Batalia de la Rovine si luptele de aparare impotriva turcilor

Pe vremea cand Tara Romaneasca se organiza sub conducerea lui Mircea cel Batran, la granitele de miazazi s-a ivit o mare primejdie: turcii.

Venind dinspre Asia, turcii au infrant pe bulgari, sarbi si greci, care au luptat cu vitejie ca sa-si apere pamantul si libertatea. Astfel, ei au ajuns la Dunare, amenintand libertatea tarii noastre.

  Poporul condus de Mircea cel Batran ii infrunta pe turci. Batalia de la Rovine.

Era in anul 1394. O numeroasa armata turceasca, condusa de sultanul Baiazid, zis “Fulgerul”, a trecut Dunarea. Mircea a chemat poporul la lupta. Oastea, alcatuita din dregatori si tarani, a asteptat pe dusman la Rovine, intr-un loc mlastinos, ales anume cu o ostire mica, dornica sa-si apere patria si libertatea, sa poata lupta cu una mare, cotropitoare. Asa cum povesteste un istoric vechi, la Rovine a fost “razboi mare, cat nu se vedea vazduhul de multimea sagetilor. Asa se varsa sange mult cat erau vaile crunte”. Desi mult mai mica decat armata turceasca, oastea Tarii Romanesti, condusa de Mircea, a lovit atat de puternic pe turci, incat i-a infuriat. Baiazid a pierdut foarte multi soldati.

Lupta de la Rovine a ramas in istorie, iar biruinta, victoria de la Rovine a umplut de nadejde si de mandrie inima intregului popor.

Mai tarziu, marele nostru poet Mihai Eminescu, a descries aceasta batalie in versuri pline de inflacarare. Mircea il intampina pe Baiazid, spunandu-i:

“Eu? Imi apara saracia si nevoile si neamul …

Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul,

Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,

Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste.

N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid

Care nu se-nfioara de-a ta faima, Baiazid!”

E un moment memorabil in batalia dintre Mircea si Baiazid.

Insa turcii erau puternici. Furia si setea lor de cuceriri sporeau mereu, amenintand intreaga Europa. De aceea, regale Ungariei a pregatit o oaste mare impotriva turcilor si s-a aliat cu multe si faloase armate de nobili apuseni. Acestora li s-a alaturat si ostirea Tarii Romanesti. Toti s-au intalnit la Nicopole, in Bulgaria, in anul 1396.

Mircea a cerut sa atace el intai pe turci, ca unul care le cunostea mestesugul luptei. Dar nobilii apuseni, plini de trufie, nu s-au invoit. S-au aruncat fara chibzuiala asupra trucilor, socotind ca numai lor li se cuvine Gloria in dobandirea victoriei. Dar turcii i-au impresurat si i-au nimicit. Cei ramasi s-au imprastiat, inspaimantati.

Ostirea condusa de Mircea s-a retras in tara, unde a mai tinut piept turcilor, in cateva randuri, reusind sa le striveasca atacurile la Dunare.

Pacea cu turcii

In cele din urma insa, vazand ca fortele turcesti sporesc mereu si ca din partea vecinilor nu primea nici un ajutor, Mircea s-a inteles cu sultanul ca Tara Romaneasca sa-i plateasca in fiecare an o suma de bani, adica un tribut. In schimb, sultanul se oblige sa nu mai atace Tara Romaneasca si sa nu se amestece in treburile dinauntrul ei. Cu timpul insa, acest tribut a crescut mereu, apasand greu pe umerii poporului nostru. Timp de cinci veacuri de aucm inainte, poporul a intretinut, prin truda lui, nu numai pe boierii din tara, ci a platit si tributul turcesc.

Totusi, victoriile dobandite de Mircea cel Batran impotriva turcilor n-au fost zadarnice. Ele au dat poporului nostru nadejdi, pilde si indemn la noi lupte pentru libertate.