Univers de copil

Unirea Munteniei cu Moldova si Ioan Cuza Domnul ales la 24 ianuarie 1859

In acest articol incercam sa deslusim modul cum s-a facut unirea Munteniei cu Moldova si cum a fost ales Alexandru Ion Cuza domn peste cele doua tari la 24 ianuarie 1859.

Unele din puterile mari, cum era Austria, Rusia si Turcia de atunci, nu au ingaduit nici in ruptul capului ca Muntenia sa se uneasca cu Moldova intr-o singura tara. Intarirea romanilor le-ar fi taiat pofta de a-si mai intinde ghearele lacome sa ne cotropeasca. Dar a dat Dumnezeu si am fost ajutat de Franta, Italia si Anglia ca sa ne izbavim visul.

La inceput s-a ingaduit o unire pe jumatate, adica tarile surori sa aiba aceleasi legi, dar sa ramana doua capitale, la Bucuresti si la Iasi si tarile sa poarte numele de Principatele Unite.

Ai nostri au gasit siretlicul: intelegerea avuta cu puterile cele mari nu spuneau ca romanii n-au voie sa-si aleaga unul si acelasi domn in amandoua tarile. S-au sfatuit moldovenii si muntenii intre ei, san u faca alegerea in aceeasi zi si aleaga un acelasi domn.

La 5 ianaurie 1859, moldovenii au ales pe colonelul Alexandru Ioan Cuza de la Galati, boier de bun neam, din partile Falciului. Daca au vazut muntenii cine a fost alesul Moldovei, l-au ales si ei tot pe Cuza, in ziua de 24 ianuarie.

Multime de oameni asteptau inaintea palatului vestea alegerii domnitorului. Un porumbel alb a zburat pe deasupra lumii adunate si s-a asezat deasupra usii, la intrarea in palat: venise parka porumbelul sa aduca vestea ca romanii s-au apropiat de limanul mantuirii, intocmai cum porumbelul din corabia lui Noe a vestit, cu ramura verde in cioc, apropierea uscatului.

Multi plangeau de bucurie, pentru infaptuirea acestei dorinte de demult, chiar si Mitroplitul plangea. Lumea adunata la Iasi si la Bucuresti striga “Traiasca Cuza, Domnul romanilor!”. Si s-a incins “Hora Unirii” in pietele oraseor, la Focsani, pe podul de la Milcov, care a fost hotar pana tunci. Si jucau muntenii si moldovenii dupa cantecul lui Vasile Alecsandri:

“Hai sa dam mana cu mama

Cei cu inima romana,

Sa-nvartim hora fratiei

Pe pamantul Romaniei …”

Primirea lui Voda-Cuza la Bucuresti a fost o sarbatoare nemaipomenita. Poste intregi, inainte de barierele Bucurestilor, asteptau o lume nesfarsita. S-a suit lumea pe case. Trasura lui Cuza era dusa de oameni in urari si strigate. Clopotele bisericilor si muzicile faceau sa clocoteasca vazduhul … Fiindca noi pe atunci eram birnici turcilor si trebuia ca Voda-Cuza sa fie intarit si de sultanul turcesc.

La 1860 a plecat Cuza la Constantinopol, sa stea de vorba cu sultanul. A fost primit acolo ca un imparat si a intrat pe poarta pe unde numai sultanul intra, fiind dus cu alaiul imparatesc in odaia sultanului. Sultanul statea in picioare in mijlocul odaii si a iesit intru intampnarea musafirului. Voda nu a sarutat mana si poala sultanului, dupa obiceiul slugarnicesc de pana atunci, ci a stat drept, intinzandu-i mana prieteneste. In asa mod a stiut Cuza sa vorbeasca sultanului, incat acesta a incuviintat unirea tarilor romanesti intr-una singura, carmuita de Alexandru Cuza. De acum si turcii si celelalte puteri au intarit pe Cuza ca Domn al Romaniei. Unirea era pe deplin pecetluita.