Univers de copil

A+ R A-


Legenda rândunelei de George Coşbuc

 

Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streşini ciripind -
Era şi fată mare

Şi mândră de-a cătare

Şi-apoi, pe lângă toate,

Şi fată de-mpărat.

Uşor se duce nume
De-un lucru bun în lume,
Dar mai uşor de-un lucru
Frumos cu-adevărat.
Şi-n toată lumea vestea
I-a mers, cum merg de-acestea,
Când trec din gură-n gură
Grăbit din sat în sat.

Dă roate şoimu-n zbor

Şi ţipă rândunica

Şi n-află ajutor.
Cum vin în şir cocorii,
Venit-au peţitorii:
Ieşea din casă unul,
Iar celălalt intra.
Și ea şi-a plâns durerea:
- “O, dă-mă cui ţi-e vrerea,
Măicuţo, dar străină,
Departe nu mă da!”

Şi-n ciuda bietei fete,
Ea, vitrega, o dete
Străinilor de-acolo,
Veniţi de undeva.

Cad fulgi pe câmpul gol

Şi plânge-o rândunică
Pierdută dintr-un stol -
Pe-un larg adânc al mării
Spre-adâncul larg al zării.
Se duc corăbii multe
Cu fata de-mpărat.
De-amar ea nu mai poate:
Inelul scump şi-l scoate,
Din deget şi-l aruncă
În marea ce-o străbat.
- “Atunci, să ştii tu bine,
Voi mai vorbi cu tine,
Când mi-or găsi inelul.”
Iar mirele-a-ngheţat.

La cuib venind acum,
Sfărmat găsi ea cuibul
Iar puii morţi în drum -
Ea blândă se supune

Şi face tot cum spune
Bărbatul ei, şi-n toate
Nu-i dă nici un cuvânt
De plângere; nu-şi frânge
Nici mâinile, nu plânge,
Ci rabdă datul sorţii.
Dar, tare-n jurământ,
E mută a ei gură:
Nici dragoste, nici ură
N-arată, ci rămâne
De-a pururi un mormânt.

Prin pomi sunt laţuri mii.
Prin aer zboară şoimii,
La cuib pândesc copii -
Și iată! azi răsună
De multă voie bună
Palatul tot; cu vuiet
La rege robii vin.
Un peşte-au prins în mare

Şi-n el, în bună stare,
Inelul scump al doamnei.
I-l dau, de sânge plin!
Stăpânul îl priveşte
Și vesel se porneşte
La doamnă-sa să-i spuie,
Scăpat de-atâta chin.

Aripele i-au frânt,
Se zbate-acum de moarte
În ţărnă, pe pământ -
- “De-acum tu nu mai plânge!”
Și-n braţe el o strânge.
Cu mâna cea purtată
Prin sânge pe inel,
Bărbia el i-o prinde:
Dar breţele-şi întinde
Cu ţipet doamna-n aer,
Uitându-se la el.
Iar breţele-i deodată
În vânt încep să bată,
Mişcări părând de aripi
Cu umblet uşurel.

Şi s-a-nălţat în vânt
Deodată rândunica!
E negru-al ei vestmânt,
Că-n negru se purtase
De când se măritase!
De-atunci ea vesel zboară
Pe dealuri şi pe lunci

Şi-ntruna ciripeşte

Şi-ntruna povesteşte
Tot ce-a tăcut o viaţă
De jale şi de munci.
Și cum fu dezmierdată

De-o mână-nsângerată,
E gâtul rândunelei
Ca sângele de-atunci.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

De ce vedem altfel

De ce vedem altfel

De ce vedem altfel? Intr-adevar, de ce, daca vom inchide un ochi, iar cu celalalt vom privi drept inainte, indepartand treptat din campul vizual, de pilda, un deget, el va disparea...

De ce sare mingea

De ce sare mingea

De ce sare mingea De o mie de ori, de ce? De ce sare mingea? Iata o scurta povestire a Claudiei Voda care ne lamureste si ofera raspuns la...

Strungareata la copii

Strungareata la copii

Strungareata la copii Observam la unii oameni ca dintii din fata sunt spatiati, avand goluri intre ei, ca si cum ar fi implantati pe arcadele dentare la distanta unul...

Poezia Dorobantul de George Co…

Poezia Dorobantul de George Cosbuc

Poezia Dorobantul de George Cosbuc Va oferim spre lectura poezia „Dorobantul” scrisa de George Cosbuc. Strecurati prin plumbi si sabii, dorobantii drum deschid; Inimosi s-asvarl...

Anunturi imobiliare la un clic…

Anunturi imobiliare la un click distanta

Anunturi imobiliare la un click distanta In vremurile actuale cand preturile evolueaza semnificativ de la o perioada la alta, in cazul in care doriti sa achizitionati o casa, un apartament, un...