Univers de copil

Legenda bradului sau a pomului darurilor

Se povesteşte că aduci când Dumnezeu a creat lumea a ajuns la un moment dat să creeze şi lumea pomilor. Fiecărui copac Dumnezeu i-a dăruit o mulţime de lucruri bune şi frumoase. Merii şi perii au fost încărcaţi cu fructe care de care mai gustoase şi mai frumoase, cireşul a primit cele dintâi fructe ale verii, a creat vişinele pentru sora cireşului. Un alt pom a primit minunatele nuci. Fiecare pom de-a lungul şi de-a latul pământului a primit câte ceva şi era fericit.

Doar bradul, era trist că veşmântul lui întunecat nu atrăgea pe nimeni şi toţi râdeau de frunzele lui ca acele şi de cucuruzul lui ţepos. Şi-ar fi dorit şi el să aibă fructe pe el, să stea în apropierea oamenilor şi să fie iubit. Necăjit că nici cucuruzul, nici răşina lui mirositoare nu se pot asemăna cu fructele celorlalţi pomi şi nu ademenesc pe ni­menea, s-a hotărât să plece din lumea pomilor şi să se retragă singur, în pădure, pe vârful munţilor. Acolo a început bradul să-şi ducă traiul lui, plângând uneori în taină.

Şi cum Dumnezeu nu rămâne niciodată neimpresiont de lacrimi şi tristeţe, văzând râsul răutăcios al pomilor rodi­tori şi lacrimile sincere ale bradului cuminte, a decis să meargă să vorbească cu el.

Ajungând în vârful muntelui, Dumnezeu i-a spus bradului aşa:

- Nu mai fi trist dragă Bradule. E adevărat că ţie nu ţi-am dat fructe dar voi face în aşa fel încât şi tu să fii mulţumit şi fericit.

Aşa a trecut şi vara şi toamna. Bradul aştepta răbdător să se întâmple ceea ce Dumnezeu îi promisese. Şi a venit iarna. Toţi pomii şi-au pierdut nu numai fructele frumoase şi ademenitoare, ci şi întreaga bogăţie a frun­zelor. Acum toţi pomii erau cu ramurile goale şi triste, în bătaia gerului şi a vântului. Toţi râdeau acum de sărăcia lor.

Doar Bradul, în vârful muntelui, era verde şi falnic, nepăsător la asprimea iernii.

Trecu timpul şi trecu. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în om, născându-se din trupul neprihănit al Fecioarei Maria. Şi pentru că magii şi împăraţii de la răsărit, au venit să aducă daruri împăratului lumii, au dorit să le împodobească şi cu ramuri verzi. Şi pentru că era iarnă, n-au găsit decât bradul, care îşi păstrase veşmântul verde.

Astfel, ei i-au adus în dar copilului Isus un brăduţ verde, pe care au atârnat darurile, aprinzând şi lumânări într-însul.

De atunci există obiceiul, la noi la români cât şi la alte popoare, al împodobirii bradului de Crăciun.

Bradul a ajuns astfel să fie iubit de oameni şi în special de copii, care aşteaptă cu nerăbdare în fiecare an Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Citeşte şi:

http://www.universdecopil.ro/Legenda-bradului.html

http://www.interferente.ro/Legenda-bradului-de-Craciun.html

http://www.universdecopil.ro/Legenda-betelei-si-a-ghirlandelor-de-Craciun.html

http://www.universdecopil.ro/Bradul-de-Craciun-curiozitati.html