Animalele ciudate ale Australiei

Australia, despartita pana in urma cu cateva secole de restul lumii, a pastrat fauna unor epoci indepartate. Familia marsupialelor, din care face parte, de exemplu, cangurul, era foarte raspandita pe pamant pe vremea dinozaurilor. Urmasii ei s-au mentinut in Australia, alaturi de alte animale stravechi, precum ornitorincul, pasarea emu, cainele dingo, ursuletul koala sau ciudatele vietati echidna si opossum. Continentul este astazi un vast parc zoologic. El numara peste 712 specii de pasari si 2000 specii de pesti.

Am amintit de pasarea emu (care apare in stema australiana, alaturi de cangur). Este o pasare-strut, cea mai primitiva din lume. Dar nu mai putin interesante sun pasarile ibis, cocorii, berzele si lebedele australiene, mai ales faimoasa lebada neagra, caracteristica acestui continent, ca si pasarea-lira sau cea denumita kookaburra.

Pasarea-lira e vestita atat prin penajul sau cat si prin cantecul ei neobisnuit, in jurul caruia s-au nascut legende. Astfel se spune ca ea ar scoate sunete minunate prin miscarea penelor cozii. De altfel e o artista multilateral. Stie sa imite cantecul cantecul tuturor celorlalte pasari (de exemplu, vocea papagalilor, dar si latratul cainelui, ba chiar si zbarnaitul avionului). Kookaburra este o alta pasare curioasa a padurilor australiene. Specialitatea ei e rasul. Hohotele sale de ras, mai ale fiindca au ecouri de naivitate copilareasca, inveselesc tufisurile. Pe drept cuvant au poreclit-o bastinasii “magarul care rade”.

Cred ca ar mai fi interesant insa sa ne oprim putin asupra cangurului si a vietii sale. Se intalnesc in Australia peste 50 de tipuri de canguri. Cel mai raspandit ste insa cangurul cenusiu, de statura mijlocie, originar din padurile regiunilor orientale sau sud-orientale. Este un animal plin de gratie, timid si aproape fara voce. Scoate doar niste sunete ragusite, asemanatoare cu tusea omului. Traieste de obicei in grup, ii plac joaca, tranta, dar mai ales “boxul”, asa ca deseori australienii organizeaza intalniri “pugilistice” intre canguri sau chiar intre oameni si canguri. Mai ales cangurilor tineri, le place grozav boxul asi se pricep sa “se puna in garda” cu indemanare sis a dezlantuie lovituri repezi. Una dintre loviturile “de efect” este cea lansata catre capul adversarului, in vreme ce “combatantul” se sprijina pe coada sa solida. Desi “mainile” cangurului sunt putin dezvoltate (in comparative cu corpul si, mai ales, cu “picioarele”), desi ele nu par deloc potrivite pentru boxat, puterea pumnului de cangur e teribila.

Cand se naste, puiul de cangur e orb, fara pic de par si numai cat un deget. El cauta de indata adapost in punga mamei. Dar dupa trei luni e déjà atat de marisor ca poate iesi din punga sa zburde, cu salturile sale elegante, modul obisnuit de “a merge” a cangurilor.

Am mai pomenit si despre opossum. Este un animal care poate sa “apuce” nu numai cu labele, ci si cu coada, are blana bogata si e intalnit numai pe continental Australiei.

Koala e un ursulet mic si gratios caruia ii place cataratul in arbori. Are blana cenusie, aproape alba, sau batand uneori in negru ori cafeniu. De obicei, Koala nu e mai inalt de 50 cm. coada sa scurta, batatorita, este mai mult un ax de sustinere, care-l ajuta sa urce pe ramurile eucaliptilor, ale caror Frunze sunt hrana sa preferata. Urechile mari, botul comic si intelligent fac din koala unul dintre animalele cele mai rasfatate ale gradinilor zoologice australiene, ca de exemplu, “Koala Park” din Sidney, in care acesti ursuleti traiesc in libertate, spre bucuria micilor vizitatori. Koala se dezvolta si el in punga mamei. Dar, odata iesit, nu se mai intorce acolo – cum face cangurul -, continuand doar, o vreme, sa mai suga lapte matern in pozitii dintre cele mai caraghioase, adesea in timp ce mama se catara pe ramurile copacilor. Cand micul koala se odihneste intr-un copac, adunat ghem in blana lui cenusie, cu botisorul negru si neted ca de guma, privind in jur cu ochii sai jucausi, toata lumea e de accord in a-I denumi “cel mai simpatic animal al Australiei”.