Univers de copil

A+ R A-


Căprioara de Emil Gârleanu

 

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Poezia De martie

Poezia De martie

Poezia - De martie Vezi versurile poeziei „De martie”, scrisa de Constantin Scripca. Parcul mic, din cartier, Iata-l, inca e stingher ... Sta cu ochiul Semn sa-ti faca, Sa te-opresti putin din drum –

Supa de zarzavat poezie

Supa de zarzavat poezie

Supa de zarzavat - poezie   Sa invatam impreuna poezia “Supa de zarzavat” de Otilia Cazimir.   S-a dus gospodina sa ia zarzavat,Si vine acasa cu cosu-ncarcatCu morcovi,Cu varza,Cartofi,Patrunjel,Cu sfecla,Cu ceapa,Ca toate-s la fel!  ...

Instabilitatea diabetului la c…

Instabilitatea diabetului la copilul diabetic

Instabilitatea diabetului la copilul diabetic O mare greutate in evolutia diabetului, in perioada pubertatii, este instabilitatea lui. Un rol il poate avea aici o dieta incorecta (prea mare...

Povestea unui om lenes de Ion …

Povestea unui om lenes de Ion Creanga

Povestea unui om lenes de Ion Creanga Va oferim spre lectura “Povestea unui om lenes”, scrisa de scriitorul roman Ion Creanga. Aceasta povestire a fost publicata pentru prima data in revista...

Cantecul copilariei noastre

Cantecul copilariei noastre

Cantecul copilariei noastre   Cantecele noastre, de copii, Largi viori de soare si de vise, Tie, drag parinte-ti sunt deschise In nemuritoare Simfonii!