Legenda vitei de vie

Cand a facut Dumnezeu lumea, toti arborii se mandreau cu podoabele lor si se certau, care este mai frumos.

Stejarul se ridica mandru si a zis: „Dumnezeu a pus in mine taria si trainicia; eu sunt regele arborilor!” Ciresul raspundea, clatinandu-si florile lui cele albe: “A mea este frumusetea; folosul pe care-l aduc eu oamenilor este mai mare decat al tuturor pomilor”. Trandafirul isi arata florile rosii si irositoare si a zis: „Toata frumusetea si bogatia florilor mele este facuta de Domnul spre umilirea voastra”. Astfel se laudau toti pomii si toate tufele. Bradul se certa si el cu plopul si fagul cu teiul.

Singura vita de vie tacea si tinea capul plecat spre pamant: „Mie nu mi-a dat Domnul nimic; nici trunchi, nici ramuri, nici flori, nici fructe frumoase! Dar asa cum sunt, eu vreau sa astept si sa nadajduesc intru Domnul!” Si vita si-a plecat si mai mult capul spre pamant, iar ramurelele ei plangeau.

Dar n-a trecut mult si a venit pe acolo un om. Dansul a vazut vita de vie slaba si tarata pe pamant, ea o jucarie a vantului. Omul, plin de mila, a ridicat vita si-a incolacit-o pe langa trunchiul subtire al unui porn tartar.

Acum, vantul se juca vesel cu frunzele viei; iar soarele ingalbenea strugurii cei verzi si plini de sucul lor acru. Si strugurii s-au copt, iar vita de vie a dat omului cea mai intaritoare bautura.

Arborii cei mandri priviau rusinati la vita cea plina de struguri; multi arbori stateau goi de fructe, pe cand vita radea vesela de bogatia fructelor sale. Dansa se bucura de slabele sale ramurele si de statura sa cea umilita.

Sucul strugurilor inveseleste inima oamenilor intristati, el intareste pe cei slabi si racoreste pe cei insetati.

Nu inceta niciodata nici tu, omule, a suferi in liniste si cu rabdare toate necazurile vietii.

Nu deznadajdui, data esti mic si slab! Gandeste-te la vita de vie, care este mica si slaba, dar al carei rod este sangele lui Hristos, care curge limpede si sfant in potirul cuminecaturii!