Univers de copil

A+ R A-


Căprioara de Emil Gârleanu

 

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Felicitari 8 Martie de colorat…

Felicitari 8 Martie de colorat pentru mama

Felicitari 8 Martie de colorat pentru mama   Mama, primul cuvant, fiinta cea mai draga din viata noastra e intotdeauna alaturi de noi. Ziua de 8 Martie este ziua special dedicata mamei....

Culorile planetelor

Culorile planetelor

Culorile planetelor In Univers exista un miraj gravitational. Conform teoriei generale a relativitatii, elaborata de Einstein, razele luminoase, emise de un astru indepartat, ce sunt deviate de o galaxie aflata in...

Despre conifere

Despre conifere

Despre conifere Coniferele, cel mai vast grup al gimnospespermelor, sunt plante unisexuate, din care majoritatea monoice – conul barbatesc si cel cel femeiesc sunt prezente separat, dar pe aceeasi planta. Conurile...

Primavara amuzanta imagini ani…

Primavara amuzanta imagini animate

Primavara amuzanta - imagini animate   Primavara readuce natura la viata. Flori, pasarele, animalute, albinete, toate se bucura si se amuza de revenirea primelor raze de soare si a caldurii. Imagini animate...

Joc si joaca poezie

Joc si joaca poezie

Joc si joaca poezie   Vezi versurile poeziei “Joaca” scrise de Viorica Nicoara.   Am vazut in zi de vara Cum c-o prastie de zgarci Niste pui de caprioara Au tinut in cocostarci. Si-au strivit sub talpa lor Gargarite...