Univers de copil

A+ R A-


Căprioara de Emil Gârleanu

 

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.

 

Addthis

Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Din vremurile vremii de Mihai …

Din vremurile vremii de Mihai Eminescu

Din valurile vremii ... de Mihai EminescuDin valurile vremii, iubita mea, răsaiCu braţele de marmur, cu părul lung, bălai Şi faţa străvezie ca faţa albei ceriSlăbită e de umbra duioaselor...

Alimentatia umana si necesitat…

Alimentatia umana si necesitatile calorice

Alimentatia umana si necesitatile calorice   Organismul uman dispune de un mecanism nervos de reglare cantitativa si calitativa a ingestiei, dar acest mecanism, datorita unor conditii psiho-sociale (de exemplu, datorita abundentei...

Albina intarziata

Albina intarziata

Albina intarziata Va oferim spre lectura povestirea „Albina intarziata”, scrisa de George Suru. Era cand soarele cobora peste lume, Ca un alun de lumina Plin...

Rubeola pojarelul sau pojarul …

Rubeola pojarelul sau pojarul german

Rubeola (pojarelul sau pojarul german) Ce este rubeola? Rubeola este o boala respiratorie infectioasa si contagioasa, asemanatoare cu rujeola, insa mai putin severa. Numita si pojar german sau pojarul de 3...

Se certara doua vrabii

Se certara doua vrabii

Se certara doua vrabii   Va oferim spre lectura poezia “Se certara doua vrabii”, scrisa de Nicolae Neagu. Ilustratia apartine lui D. Botez.   Se certara doua vrabii In aripi, clont si sabii.