La cirese de Ion Creanga

Va oferim spre lectura "La cirese", o intamplare inedita povestita de scriitorul Ion Creanga, autorul volumului "Amintiri din copilarie".

Odata, vara, pe-aproape de Mosi, ma furisez din casa si ma duc, ziua-n amiaza mare, la mos Vasile, fratele tatei cel mai mare, sa fur niste cirese; caci numai la dansul si inca la vro doua locuri din sat era cateun cires varatic, care se cocea-palea de Duminica Mare. Si ma chitesc eu in mine, cum s-o dau, ca sa nu ma prinda. Intru mai intai in casa omului si ma fac a cere pe Ioan, sa ne ducem la scaldat.

- Nu-i acasa Ion, zise matusa Marioara; s-a dus cu mosu-tau Vasile sub cetate, la o chiua din Codreni, s-aduca niste sumani. Caci trebuie sa va spun ca la Humulesti torc si fetele si baietii, si femeile si barbatii; si se fac multe giguri de sumani, si lai, si de noaten, care se vand si panura, si cusute; si acolo, pe loc, la negustori armeni, veniti inadins din alte targuri: Focsani, Bacau, Roman, Targu-Frumos, si de pe aiurea, precum si pe la iarmaroace in toate partile. Cu asta se hranesc mai mult humulestenii, razesi fara pamanturi, si cu negustoria din picioare: vite, cai, porci, oi, branza, lana, oloi, sare si faina de papusoi; sumane mari, genunchere si sardace; itari, bernevici, camesoaie, laicere si scorturi inflorite; stergare din borangic alese, si alte lucruri, ce le duceau lunea in targ de vanzare, sau joia pe la manastirile de maice, carora le vine cam peste mana targul. Apoi dar, mai ramai sanatoasa, matusa Marioara! vorba de dinioarea; si-mi pare rau ca nu-i varul Ion acasa, ca tare-as fi avut placere sa ne scaldam impreuna... Dar in gandul meu: Stii c-am nimerit-o? bine ca nu-s acasa; si, de n-ar veni degraba, si mai bine-ar fi! ... Si, scurt si cuprinzator, sarut mana matusei, luandu-mi ziua buna, ca un baiat de treaba, ies din casa cu chip ca ma duc la scaldat, ma supuresc pe unde pot si, cand colo, ma trezesc in ciresul femeii si incep a carabani la cirese in san, crude, coapte, cum se gaseau. Si cum eram ingrijit si ma sileam sa fac ce-oi face mai degraba, iaca matusa Marioara, c-o jordie in mana, la tulpina ciresului.

- Dar bine, ghiavole, aici ti-i scaldatul? zise ea, cu ochii holbati la mine; coboara-te jos, talharule, ca te-oi invata eu

Dar cum sa te cobori, caci jos era prapadenie! Daca vede ea si vede ca nu ma dau, zvarr! de vro doua-trei ori cu bulgari in mine, dar nu ma chiteste. Apoi incepe a se aburca pe cires in sus, zicand: Stai, mai porcane, ca te captuseste ea, Marioara, acus! Atunci eu ma dau iute pe-o creanga, mai spre poale, si odata fac zup! in niste canepa, care se intindea de la cires inainte si era cruda si pana la brau de nalta. Si nebuna de matusa Marioara, dupa mine, si eu fuga iepureste prin canepa, si ea pe urma mea, pana la gardul din fundul gradinii, pe care neavand vreme sa-l sar, o cotigeam inapoi, iar prin canepa, fugind tot iepureste, si ea dupa mine pana-n dreptul ocolului pe unde-mi era iar greu de sarit; pe de laturi iar gard, si harsita de matusa nu ma slabea din fuga nici in ruptul capului! Cat pe ce sa puna mana pe mine! Si eu fuga, si ea fuga, si eu fuga, si ea fuga, pana ce dam canepa toata palanca la pamant; caci, sa nu spun minciuni, erau vro zece-douasprezece prajini de canepa, frumoasa si deasa cum ii peria, de care nu s-a ales nimica. Si dupa ce facem noi trebusoara asta, matusa, nu stiu cum, se incalceste prin canepa, ori se impiedica de ceva, si cade jos. Eu, atunci, iute ma rasucesc intr-un picior, fac vro doua sarituri mai potrivite, ma azvarl peste gard, de parca nici nu l-am atins, si-mi pierd urma, ducandu-ma acasa si fiind foarte cuminte in ziua aceea...

Dar mai in deseara, iaca si mos Vasile, cu vornicul si paznicul, striga pe tata la poarta, ii spun pricina si-l cheama sa fie de fata cand s-a ispasi canepa si ciresele... caci, drept vorbind, si mos Vasile era un carpanos s-un pui de zgarie-branza, ca si matusa Marioara. Vorba ceea: A tunat si i-a adunat. Insa degeaba mai clampanesc eu din gura: cine ce are cu munca omului? Stricaciunea se facuse, si vinovatul trebuia sa plateasca. Vorba ceea: Nu plateste bogatul, ci vinovatul. Asa si tata: a dat gloaba pentru mine, si pace buna! Si dupa ce-a venit el rusinat de la ispasa, mi-a tras o chelfaneala ca aceea, zicand:

- Na! Satura-te de cirese! De-amu sa stii ca ti-ai mancat liftiria de la mine, spanzuratule! Oare multe stricaciuni am sa mai platesc eu pe urma ta? Si iaca asa cu ciresele; s-a implinit vorba mamei, sarmana, iute si degraba: Ca Dumnezeu n-ajuta celui care umbla cu furtisag.