Univers de copil

A+ R A-


Căprioara de Emil Gârleanu

 

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.

 

Addthis

Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

De ce marea este sarata

De ce marea este sarata

De ce marea este sarata? Nu de putine ori ne mai intalnim cu unele fenomene interesante, dar inca neexplicate, despre Pamant. Un asemenea fenomen este si existenta sarii in...

Animale marine

Animale marine

Animale marine Marile si oceanele sunt locuinta a numerose animale marine, dintre care vom face reverire doar la cateva: balena, delfinul si rechinul. Balena sau chitul e cel mai...

Libelula poezie

Libelula poezie

Libelula poezie   Vezi poezia “Libelula” scrisa de George Bera Aradeanu.   Trup de fluture subtire, Cu lungi aripi de alint, Stapanind intreaga fire, Peste lacul de argint,  

Numarati pana la trei

Numarati pana la trei

Numarati pana la trei   Va oferim spre lectura poezia “Numarati pana la trei” scrisa de Dumitru Dragan.   Sa privesti si sa nu crezi; De la Capra cu trei iezi Poti sa-nveti cu mult temei Numaratul...

Zana Toamna planse de colorat

Zana Toamna planse de colorat

Zana Toamna - planse de colorat   Vantul poarta trena Zanei Toamna si ea presa peste tot un covor de frunze aramii. Odata cu venirea ei se coc toate roadele pamantului si...