Posada - o victorie sau un hotar

Lupta tanarului stat roman dintre Dunare si Carpatii Meridionali pentru neatarnare fata de coroana ungara a fost extrem de grea si indelungata, incununata, in cele din urma, cu stralucita victorie a ostilor lui Basarab I la Posada. Cu atat mai grea a fost aceasta cu cat romanii se aflau acum intr-un profund proces de transformari interne si de afirmare politica individuala in contextul unor interese diverse manifestate de popoarele vecine.

Inca de la 1230, regele Andrei al II-lea intemeiase in partile de sud-vest ale Olteniei de astazi acea baza de aparare a granitei de sud a Ungariei care de-a lungul timpului va constitui si principalul reazam al acesteia in incercarea sa de a-si extinde stapanirea asupra restului teritoriilor romanesti de la sud de Carpati (este vorba de Banatul de Severin).

In 1247, prin cunoscuta diploma data de regele Bela al IV-lea (Diploma ioanitilor), aici vor fi adusi cavalerii ioaniti. Tot pe aici vor trece si ostile invadatoare ale lui Carol Robert de Anjou in 1330 in drumul lor spre cetatea lui Basarab I, domnul Tarii Romanesti. Pretentiile de suzeranitate ale Ungariei asupra teritoriilor romanesti din jurul acestei “marci militare” vor constitui izvorul multor conflicte, culminand cu cele din vremea lui Basarab.

In 1272, viteazul voievod roman Litovoi va refuza sa plateasca tribut regelui Ladislau al IV-lea si sa-i recunoasca acestuia suzeranitatea asupra teritoriilor din nord-vestul Olteniei. Conflictul izbucnit cativa ani mai tarziu se va incheia cu victoria regelui, viteazul voievod cazand pe campul de lupta, dar regele va fi nevoit sa recunoasca in schimbul suzeranitatii caracterul ereditar al institutiei voievodale in Tara Romaneasca, prin acceptarea lui Barbat, fratele lui Litovoi, ca urmas la conducerea romanilor. Mai mult chiar, incepand cu anul 1291 si pana in vremea lui Basarab I, coroana ungara va consimti, cu unele mici intreruperi, sa recunoasca voievozilor romani de la sud de Carpati si suzeranitatea asupra Banatului de Severin.

Intorsatura acestui conflict ia un caracter hotarator in anul 1310, odata cu venirea la tronul Tarii Romanesti a lui Basarab I. Chiar daca un document al lui Carol Robert din 26 iulie 1324 il numeste pe aceasta “voievodul nostru transalpin”, acelasi document consemneaza si faptul ca acum Basarb este stapanitorul efectiv si al Banatului de Severin. Cativa ani mai tarziu, pe masura ce isi consolideaza propria-i coroana in Ungaria, cautand sa raspunda pretentiilor expansioniste ale marii nobilimi ungare si clerului catolic, Carol Robert incepe sa urzeasca ample planuri de cucerire a Tarii Romanesti a lui Basarab. Ocupat cu treburile interne ale tarii sale, in vara si la inceputul toamnei anului 1330 voievodul roman intreprinde, asa cum mentioneaza mai ales documentele cancelariei ungare, inclusiv cronica oficiala a curtii, nenumarate actiuni pentru pace. Mai mult, izvoarele amintesc si de faptul ca, chiar dupa ce Carol Robert ocupa Banatul Severinului, in septembrie, voievodul Basarab trimite regelui o solie cu o generoasa oferta de pace, intre altele, cu impresionantul dar de 7.000 de marci de argint, ceea ce inseamna aproape 1.147 kg de argint. Numai ca, asa cum descrie si ilustreaza “Cronica pictata de la Viena” (Chronicon Pictum Vindebonense), regele ungar refuza pacea si se indreapta cu armata spre resedinta lui Basarab, “castro Argis”, pe care insa nu va reusi sa o cucereasca.

Evenimentele se desfasoara la sfarsitul lunii octombrie si la inceputul lui noiembrie. Esuarea incercarii de a-l prinde pe “nesupusul” si “necredinciosul” de Basarab, vremea tot mai rea care surprinsese stralucitarea si impresionanta armata regala, cu numerosii ei nobili in armuri, il determina pe Carol de Anjou sa faca cale intoarsa. Amintita cronica povesteste ca regele voia sa se indrepte spre Ungaria pe calea cea mai sigura, acesta fiind in mod hotarat aceea pe unde venise, si nu prin trecatorile muntilor, total necunoscute ostilor regelui. Nu banuia, desigur, ce surpriza ii pregatise Basarab mai jos de munti, pe undeva prin zona deluroasa a Argesului, amenajand pe valea raului amintit un adevarat defileu de metereze strajuite de romani, Basarab I a asteptat la aceasta Posada pe Carol Robert, intr-un loc obligatoriu de trecere, asa cum este el descris si ilustrat in “Cronica pictata”. Trei zile a tinut lupta, din 9 pana in 12 noiembrie 1330, in care oastea ungara a fost supusa unui dezastru sistematic. Regele insusi abia scapa din aceasta inclestare, reusind, in cele din urma, sa fuga deghizat in straiele unui taran de-al locului. Nu se stie ce cale a urmat pentru a ajunge la Buda.

Astfel se pune capat unei lupta de circa un secol, in urma careia Tara Romaneasca avea sa-si dobandeasca deplina neatarnare pe teritoriul sau, de la Carpati si pana la “marea cea mare”.