Psihologia copilului si afectivitatea la cea mai frageda varsta

Omul poate privi in el insusi si in afara lui: constiinta de sine si constiinta de altul, de altii, de toti (colectiv, societate), de univers chiar. Autorii sunt de pareri opuse. Unii considera ca predomina viata interioara sau launtrica, altii ca dominanta in om este orientarea spre exterior. Un raspuns transant la intrebarea “Cine are dreptate?” nu ar fi cel mai apropiat de adevar. Mai bine, pentru a incepe elucidarea problemei atat de importante a vietii launtrice sau interioritatii, sa facem apel la deosebit de insemnata “Psihologie a copilului”. O facem pentru a informa pe gravide si pe viitoarele mame – si nu numai – despre o problematica a psihologiei mamei si copilului asupra careia se insista prea putin.

Este indeobste cunoscut ca in primele ore si chiar zile care urmeaza dupa nastere, copilul mai ales doarme. Nici macar nu suge, cu toate ca deja este un sugar. Se poate afirma ca in aceasta perioada, are ceea ce poate fi desemnat cu termenul de “constiinta difuza”, sau mai corect “constienta difuza”, deci ceea ce il caracterizeaza mai ales sunt somnul si nemiscarea. Evident, se si misca – iar aceasta inca din perioada intrauterina – ceea ce nu inseamna ca sugarul, chiar din aceasta perioada timpurie, nu “traieste launtric”. El simte, e drept, la inceput difuz. Incepe sa aiva senzatii, de exemplu de durere, de satisfactie – suptul, s.a.m.d., reactie de plans sau de liniste si foarte curand surasul ce probeaza aceste afirmatii.

Se poate astfel trage o prima concluzie, si anume ca, mai mult sau mai putin “bogata viata interioara” este prezenta in germene, chiar din primele zile de viata. Psihologii s-au ocupat mai putin de aceste aspecte ale “embriologiei afectivitatii” copilului, in atentia lor fiind, in mod dominant, problema dezvoltarii inteligentei lui care, de buna seama, e si ea cel putin tot atat de importanta. Dar, ceea se doreste acum este sa se repuna in drepturile ei (domeniul) “simtirea” si sensibilitatea copilului. Si aceasta, asa cum am s-a aratat, incepe cu senzatia. Ceea ce apare curios, senzatia e definita in tratatele si dictionarele de specialitate ca semnal, stimul, proces, nesubliniindu-se ca, in fapt, este vorba de o “”traire interioara” primara, pe care si animalele o au.

Termenul de “traire interioara” sau subiectiva e folosit abia la definirea afectelor, emotiilor, sentimentelor. Ori, in situatia copilului, la varsta la care nu a aparut inca limbajul vorbit, ni se pare deosebit de important a ne apleca cu multa atentie si intelegere la ce simte el interior, launtric, si inca nu poate exprima decat prin mimica, reactie de plans, miscare.

Ne intereseaza mai putin disputa psihologilor care, unii afirma ca surasul, de exemplu, este la sugar, urmarea unor trairi afective fata de cei apropiati sau a unei simple satisfactii fiziologice, cum afirma altii. Important este pe de o parte, cum am aratat, sa intelegem ceea ce simte copilul, iar de pe alta parte, pe langa ingijirea lui cotidiana, sa-l educam permanent, prin priria noastra afectivitate, atentie, si prin cuvinte adresate lui chiar daca inca nu le intelege. Receptivitatea deosebita a copilului e prezenta, de fapt, din perioada embrionara. Aminteam mai inainte de motricitatea intrauterina. Se vorbeste de o reflexologie embrionara (Miukowski) si chiar de ceea ce se numeste perceptie a cauzalitatii. Aceasta va fi mai usor de inteles daca subliniem insemnatatea deosebita a influentei starii psihice – si fizice evident – a gravidei asupra dezvoltarii optime a fatului. Reiese de aici cat de importanta este asigurarea de catre cei din jur a unui mediu ambiant corespunzator gravidei.

Influentarea si comunicarea afectiva este prezenta pentru tot ce este viu. Sunt cunoscute deja experientele de influentare asupra dezvoltarii plantelor prin acest mod. Ei bine, atunci asupra viitorului copil aceasta e o datorie pentru noi toti. Iar cand este vorba de senzatie si de educatie sensitiva e necesar a incepe de la cea mai frageda varsta. In primul rand culorile placute si sedatice, linistitoare. De asemenea, cu sunete placute, chiar muzica si nu cu zgomote. Trebuie ajuns la o adevarata educatie estetica, cat mai devreme posibil si care va insoti astfel dezvoltarea inteligentei, prin metode corespunzatoare. Alternarea aceasta va produce un echilibru psiho-intelectula absolut necesar. Incoronarea vietii afective o constituie, insa, sentimentul iubirii.

Iubirea este definita ca sentiment fundamental, traire launtrica de cea mai mare forta, caracterizat prin daruire, abnegatie, sacrificiu. Si, care, asa cum sublinia si Marx, este un criteriu valoric special si unic in felul sau al gradului de umanizare a comportamentului natural al omului. Iubirea de tara, compasiunea fata de cel cazut, lovit sau bolnav sunt elocvente. Cel mai profund si autentic sentiment al iubirii este iubirea parentala: cea a parintilor fata de copii, dar si invers. In casa, insa, acest sentiment atat de specific uman trebuie cultivat, iubirea parintilor fiind floarea cea mai pretioasa dintre toate florile.