Univers de copil

A+ R A-


Căprioara de Emil Gârleanu

 

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Floarea cavalerilor ori floare…

Floarea cavalerilor ori floarea de colt

Floarea cavalerilor ori floarea de colt Omul escalada muntele stancos. Urcusul era greu pentru el, caci nu mai era tanar. Pe fata sa brazdata curgeau siroaie de transpiratie. Dar el se...

Oboseala la scolarii mici

Oboseala la scolarii mici

Oboseala la scolarii mici   Daca oboseala adolescentilor, a studentilor a fost indelung observata si studiata, multa vreme lumea medicala a ignorat sau a trecut usor peste oboseala scolarilor mici. Acesti copilasi,...

Rascoala taranilor din 1907

Rascoala taranilor din 1907

Rascoala taranilor din 1907   Rascoala taranilor din 1907 s-a remarcat prin amploare, intensitate, grad de violenta, cuprindere si caracter exploziv fara precedent. Unii contemporani au intrevazut in ea un veritabil razboi...

Bancuri mos nicolae

Bancuri mos nicolae

Bancuri Mos Nicolae   Bancuri, glume si umor cu si despre Mos Nicolae.   Nepotelul catre bunica: - Bunico, tobele de la tine au fost cel mai frumos cadou de Mos Nicolae pe care l-am...

Teorie privind natura si struc…

Teorie privind natura si structura caracterului

Teorie privind natura si structura caracterului Va vom prezenta o teorie, poate cea mai veche, mai populara si mai extinsa cu privire la natura si structura caracterului. Am putea-o numi teorie...