Manastirea Moldovita - descriere

[…] Ma opresc la Moldovita manastire, inaintea portii zidurilor de cetate, abia rupte de vreme in fata si avandu-si inca un turn de a mijoc, facut din nou pe vremea turnului de la Dragomirna, cu care samana bine in toata alcatuirea puternica si in podoabele – aici, fireste mult mai putine si sarace – de rozete si ciubuce de piatra; doua alte turnuri strajuiesc a colturi.

De departe, manastirea se vadea prin turnul suptiratec al bisericii sale si prin coperisurile negre indoite, prin sirurile de feresti ale cladirilor celor vechi, care sunt astazi locuinta unui paroh inchis in aceasta pustie desavarsita. Daca patrunzi in curte, mai vezi in dreapta o parte din casele domnesti, cu doua randuri: mai multe feresti incadrate bine, o usa frumos sapata s-au pastrat neatinse. Biserica se datoreste evlaviei lui Petru Rares. […]

Biserica insasi, naosul si altarul urmeaza, rotunzindu-se in trei abside, care sunt exagonale, pe din afara si impodobite de partea aceea cu ocnite si lungi nervure. Cadre de piatra incunjura toate usile, in arc sfarmat la cea dintai, iar la celelalte in unghiuri drepte.

Lumina vine pe cate doua feresti gotice si doua altele mai mici, patrate, de fiecare latura, afara de ferestruia altarului. Contraforturi sprijina paretii. Un singur turnulet, ca acela al Voronetului, se ridica deasupra boltirii naosului.

Dar minunea e si aici ca la Voronet si, in parte, la Humor, zugraveala, despre care se spune anume ca a fost facuta in anul 1536, cu un an inainte ca ctitorul sa-si piarda domnia. Ea samana asa de bine cu aceea de la celelalte doua biserici pomenite, incat trebuie sa se creada ca a fost facuta de aceiasi mesteri in tustrele lacasurile. Pastrarea e desavarsita, si luptele pentru cucerirea Tarigradului, atacat de ieniceri calari si de spahii cu cealmale, par zugravite ieri. A suferit numai paretele pe care de obicei il bate ploaia si acele locuri unde si-au zgariat numele atatia drumeti cari, neputand lua o amintire frumoasa, s-au simtit datori sa lase una urata. […]

Intre ctitorii, zugraviti pe peretele din dreapta ai naosului, se vede Rares, cu coroana inalta, impletita, in haine lungi si largi de brocard, cu florile de aur tesute pe galben. Doamna lui, Elena, Sarboaica, fata de Despot, poarta, cu aceleasi vesminte scumpe, coroana grea de aur, cu cincisprezece ramuri, impodobita cu pietre scumpe si margaritare ca si marginile aurite ale rochiei. Gatul e prins intr-un guler rosu, colturat, si un lung val cade pe amandoua laturile trupului. Copiii se vad amandoi, in varsta de vreo zece ani: Ilie si Stefan. Asemanarea intre aceste chipuri domnesti si cele de la Umor arata ca Domnii nu se zugraveau cu o fata oarecare, ci ca mesterul cauta sa prinda insusirile deosebite ale chipului lor. Elena are, aici, fata lungareata, dar plina, si ochii mari, cu coada prelungita.

Daca nici aici nu sunt odoare, multe din podoabele vremii vechi s-au pastrat, si ele sunt intocmai ca acelea de la Voronet. Deasupra usilor se vad inca grinzile originale, sapate si acoperite cu aur. Stranile de tisa, tari si lucii, ca de un fildes galben, cu aceleasi sapaturi, facute de un calugar din veacul al XVI-lea, care si-a scris numele pe o foaie de pergament, lipita de lemn si, astazi, foarte stearsa. Scaunul vladicesc e lucrat, si aici, in roate si colturi, frumos colorate; de doua ori se vede si stema bourului, asa cum se facea pe vremea lui Petru Rares, cu intregul cotor al gatului.

Masutele in muchii, foarte dezgolite, insa, de stucul lor aurit, s-au pastrat, si aici, amandoua. Catapiteazma e, insa, mult mai noua si, deci, mai prejos decat acea de la Voronet; e din aceiasi vreme cu icoanele imparatesti, lucrate cu o ingrijire deosebita. In altar se mai tine un frumos pomelnic in triptic, facut pe la anul 1600 si impodobit cu stucaturi aurite.

Moldovita veche e ceva mai incolo, pe un tapsan de supt dealurile inalte, chiar deasupra apei Moldovitei, ce galgaie la vale – panza usoara, ce tremura. S-a pastrat mult din zidurile cu totul grosolane, facute dintr-o ingramadire de lespezi de toata marimea si culoarea, legate cu ciment slab. Iti dai seama ca era un pridvor cu ferestuici rotunde, cate doua de fiecare parte, un pronaos cu doua feresti mai mari si cu doua bolti de gropnita, apoi un naos, cu alte doua feresti, si altarul. Se mai vede ceva din temeliile unui turnulet. Icoana hramului, Buna-Vestire, se cunoaste bine, pe o usa, ca si cateva chipuri de sfinti.

Nicolae Iorga