Univers de copil

Jucaria sau bucuria de-a manui lumea a copilului mic

Progresele care se resimt in posibilitatile de a cuceri spatii vizuale, tactile si actionale mai vaste produc o intensificare si o forma mai neta a starilor afective. Faptul ca-si poate tine capul drept pentru intervale mai lungi, ii permite copilului mic largirea zonei de contact cu realitatea. Pe masura ce obiectele (floare, oglinda, imagine etc.) intra in focarul sau vizual, incepe sa se declanseze impulsul curiozitatii. Curiozitatea are drept mobil dorinta – deci o stare afectiva – de a stabili un contact cu ceva cunoscut sau necunoscut.

Impulsul curiozitatii are in componenta sa motivationala, in intimitatea sa, o traire afectiva incipienta, care – dupa contactul cu obiectul – produce o satisfactie, o bucurie, marcam cu aceasta ocazie, unul dintre momentele de o imensa importanta pentru dezvoltarea nevoii de cunoastere.

Contactul cu obiectele – in special cu jucariile adoptate, in sensul ca pot fi usor prinde se catre copil si ca in timpul manipularii scot sunete – nu mai este pasiv. Copilul poate prinde obiectul – dupa cum se stie, relatia tactila dezvolta stare de placere – i-l poate “scurta”, il poate manipula. Acest gen produce o mare satisfactie de tipul bucuriei, indeplinirii unei actiuni. Daca obiectul “reactioneaza”, descoperirea acestui fapt produce – datorita comunicarii care se stabileste intre actiunea copilului si raspunsul jucariei – o mare bucurie. Copilul are tendinta sa scuture cat mai puternic jucaria intr-o stare accentuata de emotie, care, uneori, este insotita de vocalizari.

De asemenea, apare tendinta de a duce obiectele la gura. Exista in literatura freuidiana anumite explicatii, la care nu vom face apel. Intrebarea simpla “De ce duce copilul la gura obiectele?” are un raspuns extrem de simplu. Vorbim despre partea corpului care este cea mai utila – gura – si deci cea mai frecventata sa descopere prima si are marele atu ca ea este sediul unor permanente satisfactii. Cautarea unei stari emotionale pozitive faca ca sa se stabileasca un raport direct intre obiecte si gura. Tehnica de dirijare a acestor actiuni nu este de impiedicare a executarii acesteia, ci de comutare, oferirea unor jucarii sunatoare, pe care le poate usor manui copilul sau a unor jucarii suspendate, in face pe acesta sa-si obtina satisfactiile cautate prin manipularea obiectelor, care constituie in fond debutul jocului.

Mai apoi, relatia afectiva copil-parinte devine foarte manifesta. Simpla prezenta a parintelui produce o reactie intensa de inviorare a copilului care se manifesta prin mimica, gestica si miscarile corpului. De asemenea, nevoia de stabilire a unui contact direct cu parintii. Este vorba de un anumit grad de adezivitate afectiva, de atasament.

In replica se dezvolta intens si semnificatia acestui atasament, anume starea de securitate afectiva. Prezenta parintelui inseamna starea de bine. Deci, de cate ori exista o agresiune, un pericol, copilul simte nevoia sistemului de aparare, care este constituit de prezenta si afectiunea parintilor.

Se poate, pe baza intensificarii reactiei emotionale, sa se stabileasca un adevarat dialog intre parinte si copil, care rapsunde solicitarilor afective prin repetarea melodioasa a unor silabe si mai ales prin zambet.

Este un moment suprasaturat de bucurie, cand bucuria copilului este plina de lumina si puritate.

Se remarca, in aceasta perioada, o stare afectiva emotionala rezultata din capacitatea de anticiaptie a copilului: nerabdarea. In timpul preparativelor de hranire devine nerabdator si isi manifesta intens aceasta nerabdare.