Univers de copil

A+ R A-


Căprioara de Emil Gârleanu

 

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Sa confectionam jucarii din pe…

Sa confectionam jucarii din pepene verde lebenita sau bostan

Sa confectionam jucarii din pepene verde/lebenita sau bostan V-ati gandit vreodata ca din cojile de pepene verde, al carui miez rosu si dulce il mancati cu placere, puteti face...

Mesaje si felicitare de Craciu…

Mesaje si felicitare de Craciun 2016

Mesaje si felicitare de Craciun 2016 Craciunul e o sarbatoare a familiei, un moment unic in care, de la mic la mare, uitam de griji si tot soiul de...

Povestea lui Admetos si Alcest…

Povestea lui Admetos si Alcestis in mitologia greaca

Povestea lui Admetos si Alcestis in mitologia greaca Vom face referire in cele ce urmeaza la povestea unei casatorii din Tesalia. E o poveste destul de miscatoare, presarata cu amaraciune si...

Legenda viorelei de Gheorghe A…

Legenda viorelei de Gheorghe Antohi

Legenda viorelei de Gheorghe Antohi   Legenda viorelei in versuri de Gheorghe Antohi.   Într-o lume dreaptă şi aleasă,  Trăiau un împărat şi o împărăteasă.  O fată cum nu-i alta creşteau la curtea lor, O preafrumoasă fată,...

Poezii despre iarna pentru cop…

Poezii despre iarna pentru copii mici

Poezii despre iarna pentru copii mici   Iata cateva versuri si poezii despre iarna pentru copiii mici. Poeziile sunt frumoase, scurte si usor de invatat.   Pomii au caciuli de zapada A venit din departare O...