De ce-i place tigrului carnea de maimuta

In vremurile tare vechi, pe cand tigrii nu mancau carne, ci gaze, o mare seceta a bantuit pamantul. A ars iarba din padure, s-au vestejit copacii si au secat izvoarele.

Iar fiarele junglei au prins a muri. Cel mai tare suferea din pricina secetei bivolul. Era matahalos, puternic si obisnuit sa manance mult. Acu’ insa ratacea din zori si pan’ la asfintit in cautare de iarba verde si n-o gasea nicaieri.

Pe zi ce trecea, bivolul slabea mai rau, tot mai rau. Dar intr-un rand, cand, impleticindu-se de foame, a ajuns cu chiu cu vai pana la un rau necunoscut, a vazut acolo o poienita inverzita. In poiana pasteau niste cerbi. La inceput s-au cam speriat cerbii de bivolul cel urias, dar vazandu-l sleit de puteri, s-au napustit asupra-i si l-au alungat.

Atunci, adunandu-si puterile de pe urma, s-a tarat bietul bivol catre stapanul junglei, tigrul. Tigrul sta tolanit la umbra unor copaci si manca lacom o lacusta.

s-a oprit bivolul inaintea lui si i-a grait:

- O, frunte a junglei, scapa-ma de moartea prin foame! Poruncesti cerbilor sa ma lase si pe mine sa pasc pe pajistea de langa rau. Si-ti voi fi sluga de credinta si-ai sa poti dace cu viata mea ce vei pofti.

I s-a facut tigrului mila de bivol si i-a raspuns astfel:

- Hai cu mine! Daca oi fi eu de fata, nu va indrazni nimeni sa se napusteasca asupra-ti.

Si amandoi s-au indreptat spre rau. Pasnicii cerbi s-au raspandit care incotro la ivirea puternicului stapan si bivolul a luat atunci in stapanire poiana.

Din ziua aceea tigrul si bivolul se imprietenira la toarta. Cand tigrul era langa el, bivolul nu se mai temea de nimeni. Tigrul, pe de alta parte, era multumit pentru ca, umbland prin iarba, bivolul ii aduna o multime de lacuste si de alte gaze.

n-au trecut multe zile si bivolul s-a ingrasat din nou, prinzand puteri.

Dar, iaca, s-a intamplat ca, in drum spre adapatoare, tigrul sa intalneasca o maimuta neastamparata. Maimuta i-a spus:

- O, stapane, oare nu ti-e sila sa te hranesti tot cu lacuste si fel de fel de gaze? Se spune ca noaptea nu te dai in laturi si-ti mananci pana si purecii din blana! Se vede treaba ca habar n-ai cat de gustoasa, de o mie de ori mai gustoasa decat carnea gazelor e carnea de fiara. Si pot sa-ti spun in taina ca cea mai gustoasa carne din lume e carnea de bivol. Gusta, si te vei incredinta ca ti-am spus adevarul.

A ascultat-o tigrul pe maimuta, s-a gandit ce s-a gandit, apoi si-a zis: “In vremea secetei, bivolul mi-a spus ca pot face ce vreau cu viata lui. Ei bine, azi am sa-l mananc!”

Si tigrul a pornit grabit catre poiana pe care pastea prietenul lui. Acolo s-a dus la bivol si i-a zis:

- M-ai incredintat ca pot face cu viata ta ce vreau, daca te scap de moartea prin foame. A sosit vremea sa te tii de cuvant. Vreau sa te mananc azi la pranz!

Auzindu-i vorbele, i-a sarit bivolului tandara. Ochii i s-au inrosit, muschii i s-au incordat. Si, zvarlindu-se cu strasnicele lui coarne asupra tigrului, a prins a se lupta.

A sarit tigrul in laturi, maraind cu rautate.

Bivolul insa i-a spus:

- Chiar cand eram gata sa mor de foame nu mi-as fi dat viata fara lupta. Dar acu’, fiind puternic ca mai inainte, nu ma mai tem de nimeni. Priveste care mi-i puterea!

Si, dintr-un salt, si-a infipt grozavele-i coarne in trunchiul unui palmier batran, pe care l-a strapuns dintr-o parte intr-alta. S-a urcat apoi pe un deal, a izbit cu copita si dealul s-a prabusit in milioane de milioane de firisoare de tarana.

- Necinstitule! i-a raspuns cu manie tigrul. Oare nu mi-ai fagaduit viata ta? Oare nu te-am scapat de moartea prin foame?

Bivolul i-a intors vorba:

- Ce-am spus inseamna ca-ti voi fi mereu credincios si ca mereu te voi apara de dusmani, fara a ma teme de moarte!

- N-am nevoie de apararea ta, nerecunoscatorule! a marait tigrul. Si sa stii ca din clipa asta carnea, si nu nenorocitele gaze, imi vor fi hrana! Si ca voi incerca neaparat si gustul carnii tale!

Si, dand cu coada de pamant in dusmanie, tigrul s-a ascuns in hatis. Ramanand singur, bivolului a inceput a-i fi urat. Pai cum! Tigrul, cel mai bun prieten, sa-i fie dusman de moarte …

Dar tigrul era tot atat de trist. Ii parea rau si lui dupa prietenia pierduta. Numai ca, mincinoasa de maimuta izbutise sa si povesteasca tuturor celor din jungla ca tigrul a jurat sa-l manace pe bivol. Iar, pentru a nu-si pierde increderea in el insusi, a inceput tigrul sa-l vaneze pe bivol.

Doar ca nu prea era usor lucru sa-l prinzi pe bivol in tufisuri. De trei ori s-a repezit tigrul asupra lui si de trei ori l-a primit bivolul in coarne. Blana tigrului se facuse numai gauri.

Atunci si-a pus in minte sa se napusteasca pe la spate asupra dusmanului. Dar bivolul era plin de luare-aminte si izbutea sa-si intoarca de fiece fata strasnicele coarne impotriva tigrului.

Pierzand deci nadejdea de a gusta din carnea de bivol, s-a dus tigrul la maimuta.

Vazandu-l pe tigru, maimuta a grait:

- Asa-i ca ai venit sa-mi multumesti pentru sfatul cel bun? Ei, cum ti-a placut carnea de bivol?

- Nu-i atat de prost bivolul, ca sa se lase mancat! a marait tigrul. Dar am sa aflu totusi gustul carnii.

Si, graind asa, a ucis maimuta si-a mancat-o.

Si i-a placut carnea de maimuta. De atunci tigrul nu se mai hraneste cu lacuste si fel de fel de gaze, ci a prins a vana salbaticiunile. Cel mai tare-i place carnea de maimuta.

Dar, tot de atunci, bivolul se fereste sa-l intalneasca si in padure se tot uita cu bagare de seama daca stapanul junglei nu i se furizeaza pe la spate.