De ce inteapa urzica sau ... cine a inventat seringa?

Cand era copil si ca orice copil – curios, botanistul american David Fairchild isi asalta parintii cu intrebari. Privind cum zboara pasarile, el intreba de ce oamenii nu pot zbura. Vazand altadata un pin inalt, a intrebat daca va creste si el la fel in cazul cand va manca bine.

Urzicandu-se intr-o zi, isi intreba tatal:

- De ce ustura planta asta?

- Urzica e artagoasa, nu-i place sa fie atinsa, i-a raspuns tatal sau.

Cu timpul copilul a prins interes pentru lumea plantelor si a devenit botanist. Oricum Fairchild putea raspunde acum detaliat la vechea sa intrebare despre urzica. Si raspunsul sau ar fi urmatorul: planta aceasta inteapa fiindca poseda perisori urzicatori care au forma unor sticlute minuscule. Peretii perisorilor sunt foarte fragili. Abia atinsi, varful perisorilor se rupe si marginile ascutite ale peretilor patrund in piele asemenea unor seringi. Iar „seringile” contin o substanta urzicatoare. Aceste intepaturi produc o usturime persistenta a pielii astfel ca nimanui nu-i prea da inima ghes sa aiba de-a face cu o planta atat de ,,artagoasa”.

Cine stie sa se apere bine are putini dusmani. Practic, urzica are numai doi: omizile fluturelui de urzica si cele de ochiul paunului. Doar doi dusmani intre multele mii de specii de fiinte vii! Si nici macar acestia doi nu-i pricinuiesc cine stie ce neajunsuri.

Urzica se apara foarte bine. Atat de bine incat a gasit imitatori. Am intalnit poate, cu totii, ,,urzica moarta”. Frunzele ei seamana leit cu cele ale urzicii. Dar, la atingere, nu urzica, fiind lipsite de perisori urzicatori.

Urzica moarta e o planta ,,mincinoasa”: ea nu e nici urzica si nici macar o ruda a acesteia. Face parte din cu totul alta familie de plante. S-a adaptat parca special, travestindu-se ca vecina ei urzicatoare, doar-doar va fi confundata cu ea. Oamenii si animalele o iau de obicei drept urzica si o ocolesc.

Frunzele unor neamuri de sugel si clopotei se aseamana si ele cu frunzele urzicii. Si, imaginati-va, raman si ele nevatamate.

Devenind botanist, Fairchild era din ce in ce mai surprins de inventivitatea urzicii. Odata, vizitand insulele Filipine, botanistul a descoperit aici o urzica si mai uimitoare. Descoperise de fapt nu o planta ierboasa, ci un adevarat arbore-urzica Laporteea. Era un copac de toata frumusetea: pe fondul de un verde stralucitor al frunzisului se distingeau fructele de culoare albastra.

Cuprins de admiratie, Fairchild s-a apropiat de arbore.

- Feriti-va! il opri un insotitor filipinez. Nu cumva sa atingeti frunzele!

,,De ce atata precautie! s-a mirat Fairchild. Pesemne, filipinezul crede ca eu nu cunosc urzica. Ei, o sa ma usture o ora-doua, mare lucru!” Si a atins, fara frica, cu degetul aratator, o frunza.

In aceeasi clipa o durere atroce i-a cuprins mana. Fairchild abia se abtinu sa nu tipe. Filipinezul l-a indepartat in graba de periculosul arbore.

Durerea din deget n-a incetat timp de cateva zile. Apoi, incetul cu incetul, s-a potolit. Varful degetului i-a amortit insa si a ramas multa vreme asa.

De-atunci, cand se ivea prilejul sa intalneasca acest arbore, Fairchild il ocolea. Voind sa-l fotografieze, savarsi aceasta operatie cu atata precautie de parca ar fi avut in fata un sarpe cu clopotei.

Intorcandu-se din Filipine, Fairchild nu scapa nici un prilej ca sa afle date noi despre pomii urzicatori.

- In Australia, ii relata un botanist, am facut imprudenta sa ating cu degetul un pom urzicator. Durerea din deget a persistat multa vreme. Chiar dupa cateva luni mai simteam inca usturimea.

- In padurile Indoneziei, il informa un alt botanist, creste o urzica periculoasa. Arsura ei se aseamana cu muscatura de sarpe si provoaca convulsii, uneori chiar moartea. In cazurile cele mai fericite durerea produsa de perisorii urzicatori ramane toata viata, iar pe vreme umeda devine insuportabila.

Ascultand asemenea relatari, Fairchild si-a schimbat parerea despre Laporteea. Cand isi amintea de vizita sa in Filipine, spunea, de fiecare data, ca a avut noroc. Ar fi putut, intr-adevar, sa intalneasca o urzica mult mai periculoasa.

Poveste de Nikolai Osipov – vol. Din lumea vrajita a plantelor