Univers de copil

Povestea ciocarliei

Demult, tare demult, era odata un imparat si o imparateasa. Ei se bucurau de toate bunatatile de pe lume, numai copii nu aveau.

Si le era tare rea inima, ca poate sa fie omul cat de bogat, daca n-are cine-i mosteni numele, degeaba mai traieste pe lume, ca averile-s trecatoare, dar numele cel bun ramane. A incercat ea imparateasa, fel si chip sa faca copii, dar nici c-a putut face.
Intr-o zi au facut imparatul si imparateasa un praznic mare sa aiba pe ceea lume, ca daca n-ai copii, sezi cu tarana in gura si nu-ti da nimenea de pomana macar o lingura de apa. Le petrecerea ceea s-a strans lume de pe lume si au venit multime de femei cu copii mici in brate. Si toate se bucurau si se uitau cu drag la ingerasii lor, numai imparateasa statea de-o parte si ofta, ca ea nu stia dragostea de mama si bucuria casei celui care are copii la masa. Si a intrebat si ea pe toata lumea, ce sa faca, sa aiba si ea copii, ca-i arde inima, ca nu-i si ea mama ...
Si a trantit imparatul o cumatrie de s-a bucurat imparatia.

Si nu le era acum casa pustie si tacuta, ci numai veselie si voie buna, de socoteai dumneata ca-i rai in casa ceea, nu alta!
Si crestea copila vazand cu ochii! Cat cresc de-ale noastre intr-un an, ea crestea intr-o zi. Si era asa de mandra si frumoasa, de si Soarele statea si se uita la ea, ca vedeti, cat umblase el prin lume, asa minune nu mai vazuse. Da si fetei ii era drag Sfantul Soare, ca oricat statea pe-afara numai la el se uita. Si azi asa, maine asa, numai ce s-a indragostit copila de Soare. Si cum a crescut fata mare, numai ce-i trasneste intr-o zi in cap, ca altul mai drag decat Soarele nu-i pe lume si ea a Soarelui vrea sa fie si ca vrea sa plece la el acasa.
Iaca ce pozna-i trecu fetei prin cap, de le venea parintilor sa innebuneasca si sa apuce campii. S-au cercat ei, imparateasa si imparatul, sa-i scoata nebuneala din cap, da’ unde a fost chip? A inceput fata a se usca de pe picioare, de socoteai ca se prapadeste. Numai intr-un plans o ducea si numai intr-un vaicarit si ziua si noaptea. Si vazand inima de parinti ca li se prapadeste odorul, o invoi sa porneasca la casa Soarelui.
S-a mers fata, s-a mers drum lung, prin paduri, prin codri, peste vai, prin munti si peste munti si a ajuns la o apa mare. Din apa a iesit o fata frumoasa care s-a indragit de ea. Fata ceea i-a facut un pod mare peste acea apa si a trecut dincolo. Si iar a mers fata cale lunga si pe un camp a dat peste o baba, care pastea niste gaste. Baba intreaba unde se duce si ea ii spune gandul. Babei, fiindu-i mila de frumusetea ei care se irosea pe drumuri, a fermecat-o si a suit-o in inaltul cerului, si, cat ai coace un ou, a ajuns inaintea curtilor Sfantului Soare.
Mama Sfantului Soare a iesit inaintea fetei, manioasa, si a intrebat-o, ce cauta.
- Caut pe dragul meu, pe Sfantul Soare, ca de multa vreme de dorul si dragul lui am pornit de acasa si multumesc ca l-am gasit.
Mama Sfantului Soare s-a suparat si mai tare pe ea si a blestemat-o inainte de a o vedea feciorul ei, sa se prefaca intr-o pasarica. Si fata se prefacu in ciocarlie si de atunci tot incearca ea sa ajunga la soare, ca sa-l gaseasca, si nu mai ajunge la el.
Asa a ramas de atunci. Cand ciocarlia pleaca de jos spre soare, ii tare vesela, dar cand o ajunge blestemul mamei soarelui, porneste suparata pe pamant si, tacuta, se ascunde in niste tufe.