Univers de copil

A+ R A-


Căprioara de Emil Gârleanu

 

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Despre modestie cu un licurici

Despre modestie cu un licurici

Despre modestie cu un licurici Va oferim spre lectura fabula “Despre modestie” scrisa de Ion Dodu Balan. Un pitic Peltic, Ne-bun de nimic, Un biet licurici, Ascuns in urzici, Tipa-n gura mare, In zi de sarbatoare, Ca s-azvarle-n soare Sa-si...

Palaria versuri

Palaria versuri

Palaria - versuri   Va oferim spre lectura poezia „Palaria”, versurile fiind scrise de Dumitru Dragan. Ilustratia apartine Evei Nagy.   Am vazut o palarie Jos, sub nucul de la vie.   Isi facuse-n ea culcus Chitaristul Greierus.  

Gradina Zoologica din Hamburg

Gradina Zoologica din Hamburg

Gradina Zoologica din Hamburg Ca orice mare oras care se respecta, Hamburg are si o gradina zoologica, una din cele mai mari si mai vechi din Europa. Situata in partea de...

Tineti diabetul la distanta

Tineti diabetul la distanta

Tineti diabetul la distanta Cea mai buna solutie de preventie a diabetului este adoptarea unui stil de viata sanatos. Pentru aceasta, ar trebui sa adoptam o alimentatie echilibrata, ce contine toate...

Ora de dictare de Jacques Prev…

Ora de dictare de Jacques Prevert

Ora de dictare de Jacques Prevert Doi si cu doi fac patrupatru si cu patru optopt si cu opt fac saisprezece ...Repetati! spune profesorulDoi si cu doi fac patrupatru si cu...