Legenda greierului şi a furnicii

Se zice că demult, tare demult, trăia într-o împărăţie un copil atât de frumos, încât şi Soarele spunea că, prin câte ţări colindase el, nu văzuse un copil mai frumos.

Când se făcu mare, copilul îşi facu singur un fel de lăută, cu câteva strune, pe care le ciupea cu unghia pentru a scoate diverse sunete. Ceilalţi copii, auzind sunetele lăutei sale, gri, gri, gri, îl porecliseră Greier. Acum Greier îi uimea pe cei din jurul său nu numai cu frumuseţea, ci şi cu cântecele sale minunate, astfel că toate fetele se îndrăgostiră de el.

Tot în acea vreme, Soarele avea o fată pe care o ţinea închisă în palatul său de cleştar. Într-o zi, privind pe fereastră, fata îl zări pe tânărul Greier pe un câmp cu flori şi rămase înmărmurită când îl auzi cum cânta. Se îndrăgosti pe loc de el şi din acea clipă nu mai dorea nimic altceva, decât să-l privească toată ziua pe fecior.

De atunci, fata deveni mai tristă şi începu să slăbească. Tatăl său, Soarele, intră la bănuieli şi începu să o urmărească pe furiş. Când văzu că fiica sa se îndrăgostise de un pământean, se supără atât de tare, încât hotărî să-l pedepsească pe tânărul Greier, pentru ca fata să nu-l mai vadă niciodată.

Astfel, într-una din zile, când Greier cânta pe malul unui râu, Soarele trimise spre el o rază şi-l prefăcu într-un gândac negru, menit să trăiască printre frunze.

Fata Soarelui, văzând de sus nenorocirea care se abătuse asupra iubitului său, se aruncă pe fereastra palatului, sperând să-l poată salva pe Greier, însă imediat ce ajunse pe pământ tatăl său descoperi fuga ei. De furie şi de tristeţe, el o prefăcu într-o furnică, pentru a trăi veşnic alături de iubitul ei, Greier.

Rodica Birău