Soarele si universul la Eminescu
Soarele este sursa vietii noastre, sursa vietii plantelor si animalelor, acum cand lumea e plina de mizerie si poluare. Cand inca nu e tarziu, trebuie sa ne amintim ca e nevoie sa luptam, sa ne straduim pentru a mentine planeta noastra curata.
Soarele ne da lumina, ne da viata, dar datorita miscarii prin poluarea stratului de ozon, radiatiile lui patrund in pamant.
Eminescu spunea: “Un soare de s-ar stinge-n cer/ S-aprinde iarasi soare.”
Dar daca soarele s-ar stinge, odata cu el ne-am stinge si noi ...
Ce-ar fi oare, ar fi ca la inceput, ai fi un haos genera, ar fi ceva dar totusi nu ar fi nimic. Ar fi „O sete care-l soarbe/ E un adanc asemenea/ Uitarii celei oarbe.”
Daca n-ar mai fi soare ar fi sfarsitul inceputului. „Toate ar fi un intuneric ca o mare fara raza” de atunci toate isi au inceput odata cu lumina soarelui: „lume, luna si stihii”. In poezia sa, Mihai Eminescu si-a dat seama de rolul soarelui in univers si a incercat sa contemple componenta universului cu imaginatia omului de geniu.
Mihai Eminescu credea intr-o forta atotputernica care a creat universul: „Dar deodat-un punct se misca ... cel intai si singur. Iata-l/ Cum din chaos face muma iara el devine Tatal.”
Universul la Eminescu este un univers al mortii si al vietii in care soaree este punctul de plecare si unde „unde e in toti, tot atfel precum una e in toate”. Acest univers metaforic numeste prin simplitatea lui care se rezuma la doua versuri care-l caracterizeaza: „Caci toti se nasc spre a muri/ Si mor spre a se naste”.
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi: