Psihologul - omul medicament

Ordonate pe o axa imaginara, persoanele din jurul nostru pot fi grupate la doi poli: la un pol, persoane perfect sanatoase, active, eficiente, multumite de ele insele si de modul in care isi desfasoara viata, iar la celalalt pol, persoanele intrate in domeniul de preocupare al medicinei, care, dintr-un motiv sau altul, au nevoie de medic si medicamente.

Prin raportare, insa, la aceasta axa teoretica, in care distinctiile sanatate-boala sunt transante, observatia cotidiana (si nu rareori autoobservatia) evidentiaza intinse “zone de tranzitie” intre idealul normalitatii psihice si boala manifesta.

Majoritatea oamenilor se inscriu in limitele acestei “zone incerte”, in care apar si dispar o multitudine de probleme personale, mai mult sau mai putin grave, asa-numitele probleme de viata. Fara a capata (de cele mai multe ori) severitatea unei boli psihice, problemele psihologice sunt inerente existentei fiecaruia dintre noi. Ele se pot manifesta sub forma dificultatilor in relatiile cu familia, a sentimentelor cronice de insatisfactie, a unor moduri de comportare pe care individul le adopta, desi le dezaproba, a esecurilor sentimentale sau scolare, aparent inexplicabile.

Exista o infinitate de situatii de viata in care, in ciuda eforturilor de intelegere si a ajutorului acordat de familie si prieteni, unii oameni simt ca nu pot face fata, sunt cuprinsi de descurajare, teama, furie neputincioasa sau apatie, incapabili sa-si realizeze dorintele si, totodata, incapabili sa renunte la scopuri care le depasesc posibilitatile. Starea de tensiune emotionala, insingurarea, incapacitatea crescuta de a functiona “normal” in tot mai multe domenii ale vietii nu sunt deloc de neglijat, desi nu constituie stari de boala propriu-zisa. Ingrijorat el insusi si provocand ingrijorarea celor din jur, adolescentul “deceptionat”, adultul care se considera ratat, femeia singura, “fara noroc”, varstnicul proaspat pensionat si care se vede inutil nu se considerata bolnavi si de aceea nu solicita ajutor psihiatric.

Si pe buna dreptate! Desi numarul medicamentelor psihotice cunoscute si utilizate in prezent depaseste numarul medicamentelor folosite in toate celelalte specialitati medicale, nu s-au descoperit inca “pilule pentru fericire”, substante a caror administrare sa-ti schimbe cursul vietii.

Excluzand in mod logic ipoteza bolii psihice, persoana cu probleme psihice adopta una din alternativele urmatoare: ideea ca timpul va rezolva totul de la sine sau, dimpotriva, oricum insolubile, problemele respective vor trebui purtate si suportate toata viata. Cu atat mai mult, cu cat a cere ajutor (prietenilor sau a unui specialist) pentru probleme personale este considerat in mod gresit un semn de slabiciune. Or, atitudinea de resemnare este o falsa solutie, asemenatoare cu amanarea tratamentului stomatologic pana la edentatia totala.

Atitudinea exprimata prin formula “nu ma duc la psihiatru, pentru ca voi fi considerat nebun si stiu bine ca problemele mele nu se vor rezolva cu medicamente” ignora existenta unor metode de tratament practicate de foarte mult timp. Este vorba de metodele de psihoterapie, in care locul pastilei este detinut de cuvant.

Termenul de psihoterapie conoteaza o mare varietate de tehnici al caror scop comun este acela de a ajuta persoanele cu tulburari emotionale sa-si modifice comportamentul si atitudinile astfel incat sa poata duce o viata mai echilibrata si mai satisfacatoare. Practic, este vorba de un dialog de durata, in cadrul unei relatii particulare (psiholog si psihiatru, pe de o parte, si persoana suferinda, pe de alta parte). Un dialog deschis, condus dupa un plan urmarit sistematic de catre psihoterapeut, in care “pacientul” este incurajat sa-si exprime liber cele mai intime trairi, emotii, nelinisti, fara teama de a fi judecat, dispretuit sau blamat. Intr-o atmosfera de intelegere empatica, de suport, obiectivitate si competenta, “pacientul” isi expune suferintele, clarifica unele probleme, ajunge adesea la reformulari, la moduri noi de a-si intelege situatia, la solutii pe care singur nu le-ar fi intrevazut niciodata. Intreaga activitate desfasurata in cadrul psihoterapiei este localizata in directia producerii unor schimbari emotionale si comportamentale in sensul cresterii gradului de maturizare si autocontrol al pacientului. De aceea, beneficiarul unei interventii psihoterapeutice poate fi orice om, capabil sa se autoexamineze cu atentie si onestitate si sa accepte ca o mare parte din problemele sale isi au sursa in insasi persoana sa.

Dar psihoterapia ca metoda de tratament are anumite exigente nu numai fata de cel care o solicita, ci si fata de cel care acorda un ajutor specializat. Psihologul clincian sau psihiatrul angajat in terapii psihologice isi foloseste intreaga personalitate, iar rolul sau poate fi comparat cu acela al unor medicamente cu actiune prelungita.

Mai dificila si de mai lunga durata decat administrarea medicamentelor, psihoterapia este una din modalitatile la care se recurge atat de oamenii sanatosi cu probleme, cat si persoanele ale caror probleme izvorasc dintr-o situatie de boala. Cu conditia de a solicita ajutorul medicului sau psihologului, a unui “om-medicament”.

Dr. Aurelia Ionescu