De ce zbiara magarul?

Povestea pe care v-o prezentam apartine lui Valeriu Magureanu, pe care o stie de la mos Mihai Haita. Cititi-o si veti afla de ce zbiara magarul.

Atunci cand a facut Dumnezeu animalele pe pamant, a facut si pe magar, urecheat si bland tot ca acum. Si magarul acesta, a avut si el un fiu, adica ce mai incoace si-n colo, un magarus, care era leit taica-sau, numai ca avea trupul si urechile nitel mai mici.

Intr-o zi, pe cand magarusul pastea iarba pe camp, hop! ca-i iese inainte o vulpe. Vulpea – vicleana bat-o focul – ce s-a gandit? “Ia sa-mi bat joc nitele de puiul asta de magar!” Si, nici una, nici doua, s-a dus intins spre el:

- Bine ma, urecheatule, tu pasti aici iarba, ca pe campul lui Cremene si taica-tau, saracul, a dar ortul popii!

- Cum a dat ortul popii?

- Ia nu mai face pe prostul, ca mie nu-mi arde de gluma! A murit, natangule, s-a prapadit! Ei, acum stii?

Cand a auzit magarul una ca asta, s-a apucat sa planga: Haa! Haa! Haa! Si plangea, plangea nene, de credeai ca n-o sa mai sfarseasca cu plansul in veci. Si asa, plangand, a plecat spre locul unde stia ca l-a lasat pe taica-sau, zdravan.

Vulpea insa, cand a vazut ca se ingroasa gluma si ca magarusul nu mai conteneste cu “Haa” al lui, a alerga repede dupa le si i-a spus:

- Ptiu, mai, ca tare prostul mai esti! Taci mai odata, ca n-a murit. Eu am zis asa, numai ca sa te incerc.

Ei, atunci sa te tii, taicule! Din plansul acela cu hohote, s-a apucat magarusul sa rada si radea, radea, ca oricat de trist ai fi fost, te-ai fi prapadit de ras, vazandu-l cum radea!

- Iha, iha! Bine ca n-a murit tata! Iha, iha!

De atunci, se zice ca magarul cand zbiara isi aduce aminte de intamplarea cu pricina. Intai, incepe gros, ca si cand ar plange: “Haa! Haa! Haa!”, apoi o schimba, odata, plin de veselie: “Iha! Iha!”

Ei, acum stiti de ce zbiara magarul.