Univers de copil

A+ R A-


Paradisul pisicilor de Emile Zola

Paradisul pisicilor de Emile ZolaO mătuşă mi-a lăsat moştenire o pisică de Angora care se vede de departe a fi cel mai prost animal pe care l-am cunoscut vreodată. Iată ce mi-a povestit într-o seară de iarnă, stând în faţa tăciunilor aprinşi.

I

Aveam pe atunci doi ani. Și eram într-adevăr pisoiul cel mai gras şi cel mai prost din câţi se puteau vedea. La această vârstă fragedă, îmi arătam toată îngâmfarea unui animal ce dispreţuieşte fericirea căminului. Şi totuşi, câtă recunoştinţă datoram soartei pentru faptul că fusesem plasat la mătuşa ta!

Acea femeie cumsecade mă adora. În fundul unui dulap, aveam un adevărat dormitor, o perină de puf şi trei cuverturi. Mâncarea preţuia cât culcuşul; niciodată pâine, nici supă, doar carne, carne bună, crudă.

Ei bine! şi cu tot acest răsfăţ, nu aveam decât o dorinţă, un vis, să mă strecor prin fereastra întredeschisă şi să o şterg pe acoperiş. Mângâierile mi se păreau fără farmec, moliciunea patului meu îmi dădea ameţeli, eram gras şi-mi era scârbă de mine însumi. Şi mă plictiseam de atîta fericire toată ziua.

Trebuie sa spun că, întinzîndu-mi gâtul, am văzut pe fereastră acoperişul din faţă. Patru pisoi cu părul zbârlit, cu coada ridicată, se băteau ziua-n amiaza mare, rostogolindu-se pe ţiglele albastre, miorlăind de bucurie. Niciodată nu văzusem un asemenea spectacol extraordinar. Din acel moment mi s-a întărit credinţa că adevărata fericire era pe acoperiş, dincolo de această fereastră închisă cu atîta grijă. Îmi dădeam seama că este aşa, pentru că la fel erau închise uşile dulapurilor, înăuntrul cărora era ascunsă carnea.

Am hotărît să fug. În viaţă trebuie să mai existe şi altceva decât carnea crudă. În asta consta necunoscutul, idealul. Într-o zi, au uitat să închidă fereastra de la bucătărie. Am sărit pe un mic acoperiş ce se afla sub ea.

II 

Ce frumoase erau acoperişurile! Împrejmuite cu jgheaburi mari, răspândind mirosuri îmbietoare. Am mers cu voluptate de-a lungul acestor jgheaburi, în care labele mele se înfundau într-un noroi subţire, nespus de plăcut şi mătăsos. Mi se părea că merg pe catifea. Şi la soare era bine, cald, o căldură ce-mi topea grăsimea.

Nu vă pot ascunde că tremuram tot. Bucuria mea era amestecată cu un fel de spaimă. Îmi aduc aminte mai ales de o cumplită emoţie, ce era gata să mă facă să mă rostogolesc până pe caldarâm.

Trei pisoi ce se dădeau de-a dura de pe coama unei case au plonjat lângă mine, mieunînd îngrozitor. Şi cum era gata să leşin, m-au făcut de prost, spunându-mi că au miorlăit ca să se amuze. Am început şi eu să miaun împreună cu ei. Era minunat. Semenii nu erau aşa de graşi ca mine. Râdeau când alunecam ca un ghem pe plăcile de zinc, încins de soarele puternic. Un motan bătrân din bandă îmi acordă prietenia. Se oferi să-mi facă educaţia, lucru pe care l-am acceptat cu recunoştinţă.

Ah! ce departe era traiul blând, oferit de mătuşa ta! Am băut din jgheaburi, şi nici laptele îndulcit nu mi s-a părut atât de bun. Totul mi se arăta frumos şi plăcut. Trecu o pisică, o pisică splendidă, a cărei vedere m-a umplut de o emoţie necunoscută. Doar în visele mele mai văzusem până atunci asemenea fiinţe superbe, ale căror spinări aveau mlădieri încântătoare. Ne-am repezit în întâmpinarea noii venite, cei trei amici ai mei şi cu mine. Am ajuns înaintea celorlalţi şi eram gata să-i prezint complimentele mele încântătoarei pisici, când unul din prietenii mei m-a muşcat cu sălbăticie de gât. Am scos un ţipăt de durere.

III

După un ceas de plimbare mi s-a făcut o foame îngrozitoare.

- Ce se mănîncă pe acoperiş? întrebai pe prietenul meu, motanul.

- Ce se găseşte, îmi răspunse el înţelept.

Acest răspuns mă puse în încurcătură, căci căutam cu înfrigurare şi nu găseam nimic.

Am zărit, în sfârşit, într-o mansardă, o muncitoare tânără care-şi pregătea de mâncare. Pe masă, sub fereastră, era un cotlet frumos, de un roşu îmbietor.

„Iată ce căutam!” gândi eu cu naivitate.

Şi sar pe masă, de unde iau cotletul. Dar, zărindu-mă, muncitoarea îmi arse pe spinare o lovitură zdravănă cu coada măturii. Scap carnea şi fug, trăgînd o înjurătură cumplită.

- De unde vii, de la ţară? mă întrebă motanul. De carnea aflată pe mese nu te poţi apropia. Trebuie să cauţi în jgheaburi.

