Univers de copil

A+ R A-


Căprioara de Emil Gârleanu

 

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.

 

Addthis

Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Imparatul si asa zisii prieten…

Imparatul si asa zisii prieteni poezie

Imparatul si asa zisii prieteni - poezie O poezie scrisa de Luminita Dadalau despre prietenii falsi. Cic-a fost odata intr-o-mparatie Cand si-n care parte, nimeni...

Valentines Day felicitari pent…

Valentines Day felicitari pentru copii cu pisicute

Valentine’s Day felicitari pentru copii cu pisicute   E Valentine’s Day, sarbatoarea iubirii. Iata o colectie de felicitari de Valentine’s Day – Ziua indragostitilor pentru copii cu pisicute.

Bancuri si glume de halloween

Bancuri si glume de halloween

Bancuri si glume de Halloween   De Halloween nu poate lipsi nici umorul, umor negru, macabru: glume, bancuri si mesaje din care nu pot sa lipseasca: vampirii, spiritele, vrajitoarele, zombie, scheletele, fantomele,...

Lumea afectiva a copilului

Lumea afectiva a copilului

Lumea afectiva a copilului Printre complexele sisteme de stabilire a unui echilibru suficient intre persoana umana si conditiile de mediu natural si social, structura afectiv-emotionala joaca unul dintre rolurile cele mai...

Legenda ghiocelului de Gheorgh…

Legenda ghiocelului de Gheorghe Antohi

Legenda ghiocelului de Gheorghe Antohi    Legenda ghiocelului în versuri de Gheorghe Antohi.    Un îngeraş coboară lin Printre luceferi, printre stele. Pe ceru-albastru, cristalin, Părea năframă cu mărgele.