.

În apropiere de lac, elefanţelul s-a întâlnit cu şarpele boa:

- Şarpe, ce mănâncă crocodilul seara?

- Nu ştiu, a răspuns şi şarpele, dar uite lacul aici, sunt sigur că vei afla răspunsul.

Tocmai atunci ieşea din apă crocodilul. Elefanţelul s-a apropiat de el, dar nu ştia că vorbeşte chiar cu crocodilul:

- Scuză-mă, te rog, ştii cumva ce mănâncă crocodilul seara? Crocodilul şiret îi spune:

- Vino mai aproape să-ţi spun la ureche să nu ne audă nimeni.

Elefanţelul s-a apropiat şi crocodilul - hăţ!, l-a apucat de nas, că pe vremea aia elefanţelul avea un nas ca toate nasurile, micuţ aşa ca al tău.

Şi cum se chinuia bietul elefănţel să scape din gura crocodilului a venit repede-repede şarpele boa, care se afla în apropiere şi a început să-l tragă pe elefanţel de coadă. Şi atâta a tras crocodilul de nas şi şarpele boa de coadă, încât, până la urmă şarpele a reuşit să-l salveze pe elefanţel, dar nasul i se întinsese atât de tare că aproape îi atârna pe jos. Şi uite aşa, de atunci are elefanţelul trompă.

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Cea mai mare bucurie

Cea mai mare bucurie

Cea mai mare bucurie   Vezi poezia “Cea mai mare bucurie” scrisa de Toma George Maiorescu.   Nerabdatoare dupa use Doua Cateluse:

Homeopatia intre utilitate si …

Homeopatia intre utilitate si mister

Homeopatia intre utilitate si mister Dintre numeroasele discipline sau, mai bine zis, preocupari care au in vedere conservarea sanatatii, prevenirea imbolnavirilor si vindecarea bolnavilor, hemeopatia este daca nu cea mai neindreptatita,...

Croitorasul cel viteaz de Frat…

Croitorasul cel viteaz de Fratii Grimm partea II

Croitoraşul cel viteaz de Fraţii Grimm partea II   Citiţi “Croitoraşul cel viteaz”, un basm de Jacob şi Wilhelm Grimm.     Citeşte partea I a poveştii ... Voinicul nostru se bucură de mare cinstire şi...

Racul broasca si stiuca de Ale…

Racul broasca si stiuca de Alecu Donici

Racul, broasca şi ştiuca de Alecu Donici   Racul, broasca şi o ştiucă Într-o zi s-au apucatDe pe mal în iaz s-aducăUn sac cu grâu încărcat.  

Versuri de toamna

Versuri de toamna

Versuri de toamnă Poezii, versuri dedicate toamnei, acestui anotimp atât de special. Toamna suspinând a primăvară - Lazar Adina Toamna .. agale își...