Nu am putut înţelege niciodată de ce carnea din bucătărie nu poate aparţine pisicilor. Burta mea începea să se supere rău. Motanul sfârşi prin a mă aduce la disperare, spunându-mi că trebuie să aşteptăm noaptea. Atunci vom coborî în stradă şi vom cotrobăi prin gunoaie.
Să aştept noaptea! Spunea asta liniştit, ca un filosof care trecuse prin multe. Eu simţeam că leşin, doar când mă gândeam la acest post prelungit.

IV 

Noaptea veni încet, o noapte cu ceaţă care mă îngheţă. Ploaia cădea repede, subţire, pătrunzătoare, biciuită de pale bruşte de vânt. Am coborât prin casa scării închisă cu geamuri. Ce urâtă mi se păru strada! Nu mai avea acea căldură minunată, acel soare puternic, acele acoperişuri albe de lumină unde te puteai lăfăi atât de plăcut. Labele mele alunecau pe caldarâmul noroios. Îmi aminti cu tristeţe de cele trei cuverturi şi de perna mea de puf.
Abia ajunserăm în stradă, că prietenul meu motanul începu să tremure. Se făcu mic, mic de tot şi se furişă cu şiretenie de-a lungul caselor, spunându-mi să-1 urmez cât mai repede. Îndată ce dădu de o poartă mare, se refugie în grabă, lăsând să-i scape un sunet ca acela când torci de mulţumire.

Când l-am întrebat de ce atâta goană, mi-a răspuns :

- Ai văzut pe omul acela cu coşul prins de spate cu baiere şi un cârlig?

- Da.

- Ei bine! dacă ne-ar fi zărit, ne-ar fi omorât şi ne-ar fi mâncat fripţi.

- Mâncat fript ! strigai eu. Dar strada nu este a noastră? Nici nu mănânci şi eşti mâncat!

V

Între timp, gunoaiele fuseseră golite în faţa porţilor. Cotrobăiam cu disperare prin grămezi. Găseam doar două sau trei oase slabe, amestecate cu cenuşă. Atunci abia am înţeles cât este de gustos bojocul proaspăt. Prietenul meu, motanul, cotrobăia prin gunoaie ca un artist. Mă făcu să alerg până dimineaţa, bătând toate drumurile, fără să se grăbească. Timp de aproape zece ore am umblat prin ploaie; dârdâiam din toate mădularele. Blestemată stradă, blestemată libertate, şi cât de mult îmi regretam închisoarea.

În zori, motanul, văzînd că mă clătinam, mă întrebă cu un aer ciudat :

- Te-ai săturat?

- Oh! da, am răspuns.

- Vrei să te întorci acasă?

- Desigur, dar cum să găsesc casa?

- Vino. Azi-dimineaţă, când te-am văzut ieşind, mi-am dat seama că un pisoi gras ca tine nu este făcut pentru bucuriile aspre ale libertăţii. Îţi cunosc casa, te conduc până la uşă.

O spunea atât de simplu acest motan demn! Când am ajuns, rosti fără să arate nici cea mai mică emoţie:

- Adio.

- Nu, strigai eu, nu o să ne despărţim aşa. Vino cu mine. Vom împărţi acelaşi pat şi aceeaşi carne. Stăpâna mea este o femeie bună... Dar nu mă lăsă să termin.

- Taci din gură, spuse el deodată, eşti un prost. Aş muri în culcuşul vostru cald şi moale. Viaţa voastră îmbelşugată este bună pentru pisicile corcite. Pisicile libere n-ar cumpăra niciodată, cu preţul unei închisori, bojocul şi perna ta de puf... Rămâi cu bine.

Şi urcă din nou pe acoperiş. I-am văzut silueta mare şi slabă fremătînd de bucurie la mîngîierea răsăritului de soare.

Când m-am întors acasă, mătuşa luă biciul şi-mi trase o bătaie pe care am primit-o cu o bucurie profundă. Gustam din plin voluptatea de a fi bătut. În timp ce mă bătea, mă gândeam cu plăcere la carnea pe care urma să mi-o dea.

VI

Vedeţi - încheie pisoiul meu, întinzându-se în faţa focului - adevărata fericire, paradisul, dragul meu stăpân, este de a fi închis şi bătut într-o cameră unde există carne.

Vorbesc pentru pisici.


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Mesaje de Dragobete

Mesaje de Dragobete

Mesaje de Dragobete   Pe 24 februarie iubim romaneste. Dragobetele saruta fetele! Iubirea pluteste in aer! Nu uita sa fii alaturi de persoana iubita. Arata-i cat de mult inseamna pentru tine si...

Corbul si puii lui

Corbul si puii lui

Corbul si puii lui Va oferim spre lectura povestirea “Corbul si puii sai”.

Crizanteme din seminte de dovl…

Crizanteme din seminte de dovleac

Crizanteme din seminte de dovleac   Din semintele de dovleac (semintele de bostan) putem realiza si crizanteme, frumoasele flori de toamna, cunoscute si sub denumirea de tufanele, dumitrite, margarete de toamna.

Universul copiilor prin ochii …

Universul copiilor prin ochii pictorului Donald Zolan

Universul copiilor prin ochii pictorului Donald Zolan   Pictorul american Donald Zolan ne este cunoscut mai ales sub denumirea de “pictorul copiilor”. Donald Zolan a surprins si a redat, in picturile sale,...

O gradina botanica intr-un gla…

O gradina botanica intr-un glasor pentru filateristi

O gradina botanica intr-un glasor pentru filateristi Florile, gingasul simbol al prieteniei, ofranda a naturii desfacute din amorteala iernii inghetate, au ispitit si pe creatorii marcilor postale. Ei au putut oferi...